Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MOD NATURAL

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 55 pentru ÎN MOD NATURAL.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... poți să le lămurești cu desăvârșire. Voi împlini această lipsă pe cât îmi va fi cu putință. Nu voi putea însă să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice (mijlocul natural) pe de o parte, iar pe de alta al împrejurărilor sociale (mijlocul social). Toate manifestările spiritului omenesc în general, deci și cele artistice, sunt condiționate prin organizația fizică, nervoasă, sufletească a artistului. Însuși artistul e format de către mijlocul natural și social ce-l înconjoară. Toate producțiunile artistice (vorbim de artă, nu de mâzgălituri ori de falsificarea artei) se reduc, la urma urmei, la înrâurirea ... de bolnăvicioasă, pe de o parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... a o căuta în locurile acelea unde își are expozițiunea naturală. Locuitorul din Sorrento și Calabria, transportați la Neapole, nu mai sunt aceia ce erau în provincia lor; mai adăogați că accidentele vieții nomade vă pune în relațiune cu individe a cărora nici chiar esistința nu ați fi putut să o cunoașteți; astfel, eu care în țara mea nu mănînc niciodată acasă, nici chiar pe la amici, nu avui niciodată fericirea aceea ce o avui în Italia de a face cunoștință cu atîta lume, iar mai cu seamă cu primadonele de uliță, care cîntă pe la birturi numai pentru ... mă înțelege foarte bine dar nu putea face nimic pentru pasiunea mea; îi repetai de mai multe ori protestațiile mele de amor, dar toate fură în darn. Astfel mă văzui silit să alerg la un ajutor, de care am fugit totdauna, adică la acele ce să zice în mai multe feluri, dar pe care noi îl vom numi ambasadă amoroasă. Prin acest mijloc aflai că Venerea ce adoram, deși nemăritată, avea un amant ... tocmai pe cînd filosofam astfel, simții o aură dulce că lovește ușor fruntea mea; astea erau gemetele Iuliei ce sta la spatele mele cu talerul ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... probăluike ca gherivând ghin natura noastră, carea lucră pe cum e mânată mai gheparke. Într-o viitoare conferență, vom cuvânta apoi ghespre această natură iarăși în aplicățiunile sale în raport cu pedagojia, cu beserica și cu ișcoala! (Aplauze. A doua zi, pedagogul nostru este numit în slujbă profesor "ghe pedagojie în jenăre și ghe limba makernă în șpețial". Să-l vedem la lucru.) O inspecțiune Profesorul: Că-z onorat domnul inșpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicățiunea metoaghii intuikive. Inspectorul ... și agkecvată! Elevul: Muzica este... Profesorul: Ce? Elevul: Este când... Profesorul (foarte nemulțumit și repetând definiția): Muzica iaște aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut... (pântre dinți, aparte, școlarului:) Ia sama doară să nu ți le gâghil eu ție într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieșire.) Inspectorul (se ridică; copiii fac și ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulțumit. Metoda dumitale e admirabilă... Profesorul ... am spus numai păntru porcii eilanți!... No! acuma să probăluim câke o târă ghin makerie... Popăscule! (O plesnitoare și-apoi alta și-ncă una pocnesc în zidul din spatele profesorului; acesta sare în ...

 

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... voinici. El vede în îndrăzneala și voinicia lor o amenințare veșnică pentru lașitatea sufletului lui pururea clătinat de frică, de spaimă, de groază. El este în mijlocul românilor, ca o hienă, fricoasă deși crudă, în societatea leilor bravi și incapabili de lașitate. Dar să lăsăm aceste considerațiuni și să facem cititorului portretul lașului nostru erou. Iată singurul caz, în care un laș poate fi erou. Mic, slab, pipernicit, nervos, bolnav de friguri, el e cuprins de o nedescrisă groază la apropierea nopții învierii, fiindcă ... moartea pe care nu forțe inconștiente i-o preparau cu toată rafinata cruzime de care numai omul este capabil. Care va să zică, e prins în laț, în laț!... "În laț! Iehova!" zise jidanul în sine... "În laț!"... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire. "În laț!" mai zise el o dată. Apoi după o zguduitură teribilă, începu să zâmbească sardonic: "În laț! în laț! las' să ziche el!" și, galben, desfigurat, abătut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morți, dispăru pe furiș iute în

