Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA IN APA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 437 pentru ARUNCA IN APA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... Vezi că e noroc?" Iar ea se facea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună ... trăiești, jupâne, ale d-tale sunt toate de-aci până unde bate ochiul. — Ale mele? Nu se poate! Eu n-am după ce bea apă! — Ale d-tale, răspunse ciobanul, căci stăpânul lor, murind, ne-a zis nouă: "Porniți, unii din răsărit și alții din apus, și ...
... i bogat în luci de lună. Sună pasul lui, ș-acuma a ajuns lîngă fîntîna Cu tritonul care-aruncă gîlgîind un joc de apă, — Ah, frumos mai e tritonul, și dibace-a mai fost mîna Maistrului ce-a fost în stare așa lucru să ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră Privind o stea terestră de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 267, 6 [19] dec. 1911, p. 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară dezrobite din cînd în cînd de soarele avar, ca să vie spre noi. Imensul albastru, ce înrămează ceea ce n-au putut încă să cuprindă valurile, e însemnat cu toate acestea de slabe cărări negre, de puncte de cerneală așezate unul lîngă altul, de un paianjeniș de fire încurcate, ce-și povestesc tovărășiile ce le-au legat oamenii, de nevoile ce au întins punți mișcătoare de ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exisÂtă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...
Mihai Eminescu - Crăiasa din povești
Mihai Eminescu - Crăiasa din poveşti Crăiasa din povești de Mihai Eminescu Neguri albe, strălucite Naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mișcări de valuri Ca de bulgări de lumină, Dându-și trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al Sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n față, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiți sunt trandafirii De-un cuvânt al Sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Fața ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaștri Toate basmele s-
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
Dimitrie Anghel - Linişte (Anghel) Liniște de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 oct 1902 (sub titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n lună, În loc de-o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul și-i mulțumesc, simțind în mine Nădejdea tinereții mele, nădejdea clipelor senine Cum iar se-aprinde și scînteie ca un an nou într-o
... la noi pică, la Bistrița plouă." Nemulțumiți de această rațiune, eram să răspundem prin mai multe moralități, când ne aruncarăm ochii la un aruncător de apă plin de cei mai frumoși păstrăvi, care jucând și sărind se părea că protestau în contra imprudentelor noastre cuvinte. Această vedere ne pătrunse până în ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... De-a-ntreba unde sunt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus Și că-n apă m-am zvârlit La copila ce-am iubit." III Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-a secat Și ... Dar inelu-i ruginit! ,,Vai! drăguțul mi-a murit Vorba bine nu sfârșea Și de cale se gătea, Pe-un cal ager s-arunca Și la tabără pleca. Calul zboară ca și vântul De cutrieră pământul. Și când toaca-n cer toca, Ea prin tabără umbla, Tot pe dragul ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot. Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor. „O cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“ „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“ Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...
George Coșbuc - Podul lui Traian
George Coşbuc - Podul lui Traian Podul lui Traian de George Coșbuc Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încrețit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leagă Peste munții de granit, Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în spume! Mulți văzuși tu tari în lume, Însă nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stăvili-va Goana răzbunării sale? Ai voinici tu, Decebale, Să oprești furtuna-n drum? Ori ai ...