Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNDESAT / BĂTUT CU MAIUL
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 57 pentru ÎNDESAT / BĂTUT CU MAIUL.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... el, mă! Și unii azvârliră asupră-i cu coceni, alții cu cartofi și cu paie leoarcă de apă, adunate din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină pe picioare. Se plecă binișor. Și când se ridică amenințător, orcăind ca o fiară rănită, copiii ... să-l adoarmă. Cercă să fugă, strângând pe Mirea de mână, dar se opri, temându-se să nu cadă. Și începu a-și bate piciorul drept. — Lasă-l, nea Zobie, îngână Mirea, ce-ai cu el? Ajunseră, în sfârșit, cu chiu, cu vai, în târg. Negustorii începuseră a zărvăi și a-și rândui marfa. Lumea bucureșteană, leneșă, ca de obicei, nu se sculase ... Soarele se ridicase ca la două sulițe și scânteia pe cerul fără pic de nori, amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa. Carele cu stambă, cu zeghii, cu cioareci, cu flori de târg, cu lăzi și tronuri, și câte și mai ...
Alecu Russo - Cântarea României
... țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh ... focul jertfei se înalță în văzduh... învinși și învingători cad în genunchi, și la lumina flăcării își dau dreapta și se iau în brațe... fii cu inimă bună... țară binecuvântată... Tu fuseși altarul rudirii crivățului cu pustia, a bărbăției cu mintea, a slobozeniei cu puterea. Din această rudire frământată cu sânge și sfințită prin foc se naște un popor nou. Astfel povestesc bătrânii. 14 Orașele se întemeiază și se înfrumusețează din nou... oamenii cresc în ... volnicia domnește ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpândă a pustietății, ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... eu opt guri și cu a Plăviței nouă? Ei, de-acum la cârciumar, la târg, ș-apoi, ce-o fi să fie, că cu mâna goală nu mă mai întorc acasă!... La cârciumă arvoni pe Plăvița și-i bău aldămașul: cinci rachiuri unul după altul. Și glonț la târg. La târg se uită în ... speriat? — Nimic!... Și, pipăindu-se, dădu de pungă. Un fior rece îi fulgeră din călcâie și până în creștetul capului. Apoi, văzând pe cel mai mic dintre copii cum se așezase pe vine și sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura cuptorului, se uită la nevastă și îi zise: — Ce-o fi să fie, muiere! S-au copt purcelul și ... — Cum l-ai pierdut? — Vezi că ce e al tău se duce și ce e al dracului rămâne. — Dar asta... ce-o mai fi? Copiii mâncară, se săturară și adormiră cu fețele în sus, doi pe prispă și cinci în casă. Omul se dete după casă, puse mâna sub cap și adormi, visând turme de oi ... și din neguri ca niște ape crețe și nemărginite. De behăitul lor se deșteptase lumea. Turmele cuprinseră casa, învăluiră curtea, încinseră satul și nu le mai ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... Bistrița clocotea împrejurul nostru, pare că ar fi dorit a ne trimite în fundul ei, ca să ne sfârșim concertul; valurile se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile clocoteau, roțile lunecau pe pietre, caii se speriau, vizitiul îndesa cu țipetele și cu biciul, și Bistrița se suia mereu! Iară noi... noi nici cântam, nici râdeam. Știu însă că atunci am fi schimbat cu bucurie locurile noastre pe tronuri. Iată-ne pe mal dincolo; slavă Domnului! am scăpat; pare că ne răsuflăm mai lesne. Ne oprim puțin ca să se răsufle și caii și să ne aprindem țigările. Următoarea convorbire naște între noi: -- Măi, măi, grozavă-i Bistrița ... pe rând, povestind câte o întâmplare tristă sau grozavă, în care apa juca rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul Bistriței era încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți ... înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul ... beție; Iar cât să stea-n picioare nici că era putință. Într-un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... grijă la izbitoarea întipărire a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul lui a fost, desigur, mai iute decât fulgerul; destul că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne ... să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu
... fustele, i se vedeau pulpele subțiri în ciorapii albi de lână, bățoase, ca niște catalige, de care se părea că adevăratele ei picioare se legau mai sus. Mergea cu pași mari, cam șontâș, ca și cum vroia mereu să cârmească. Bărbatul, un prichindel, cu pieptul lipit de spate parcă, se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă ... gardistul și, nevăzând pe nimeni, vârî mâna în carâmb și îndesă, mai în jos, punga, căci îi apăsa pulpa. Dar parcă îi apucă frica să mai steie singuri, cu mortul, în tăcerea aceea. Țăranul începu să vorbească: — Halal căciulă... și ce straie! Și-atunci simți ceva cald și tare lângă picior, și parcă ... Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... este urât. Nu ți-oi vorbi nimică de strălucitele baluri ce se da în vremea lui Muruz și a lui Calimah , unde se îndesa cea mai bună societate din Iași. Balurile de atunce nu sămăna nicidecum cu suarelele de astăzi. Luminația ce se făcea în ogradă și în ulițele de pinpregiur înștiința tot târgul că era bal la cutare și cutare boier ... cobză, câteodată și un nai sau o daiere; vro câteva lavițe, patru poponețe într-o odaie mărișoară și suareaua este gata. Pe urmă niște dulceți cu apă, niște posmagi, apă zăhărită și sărată, împodobită cu numele de limonadă, purtate pe tabla, din ceas în ceas. La mijlocul suarelei, zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții ... trupuri goale; cu toate aceste, talentul său cel mai frumos este că are douăzeci mii galbeni zestre. La ochii mă-sei, acea femeie groasă, rumănă, cu părul bălai,
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... canapea și un fotoliu) Scena I TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui ... de din dos ale lui d. Nae Cațavencu, și ferestrele vraiște. Ulucile înalte... dacă te sui pe uluci, poți intra pe fereastră în casă. Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și ... d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă. TIPĂTESCU: Și Cațavencu mă-njura? PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern și pe dv. ... și-și număra voturile. TIPĂTESCU: Dăscălimea ... să-ți mai spun ceva. PRISTANDA: Stau, coane Fănică. (Tipătescu iese în stânga) Scena II PRISTANDA singur Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... operile criticismului modern, acești frați de studii și de viață deveniseră, înainte de vreme, niște capete culte și severe, pentru cari nimic nu era străin cu desăvârșire. Cel mai tânăr era de douăzeci și unu de ani. Slab, palid, cu capul mare și tuns mărunt; ochi negri și vii, gene lungi și lucioase. Nervos și totuși stăpân pe mișcările lui sufletești. Cel mai neîndurat analist în viața de toate zilele și în daraverile științii. Despicând și clasând orice problemă, pentru el, orice corp, ca și orice adevăr științific ... trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu cel mai delicat miros, nici cu cel mai tare. Mă încearcă frigurile. Cânt cu vioara, și ea răsună în coșul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a plesnit ceva de lângă ... e? Ce ți s-a întâmplat? Ți s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai poți lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu
... Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea È™i È›ara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba È›ara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului ... tia nimeni nimic, afară de împăratul. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în È›ară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braÈ›ul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea È™i cel mai