Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AER (AL CUIVA)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 39 pentru AER (AL CUIVA).

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... suspina cu duioșie o bucată dintr-o simfonie a lui Mozart; altul, mai tare la suflet, îi răspundea prin vestitul și voinicescul cântec al lui Bujor: frunză verde de năgară ; al treilea șuiera ca o mierlă un valț șfăbesc și al patrulea striga în gura mare corul dracilor din opera Robert diavolul . Această armonie, alcătuită din atâte armonii deosebite, înforma un soi de dihanie muzicală, vrednică ... rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul Bistriței era încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut cu o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul se deprinde cu toate lucrurile în lume. Cei mai ... Bistrița, mai ales că acea mică tulburare nu ne-a oprit nicidecum de a admira mai târziu frumosul și mărețul apus al soarelui. Un entuziasm poetic ne-a pătruns pe toți, până și pe judecător; căci priveliștea era vrednică de a încânta sufletele ... el un suflet ce a fost tulburat de dureri; însă în toată persoana lui era zugrăvită o sfințenie măreață ce îi da un ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură ... Tudor a cunoscut-o și s-au căutat apoi, până la contopire, unul pe altul. De bună seamă, ura strămoșească și disprețul integral al domnului Georges Radu Șerban a contribuit în bună parte la asta. Ostilitatea fățișă pe care a trebuit s-o adopte o ... s-a mirat grozav că trupu-i extrem de alb și ochii ei nedefiniți, poate vineți, și culoarea părului care se topește în aer, ar putea provoca dușmănie în contră-i chiar în sufletul unui vrăjmaș declarat și inventariat. Curioasă, și-a impus să observe lucrul acesta ... multă abilitate, dar pe urmă repede a băgat de seamă că-i lipsește ceva: jocul însuși. Și din ce în ce farmecul ascunsului, al clandestinității și al misterului, al ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... ș-apoi te poți duce la dracu cu toate gebelele tale. Și iată cum în sfânta zi de Duminica Mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe, care mergea la gebea și care urma să fie tovarășa odiseei ce plănuiam. Oricum, dar Tasache al meu avusese dreptate: după două săptămâni de grăunțe și de săceală, Pisicuța — așa o botezasem pe iapă — reintrase în deplinătatea formelor alese și ... lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de câmp, negru și sprinten stăpânitor al umbrei din împărăția îmbălsămată a florilor, mai țârâiau a arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de ... și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși întredeschise!... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă pofti în casă ... ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă în brațe și trecură dincolo. Bona dispăruse deja. — Neam al dracului! zise Scatiu. Dar lacrămile fetei părură că răcoresc aerul, ca o ploaie binefăcătoare. Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a ... nimica. Se auzeau furculițele în farfurii, glasul fetiței care vorbea încet cu bona în nemțește, tusea Tincuței și lingura lui Tănase care bătea mazărea. La al doilea fel de bucate, Tănase băgă de seamă că și cucoana Profira mânca de dulce. — Da' ce faci, bătrâno, zise el zâmbind. Baba scăpă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi de mine... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie... REVECA: Sât!... Vine ... Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) Împrejurul meu... așa... așa... ca ierburile crude de pe bătrânul turn al Sucevei... Da... da... sărută mai bine, nu te sfii, Ilinco... mai bine, fata pârcălabului Dajbog... Da... da... pe rând... Ileană, erai mică când pieri Hrâncu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... O! da! da! tânără și frumoasă! DOAMNA TANA: De un an m-a luat și de șease luni patul meu nu mai e al nostru... OANA: A, Tana, grijile țării... DOAMNA TANA: Nopțile albe!... În castelul de la Iași, lam văzut pe după gât cu Vochița a ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor și variate împrejurări ale societății. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creștere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau ... nici o sforțare; unul care umblă plecat, trebuie să se gândească necontenit să stea drept. Îndată ce uită, umblă iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani ... săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei ... unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ O ISCOADĂ ANDREA ANTONIO I-IUL PESCAR AL II-LEA PESCAR AL III-LEA PESCAR AL IV-LEA PESCAR AL V-LEA PESCAR ELENA-DOAMNA OANA GENUNEA NASTASIA DOLGA Boieri, ostași etc. Actul I Zidurile crenelate ale castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai ... Cine știe?... Mai rabdă, Mogârdici... Mai rabdă, și mie mi-e sete... Parcăl aud... Ș-a treia zi căzu capul lui Arbore, ș-al lui Toader, ș-al lui Nichită, ș-al lui Cățeleanu, ș-al lui Ieremia, ș-al lui Săcueanu, ș-al lui Condrea, ș-al lui Sima, ș-al lui Cărăbăț... Eram beat mort când începu urgia. Când trânti întâiul topor, sării din somn. Auzii glasul mulțimii care se ruga de domn. La al ... cum te cheamă, mă omule? PETRU RAREȘ: Petru... MOGÂRDICI: Petru... Petru... Petru mă cheamă și pe mine... Eu spui policra: sutașul Petru Mogârdici, fost ajutor al

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... de la un general, la "Jockey-Club". — Mănoiu pierdea mult? întrebă Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet. — Era la al optulea bilet de o sută. Ce-i pasă! Avea trei mii de lei... — Mă mir... fără avere... fără ocupație... păcat... o viață pierdută... â ... țintă în ochii amicului său. Candian începu să râdă. — Mon cher ami , reluă Candian după ce aruncă câteva roto Bariton și compozitor român, autor al unui mare număr de melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie ... mâna în buzunar; și dacă fur pentru cineva mai puțin, este, desigur, pentru mine. Mănoiu are dreptate... Cafenea bucureșteană, pe Calea Victoriei, loc de întâlnire al scriitorilor și artiștilor. — Mănoiu are parale... răspunse Cosmin, și ceru a doua sticlă de vin. — Și parale, și dreptate. Xantup este ... multe și n-a scăpat decât grație unui prelat prăpădit după grațiile nevestii-și. A luat cu arendă un mare domeniu al

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii ... strânseră mâinile și Adrian se așeză alături. Stavru, negustor ambulant — numit “limonagiulâ€� din cauza mărfii ce vindea prin bâlciuri — era văr de-al doilea, după mamă, cu Adrian, și o figură foarte cunoscută altădată în cercurile băieților de viață din mahala. El era acum uitat, îngropat sub disprețul ... burlac hoinar, zvârlit de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian ... tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... probabilă (lăsând la o parte vreo fatalitate a naturii extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>