Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNȚELEPCIUNE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 131 pentru ÎNȚELEPCIUNE.
Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l
Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...
Antim Ivireanul - Patru bunătăți ale sufletului
Antim Ivireanul - Patru bunătăţi ale sufletului Patru bunătăți ale sufletului de Antim Ivireanul l. Vitejiia. 2. Înțelepciunea. 3. Dreptarea și 4.
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
... împăratului ceresc, într-acestaș chip și măriia-ta, ca un iubitoriu de Dumnezeu nu nădăjduești a chivernisi trebile domniei cu ajutoriul și cu înțelepciune omenească, ci chemi pururea și ajutoriul cel de sus căruia mă rog necontenind ca să ajute măriei-tale, păzindu-te cu sănătate, cu veselie, cu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
... sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas ...
Constantin Stamati - Domnia elefantului
... minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... picioare. La noi, scriitorii disprețuiesc însă poveștile, ca și cum ele n-ar putea să dea nemurirea. Oamenii serioși, severi domni profesori, în augusta lor înțelepciune, le privesc drept prostii, și cu toate acestea, ce adîncă morală și ce înțelepte pilde închid bietele povești ! Ele sunt o fereastră deschisă spre o ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret Consiliul secret de Dimitrie Bolintineanu La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină de-nfocare. Dar Mihai cu fața nobilată-n dor, Cel întâi se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... unde oare m-am luat? Din Sine — nu-ntr-aceeași vreme A Ta zidire sunt, Preasfinte, Sunt dintr-a Ta înțelepciune, Izvor al vieții și Părinte, Dăruitorul celor bune! Dreptatea Ta hotărâtoare Binevoit-a să-mi coboare Spre moarte firea vecinic vie, Ca ea ...
Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris
... Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe ...
... mea lumină. Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază, De virtute, înțelepciune, de al patriei amor. Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază, Fie ca să mă conducă și în timpul viitor, Și-amorțita ...