Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMĂRÂT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 118 pentru AMĂRÂT.
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...
George Topîrceanu - Cioara Cioara de George Topîrceanu Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir ...
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale de George Topîrceanu Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale ... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite între ele mai ales prin modul cum le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ...
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul Să ni agiutăm unul pe altul de Gheorghe Asachi În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat, Între ii combat cu fere de care s-au
Iacob Negruzzi - Jurământ Jurământ de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție E destul! Prea multe chinuri Și dureri am suferit De mult plâns și de suspinuri Sufletu-mi e amărât. E destul! De-acum-nainte Eu deplin mă hotăresc Să n-o mai văd niciodată, Niciodată să-i vorbesc. Ca să fiu mai sigur încă C-oiu ținea acest cuvânt În secret, în mine însu-mi Jur un sacru jurământ. Jur!... Vai mie! Iat-o vine Singură în calea mea Am să fug... dar ce mă ține De nu pot fugi de ea? Am să mai cerc înc-odată Poate astăzi m-a privi Cu amor ș-a sale buze Cu blândeță-mi vor
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului Norocul culegătorului de Ion Luca Caragiale A fost odată un băiat sărman: și făcându-i-se Maichii Precistei milă de el, s-a prefăcut călugăriță și i-a ieșit înainte când bătea el hoinar drumurile. "Mă băiețele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinți, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopsești? - Vreau, sărut mâna, maică... - Atunci...vino cu mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții: vânzarea puterilor de azi pe o bucățica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ș-așa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba și de duminică până-n amiezi! asprimea celor mari; ușoare greșeli plătite cu vorbe și lovituri prea grele, și silință niciodată răsplătită cu o ...
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des. Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! - De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit. - Cum? nu-nțelegi? Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a
Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții
Iordache Golescu - Cântare dă tânguire la sfârşitul vieţii Cântare dă tânguire la sfârșitul vieții de Iordache Golescu Informații despre această ediție Mă duc, mă duc șî vă las, nici o urmă vă mai las, Să vă luați după mine, să vă întâlniți cu mine. Mă duc, d-unde nu mai vine, ș-unde a merge să cuvine. Cine a venit în lume, or nu s-a mai dus din lume? Cine ochii ș-au închis, oare și i-au mai dășchis? Cine s-au dus după lume, oare mai venit-au în lume? Mă duc, mă duc șî vă las, nici o umbră vă mai las. În zadar venim în lume, în zadar trăim pă lume, În zadar ne străduim, în zadar ne chipuim Să dobândim toate-n lume, când nimic luăm din lume. Goli am venit, goli ne ducem, nimic cu noi d-aici ducem, Toate o zădărnicie, bine ar fi să nu mai fie; Toate o ticăloșâie ce n-aș vrea să mai vie. Toate vin, toate să duc, toate trec într-un minut. Mă duc, mă duc și vă las, oase moarte făr'dă glas, În zadar vă tânguiți, în ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
Vasile Alecsandri - Baba și fata
Vasile Alecsandri - Baba şi fata Sub răchita rămurată Șade-o babă supărată Și-mprejur iarba-i uscată! Ce-a fost verde a veștezit, Ce-a fost dulce a amărât, Ce-a fost vesel s-a mâhnit! Pe sub lunca înverzită Trece-o fată înflorită Și de fluturi urmărită. Ce-a fost veșted înverzește, Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mâhnit se-