Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNĂDUȘIT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 58 pentru ÎNĂDUȘIT.

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

Vasile Alecsandri - Dridri Dridri de Vasile Alecsandri Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, conține liniile următoare: ,,O tânără artistă, cea mai frumușică din toate câte le-am zărit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 Note I De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!" Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

Ion Creangă - Ivan Turbincă Ivan Turbincă de Ion Creangă 1880 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând. Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... a fi dorit, mititelul! — Bine, măi babă. Dar în gândul său: "Da' mânca-l-ar brânca să-l mănânce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dânsul. De-am avea pâine și sare pentru noi, da' nu să-l mai îndop și pe dânsul cu bunătăți... Când m-aș potrivi ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...

 

Alecu Donici - Tunsul

Alecu Donici - Tunsul Tunsul de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>