Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTOARCE IN SUS
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 327 pentru ÎNTOARCE IN SUS.
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... ți-a fi pe măsură... Zise și-n chip de pretext îi aruncă o mică eșarfă. Iar încercatul erou, făr-a-i întoarce cuvântul, Grabnic s-apleacă spre nimfă și cât ai clipi o ridică De subțiori din ocean — sus pe covertă, trăgând-o... * Unde zglobii împrejur clipotind se-nălțau curioase, Nava plutea ușurel, fără pilot în lumină. Valuri fugeau după valuri spre țărm depărtat ...
Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie
... s-au făcut afurisanie? Sau au furat altul și au adus la tine? Și de vei fi furat ceva, să întorci; și îndată cum vei întoarce, să alergi la arhiereu și să-ț iai canon de la dânsul și să te iarte de afurisanie, să întorci, adecă să plătești. Spune-mi ... va fi de douăzeci de ani, sau și mai jos mai puțin să să canonească. Iar de nu va suferi acĂ©stea care zisem mai sus, să plinească toț anii care am zis mai sus, desăvârșit precum i s-au poruncit întâi; că acĂ©stea semuiri, adecă tocmire, iaste a sfântului Ioan Postnicul și mai mult acei 15 ... Iar de păcatul curviei, până la patru ani să-l pogoare dinpreună să ție cu ce i să va porunci, precum s-au zis mai sus. Iar miercurea și vinerea să cuvine tuturor creștinilor să postească, ca și cei ce au canoane și cei ce n-au, pentru că aceasta iaste ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
... în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus. Astăzi ne povestește Mathei evanghelistul istoriia zilei acestui sfânt praznic, întru care au întrat domnul nostru Iisus în Ierusalim, într-acesta chip zicând: Veni Iisus ... fiind porniți de Duhul Sfânt, cu glasuri de veselie îl măriia, zicând;Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus, care cuvinte să înțeleg: Mântuiaște-ne, drept acĂ©ia, pre noi, cela ce ai venit din nălțime. Multe și alĂ©se lucruri trebuesc a ... împotriva celor ce vor urma lor și tuturor celor ce ar vrea să petreacă întru Hristos cu dreptate și să se nevoiască a întoarce și a învăța pre norod, spre bunătăți. Că așa iaste scris împotriva binelui, rău și împotriva vieții, moarte; așa și împotriva dreptului, cel ... și încă tocma și moartea, crucea, piroanele, sulița, bătăile, scuipările, ocărâle, legăturile, încă și sângele cel vărsat a lui Hristos nu ne vor întoarce spre pocăință, dară la focul când ne vom mai întoarce
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
... strada Pacienții? S.: Chiar asta e. D.: Imposibil. S.: Da, domnule, asta e. D.: ...la d. Popescu, numărul 11 bis... S.: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, niște case galbene-n curte, cu marchiză... D.: A !... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Întoarce
... căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine ... păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... și el, și acum, în timp ce armata sta neclintită, amîndoi apropiați de marginea trăsurei, vorbeau cu mama ce-și ridicase vălul de pe față, sus. Era ceva blînd în fața omului aceluia bătrîn, care străbătea țara noastră prin codrul străvechi de stejar, ducînd alaiul lui la moarte. Gesturile lui corecte ... de spumă. Mîna domoală a strîns frîiele o clipă, capul i s-a întors către umăr privind îndărăt, brațul celălalt ridicat sus a întins spada. O comandă scurtă, într-o limbă necunoscută, a sunat, și întreg alaiul a pornit. Muzica a ...
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit ... mă grăbesc; e târziu, trebuie să dejunez mai devreme; escortăm pe maiestățile-lor la gară. Când căpitanul a făcut câțiva pași, iată se întoarce de la telefon reporterul meu foarte încruntat. - Nu știi nimic... - Ba știu, zic eu; știu că bulgarul dumitale nu există la cazarma vânătorilor: acum am ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... Cum dai kilo? - Da de ce întrebi? - Vreau să cumpăr. Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu: - Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de cosac. - Da ce-ți pasă d-tale, dacă vreau eu să ... se oprește în fața prăvăliei. Feciorul sare repede de pe capră și strigă în ușă: - Să vie un băiat afară! Băiatul iese repede și se întoarce: - Întreabă cucoana de icre moi. - Cucoana lui conul Iancu?... Spune-i că nu prea sunt proaspete... nu face pentru dumnealor... Dar, dacă poftește, dă-i ... sărut mâna: nu ne uitați... avem totdeauna lucru proaspăt; imposibil să găsiți în altă parte. Careta a plecat. Băcanul, frecându-și mâinile, se întoarce înăuntru și, pe când băieții încarcă în coșuri marfa comandată - un condei de peste trei sute de lei - zice, făcând cu ochiul către tinerii mușterii ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... n-au bună plază; Tandaler ca ș-un bărbat s-arată, Vodă tabăra le cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei ... s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai trimite bucate. [2] După multe sfaturi și cuvinte Spuind fieșcare a sa părere, Bălăban, aducându-și aminte De ... mă tem ca nu, cu bună știre, Să fim trimiși aici la pierire. Dăci eu socotesc că-ar fi mai bine Să ne tragem în sus, cătră munte, Să nu-așteptăm pănă turcul vine În sângele nostru să să-încrunte; Și Cetatea Neagră este locul, Unde ne vom aștepta norocul." Goleman ...
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... acolo ca să nu însereze pe drum. Acolo ședea o arăpoaică bogată. Se rugă de slugile palatului să o priimească. Arăpoaica, care o văzuse de sus când intră pe poartă, porunci să o aducă înaintea ei. Cum o văzu, o cunoscu, și puse de o îmbăie frumos, o îmbrăcă cu niște ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare. Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și, cu ochii țintiți la motan, așteaptă să ...