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... ai văzut nimic! îmi răspunse... Și, mai întîi de toate, asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpîna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă. Pentru aceea, mai-nainte de orice, trebuie să te prezint stăpînei casei. Zicînd acestea, mă duse la umbra unui nuc. în trunchiul bătrînului copac, într-o găunoșătură, este portretul Iuliei Hasdeu, încadrat în mușchi viu, din care răsar plante mititele de munte. E o grădină în miniatură, grădina unei zîne, o grădină întreagă cu miile ei de umbre și de lumini, cu miile ei de poteci și de izvoare vii, cu ... așteptîndu-l cu dragoste. Domul e luminat de trei uși, răspunzînd pe trei terase, și de o fereastră rotundă, întretăiată de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben și roșu. Dacă îngenunchi în fața figurii Mîtuitorului, capul său divin i-l vezi în dreptul ferestrii scînteietoare de lumină, al cărei cadru înconjură ca o aureolă. În galeria circulară, îndărătul Mmtuitorului și sub fereastra rotundă, stă bustul, asemenea colorat, al Iuliei Hasdeu, acoperit de un văl alb wbțire* Ochii ei au o ... o adevărată binefacere. Tot timpul dejunului, ilustrul meu amfitrion e un izvor nesecat de învățături adinei și de glume seînteietoare — o activitate de spirit ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... 7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 FRANCMASONERIA ÎN FRANȚA 5.8.3.1 I. Spionarea militarilor precum și a tuturor funcționarilor Statului 5.8.3.2 II. Terorizarea creștinilor 6 CONCLUZIE ... am chemat în acest așezământ? V-am chemat ca să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n-am avut unde în altă parte. Într-adevăr, pentru mine nu este loc în spita­lele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut preca­uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai ... fapte pozitive; ea nu urmează sisteme sau utopii, care fiind întocmite pe o cunoștință imperfectă a omului, nu servesc decât să inducă lumea în eroare. Medicina cunoaște deci în mod real omul; ea ar trebui să fie principala bază a filozofiei. 2. - Ca profesie, medicina servește pe om: a) - prin igienă ... ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

... unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus ... la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în timpul domniei împăratului Traian. Pliniu cel tânăr scrie, aflând de moartea lui Martial: Era un om spiritual, mușcător, fin, care punea în scrisul lui multă sare, multă fiere și destulă candoare! Martial s-ar cădea să ne reție mai mult, pentru că în cele 16 sute de epigrame cât ne-a rămas de la el ne-a transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică ... Jean B. Rousseau, Maynard, St. Pavin, Voltaire cu bunul său simț neînfrânt sunt principalii scriitori francezi ce s-au ilustrat în acest gen. Ca și

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

... a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce mișcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima școalele normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai ... văd oratori eminenți și simpatici Camerei, cum sunt dd. Boerescu și Vernescu, când văd și pe d. ministru al instrucțiunii publice susținând acum ca și în anul trecut aceasta: atunci cred de datoria mea să mă opun în contra acestei direcțiuni, și să accentuez încă o dată, că nu este vorba de a ne întreba, dacă este bine ca profesorii de ... opiniunii contrare ce voi avea onoare a susținea, să relevez lipsa de cunoștință de cauză, ce a arătat-o d. Ionescu în apărarea ce a făcut școalelor normale, ca în mai toate tezele susținute de d-sa, deși poate aici inexactitățile de fapt îi erau mai puțin îngăduite. Vă aduceți aminte, că o oră întreagă

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum ... lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să nu le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi ... când ne dezmeticim de puternica și covârșitoarea întipărire ce face asupră-ne Shakespeare, acest colosal evocator de viață, și-ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se ... ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... e tot așa de important ca și scriitorii. În acest dublu sens înțelegem mișcarea literară și științifică și în acest sens vom căuta pricina sărăciei în mișcarea noastră literară și intelectuală de azi. Mișcarea literară fiind un fenomen social, în viața socială deci trebuie să căutăm condițiunile existenței ei, precum și cauzele înfloririi ori decadenței literare. Să aruncăm, deci, o scurtă privire asupra vieții noastre ... întreagă întocmire socială bazată pe iobăgie, asemănătoare cu feudalismul european, a căzut și a fost înlocuită cu o altă întocmire, numită în mod obișnuit întocmirea burgheză, democrată; formele politico-sociale feudale iobăgiste au fost înlocuite prin formele moderne occidentale. Această transformare socială, săvârșită de aceia pe care de ... Asupra unora din aceste esențiale deosebiri vom insista chiar aici, cât va fi nevoie pentru țelul acestui articol. Dar nu numai prefacerea noastră socială era în unele privințe deosebită de cea europeană, ci și lupta generației de la 1848 era în multe privințe deosebită de lupta revoluționarilor burghezi din Occidentul Europei. În unele privințe, această luptă era mult mai ușoară, în altele mai grea. Esențială deosebire e și următoarea: pe când burghezimea revoluționară europeană se lupta pentru doborârea unei întocmiri sociale și înlocuirea ei prin alta

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>