Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCINGE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 80 pentru ÎNCINGE.
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... aramă, rupt e jurământul! Verde se nalță valea lăcrimoasă; Apocaliptica, Sânta Cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri ne-nvinși de adamante, Se coroană de turre nestemate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce. Rubin, safir, smarald, iacint, brillante ...
Ion Luca Caragiale - Cum se înțeleg țăranii
... se înţeleg ţăranii Cum se înțeleg țăranii de Ion Luca Caragiale 1901 Straja satului vine la casa unui țăran și-i bate în geam. Se încinge o conversație: — Hei, mă din casă! — Cine? — Tu! — Eu? — Păi cine! — Ce-i? — Cum ce-i? — Păi ...
... fu conul Mihalache, care luă numele căpitanului, făgăduind acestui parșiv să-l destituie telegrafic. Careta domnească pornește în goană cu suita, și înăuntru-i se încinge o discuție galopantă între suveran și ministru, o discuție asupra maltratărilor corporale. Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susține că o lege aspră trebuiește numaidecât ...
Mihai Eminescu - Ector și Andromache
... orice gândire, Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge
Mihai Eminescu - Ector și Andromache (de Schiller)
... orice gândire, Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge
Mihai Eminescu - Horia Horia de Mihai Eminescu Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Că-a robit copiii-i pe sub mâni străine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, Iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor.  Eu am  zise-un tunet  suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă ca de ani o mie, Dară a lui nume mai mult o să ție.  Nalți suntem noi munții  zise-un vechi Carpat  Dar el e mai mare, că ni-i împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece, Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior, Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Vasile Alecsandri - Păsărica mărei
... mărei de Vasile Alecsandri De trei zile-acum pe mare, Navigînd fără-ncetare, Noi pămîntul l-am zărit ! Vîntul suflă și ne-mpinge; Orizonul ne încinge Ca un cerc nemărginit. În ce parte se răpede, Ochiul omului nu vede DEcît umede cîmpii. Marea-i lată și adîncă ! Cine știe mîine încă ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...