Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCHIDE CU ZGOMOT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 88 pentru ÎNCHIDE CU ZGOMOT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și murdare, care îți împuie urechile cu uruiala și-ți îngrețoșează nasul cu duhoarea, acele cârduri de oameni ce-ți amețesc capul și-ți scârbesc sufletul cu același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să ... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuș de ou. Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta ... hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... 1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han ... afară. D-l Stavrache, fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremura ca varga, îl împinge cât colo și trece-n prăvălie. Trăgând bine cu urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuiește așa cu chef pe la miezul nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: "Numaidecât!" aprinde lampa și merge să deschiză. În adevăr, sunt ... ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai ... irita rău pe jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din ... zise: Nu socot, mie-mi e bine cuÂnoscută construcția navelor, căci am petrecut mulți ani în serviÂciul flotei noastre engleze, deci am inspectat cu de-amănuntul vaporul acesta și l-am găsit în bună construcție, doară lovinÂdu-se de o stâncă submarină ar fi fost cu putință să se zdrobească. Dar în urmă de multe ori se ivește pericolul neașteptat tocmai acolo unde nici prin vis nu ne trece. De exemplu ... să-l prade pe cel dintâi. Voii să contrazic ideile lui atât de ciudate, când deodată cloÂpotul vaporului vesti intrarea sa în portul Odesei. Cu o exclaÂmațiune de mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! TIPĂTESCU: Mișel! PRISTANDA: Curat mișel! TIPĂTESCU: Murdar! PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege! PRISTANDA: Nu s-alege! TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l ... om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât ... patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul? Tocmai ea, cum e glumeață, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță..." PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai ... le dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era ... arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva ... sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu frunzele! Eu stau față în față cu Giovannina și-i privesc gropița din bărbie, ochii, ciudații ochi, și buzele ce par tăiate cu
Ion Grămadă - O noapte de groază
... a curmezișul și mi-am luat, apoi, colțunul să împletesc. Pe slugă am trimis-o să se culce în grajd. Cina o luasem de cu vreme, încă pe când se zărea afară. Copiii nu dormeau, ci se jucau prin casă cu un cal de lemn, înțepenit pe roate, pe care-l puneau să-l tragă mâța. Stam așa, pe gânduri, și împleteam, ascultând cum turbă viscolul ... sfarmă. Mie mi se tăiară, atunci, picioarele de pe la genunchi și-mi îngheță inima de frică. Copiii se ghemuiră într-un cotlon, lângă sobă, cu ochii mari și cu buzele deschise, aproape-aproape să înceapă a plânge. Mă dau, încet, lângă fereastră și ascult, lângă zid, cu urechea și cel mai mic zgomot din ogradă, ca să pot desluși ce este. Vifornița se potolise și, acum, strălucea, afară, luna. Gangul începu să trosnească și, îndată, auzii bocănind pași ... tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul drepților în grajdul vitelor, pe care îl încuiase cu grijire de cu seară. Eram singură, numai cu
... mai mare pentru tot ce ne înconjoară." ( soneria, cu hotărâre. ) Nu! la indiferență încă n-am ajuns. ( când voiește să iasă în fund se întâlnește cu Liza și cu Furtunescu, care intră. ) SCENA II VICTOR, LIZA încărcată cu două geamantane, apoi FURTUNESCU asemenea, în costum englezesc de călătorie LIZA ( trecând lângă Victor ): Surd ești ? Dormi ? N-auzi telegraful ? VICTOR: Ba da! LIZA: Apoi ... ceașcă de ceai, gogomane! VICTOR( supărat ): Cum, domnule? ( Liza plictisită și ea, dă din umeri. ) FURTUNESCU: Aa! VICTOR: Am înțeles, domnule, am înțeles; dar cum?... cu rom, cu lapte? FURTUNESCU: Cu rom, gogomane! VICTOR ( privește lung pe Furtunescu ): On y vole! ( merge încet la dulap, închide broșura, 0 pune înăuntru și pregătește serviciul de ceai. ) LIZA( descuind ușa din dreapta ): Iată, domnule, aici. FURTUNESCU ( se privește în oglinda din fund zâmbind ... ceva să pot dormi. Atunci spițerul meu îmi zise tremurând: „Dumneata nu vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai bine peste o jumătate de ceas, dar trebuiești deșteptat de altcineva cu fricțiuni și duș de apă rece; ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... de-a valma de pe toate olaturile moșiilor sale. El pentru această treabă ține zăvozi aduși de pesÂte mare de departe, plătiți fiecare cu câte prețul de patru perechi de boi. Eu iarăși m-am liniștit și mă zgribulii cu supunere în săniuță. Moșneagul plesni din limbă la adresa calului și acesta în trap accelerat porni înainte. Îmi îmbodolii fața cu gulerul blănii. Nu vedeam nimică. Îmi părea că mă aflu în luntrea lui Haron3, ce luneca cu mine în prăpăstiile Hadesului4. Trecu ca o oră de călătorie ce-mi păru o eternitate și, cuprins de oarecare tulburare spirituală, ridicai ceva gulerul ce ... ca niște stafii albe se urmăreau unul după altul, pierzându-se în depărtare pe orizont. Pe cerul întunecat lunecau ca niște cortine negre nouri încărcați cu omăt. Stuful uscat ce crescuse de-a lungul unei mlaștine înghețate, sub apăsarea vijeÂliei își pleca vârfurile stufoase, zbuciumându-se cu foșnituri, ce semănau unor suspine sinistre. Nu departe se zărea, ca o dungă neagră, păduricea ce se desemna pe orizontul mohorât. Și iată că de ... însumi, pentru că acești oameni muncitori, care toată viața o petrec în pericole și lupte
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... frumoase din târg. De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru întâmpinarea boierului. Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța ... Zoițico, să stai aici. Fata nu prea vrea. Mamă-sa o ruga binișor să rămână. Ea rămase, dar fără voie. — Nu vrei să stai cu tata? încercă el să zică, cu glas blând. — Nu, răspunse fata, gata să plângă. — Atunci, hai, marș! Fetița se întoarse spre ușă, cu mâna la gură, neîndrăznind să iasă, dar în același timp nevoind să rămână. — Marș! Să nu te mai văd în ochii mei, urâto. Fata ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat ... ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și cu poloboacele, el cu Divanul și cu oștile, eu cu gârliciul și cu tâlvul... Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za și să narunc coiful și sabia asta? Na... cap sec și bețiv fudul... Și chelar ... și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă? MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat... SANDOMIR: N-avea ce răsturna... MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea