Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
... George Topîrceanu - Cioara Cioara de George Topîrceanu Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de ...
... Sub iarnă, ca un suflet sub patimile vieții; Hârtii în loc de geamuri și fără mal pereții, Bordei urnit cu totul sub vârsta bătrâneții, Scârbos ca un păcat Pe prag acolo moartea sta zi de zi la pândă, La uși acolo grija stă goală și flămândă, Prin astfel de bordeie curg lacrimile crunt! Sunt doi: un fiu și-o mamă; ea slabă, el mărunt Sunt doi acei ce sufer al iernilor înfrunt Și-a ... om fără noroc, Așează două sfărmuri de pâine launloc, La pat apoi grăbește și caută trist în fața Copilului; el doarme, dar rece-i tot ca gheața Și parcă-n pieptu-i lânced de mult s-a stins viața E pal ca fiert la foc. Sub cap având o mână, și rupt un ochi de glugă Pe glezne, mititelul, cu șopot el îndrugă Prin somn un șir de vorbe lipsite de-nțeles; Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg p-obrazul care se mișcă-ncet și des Sub vii suflări de rugă. Zdrobită de necazuri stă multă vreme-n plâns; Așa-i
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă poprească, Pân’la Moldova să zbor, Oh! și acolo să mor... Unde Ceahlăul desparte Pe Moldova de Ardeal, Și unde Bistrița cade Cu al său limpede val, Ca o fragedă mireasă, În brațele fioroase Al unui aprig bărbat Ca Siretiul tulburat. Acolo drag mi-ar fi mie Sus în văzduh să plutesc, De unde să văd o mie De cadre ce se zăresc; Aice-un șir de culmi nalte. Acolo văi, râuri late, Ce Dacia sfâșuiesc Și-n bucăți o împărțesc... Acolo ziduri căzute De cetăți ce pomenesc Faima Daciei trecute Și-a neamului românesc. II Dar cum de au pierit oare A României3 nume mare, Ș-a celor principi faimoși Patriei părinți duioși? Unde-s oștele acele Care-odată ... Ce sta lângă domni spre pază, Pajii nobili și frumoși Ca haiducii fioroși? Unde-s mocanii de munte Ce purta prăștii și lănci, Și sărea ca niște ciute Peste șanțuri și pălănci? Și a arcașilor ceată Ale cărora săgeată Pătrundea fără de ...
... ce venea dinspre ei, Și-mi spune; și plec eu să văd dară ce-i? Am stat și-am privit de pe stradă. Pe prispă de lut, având furcă la brâu, Stă Vica, și părul ei galben ca grâu Desprins din pletenci, preste umărul drept, Se varsă val blond pe rotundul ei piept, Așa, ca-n icoane la îngeri. În mână cu fir, el se-nfiră pe fus, Dar gândul copilei departe stă dus, Și blânzii ochi, negri ca sufletul trist, Ca noaptea când Precesta naște pe Crist, Sticlesc într-o rouă de plângeri. Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea, Cu dragoste drept între ochi îi privea, Șoptindu-i cuvinte să fie cuminți, Dar fata se ... eu aflu că Nandru e mort, Și Vica ea, blândă la vorbă și port, Ea n-a fost fățarnică biata. Cătană la tunuri de când a plecat Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat Beteagă de friguri, și boala crescând Prin dorul iubirii, prin unicu-i gând, Ca moartea topitu-s-a fata. Pe Nandru, cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie
... Ș-o schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă, Era rea și veninoasă Ca o viespe costelivă, Vai de om!... ca o gazetă De limbută, guralivă. Ce cu gândul n-ai gândi ! Vorbea și de libertate; Ce prin cap nu ți-ar plesni! De dreapta nepărtinire, De buna vecinătate, De-nfrățire, de UNIRE! Și, ca culme peste toate, Mai avea ș-o gușă mare. Și la ceartă,-ncăierare, Hârâia și spumega, Limba singură-și mușca, Toată vorba deșira; Se certa ... bonjur, galantom, Soare și amiuzan, Exclusiv și junul om... Ș-alte câte și mai câte, Tot mai slute și urâte. Ce avea, ce nu avea, De vecina se plângea, De biata femeia blândă, Coșemar îi sta pe piept Ca la nebuni un 'nțelept. Și sta ne-ncetat la pândă: O vedea, ori n-o vedea, Ea la poartă-n drum ieșea, În șold mâinile-și punea, Relele ce-avea pe ... să zici? Ce-o să-ndrugi? te-am înfundat! Nu cumva porți și târlici, Mămăligă cu păsat?... N-ai mai fi de buze mute, Ci
Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"
... la masă de tigvă să nu te dai în vorbă, și nervoși cum suntem, nici una nici alta, ne apucarăm să spunem cititorilor basmul Băncii de București; de ce ? de hazul lucrului doară, nu ca vreo nouă descoperire a noastră, de vreme ce lucrul acesta este pâră veche și basmul nostru îl știu de mult toate babele. - Să te mai ții, după aceea, cârcotă de cuvinte cu foaia marelui om de Stat ! Nu-i vorbă ! avocatul nostru era de seamă, dar și Mușat nu s'a lăsat, că dreptatea una este sfântă, ca și adevărul unul. Ba e tunsă, ba e rasă, dintr'una 'ntr'alta, veni și întrebarea că ce-o fi aceea - Centrul ? Noi, ca badea din poveste, răspunserăm într'o doară că Centrul este o nimica toată, un grupușor, un grupuleț, mic la stat mare la sfat, mai mare ... ia răbojul, și să-ți numărăm bobocii ca să vezi și dumneata. - Nu-i adevărat, ne răspunde iar marele bărbat de stat, n'aveți idee de știința modernă: două și cu două fac nouă: Centrul este un mare partid. - Ce-i de făcut cu avocatul ăsta ? ne întrebarăm noi atunci; și ...
... roibii de la carul Lui Faraon și-am zis: Ca ea Nici una n-află harul! Oh, cât de drag știi să zâmbești, Plăcută ești ca luna, Ca soarele curată ești, Tu singură-a mea una! Al tău sunt eu, a mea ești tu! Am optzeci de regine. Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu! Vezi, dragă, vara vine, Pe câmpuri vițele dau flori Și merele granate Se nasc, iubito, noi din zori Vom merge-n vii la ... Vă jur pe căprioare, Să nu-mi râdeți voi draga mea E neagră Sulamita, Căci soarele-a privit la ea, Dar cine-i ca iubita Lui Solomon? Frumoasă ești, Tu blândă porumbiță, Un crin în văi, așa-nflorești! Și neagra ta cosiță Ca purpura lui Dumnezeu, Cum fir de fir s-alege, Și-n lanț făcut din părul tău, Tu sclav ai prins un rege! Grădină-nchisă ești, izvor Oprit ca sub pecete, Privește-o, tu uimit popor! E soare între fete! Ca un sigil ea mi s-a pus Pe inima rănită; Cu văl p-obraz, la spate dus. Atât e de iubită, Ea, cea mai scumpă-ntre femei! Cuvintele-i ca mustul, Ca palmul e statura ei Și trupul ei ca bustul De fildeș în vestmânt safir Din piept până-n călcâie, Tu, Sulamito, deal ...
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... Vasile Alecsandri - Fata cadiului La grădină, la cerdac Lui Hagi Baba-Novac Care poartă comănac, [1] Lungă masă e întinsă Și de oaspeți mulți cuprinsă. Dar la masă cine șede? Pe-mprejur cine se vede? Șede bătrânul Novac Ce trăiește-acum de-un veac, Cu cincizeci de finișori, Tinerei, mândri bujori, Și cincizeci de finișoare, Tinerele garofioare. Toți cu bine petreceau, Pe Novac îl fericeau, Numai tânărul Ioviță, Copilaș de Novăciță, Nici nu bea, nici nu mânca: De la inimă ofta. ,,Nepoțele hăi, Ioviță, Copilaș de Novăciță, Șoimuleț, pui de român Ce nu știe de stăpân! Nici nu bei, nici nu mănânci. Ce stai pe gânduri adânci?" ,,Eu pe gânduri am căzut De când, moșule,-am văzut Pe fata cadiului [2] Din satul Odriului." [3] ,,Fecioraș pui de român Ce nu știe de stăpân! Dacă este mări,-așa, Încetează de-a ofta Și te du în grajdul meu De-ți alege-un pui de zmeu Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți, Și-ți fă singur izbânda Ca să-ți capeți dobânda." Tinerelul se scula, Lui Novac se închina, Mâna dreaptă-i săruta [4] Și la grajd se îndrepta. Iar la grajd dacă ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu  în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte decât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea visurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă Ca-argintul cel de viu.  Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte  Prin hale vei zări blândele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști ce e frumos." O ... într-un labirint de neauă: Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar-oscură-a stâlpilor de
... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." â ... scutură luleaua Râzând. Avea el azi ce-avea Căci alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea ... n zadar! Și roata doar o legi la car, Și ea se duce, duce! —"Se duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ca mine-acum. El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se ... de-un cot! Ba carul fuge
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... inele de argint, o fină plasă, Peste care stau întinse draperii lungi de mătasă, Poartă, legănând pe brațu-i, ca pe-un val tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor. Seara, de-ar trăi pe lume într-o gingașe făptură, N-ar avea un ochi mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul ... De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească, Ca la lungi raze de soare calde să și le-ncălzească. — O..., Archipelagul mândru, câți englezi n-a-nveselit, Câte suflete răcite soarele-i n-a ... Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce s-aprinde, Dor cu ochii ca seninul, vin, lipește-ți buza ta. Însă el, smintit de