Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA UN IGNORANT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 37 pentru CA UN IGNORANT.

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în care era un morar bătrân, căruia-i zicea Ion (sau, după cum se zice în limba proastă, Iaș). Numele acestui om, domnul l-a dat orașului ... noi dl Girardin . Scrisorile lui au dat Europei noțiuni precise, elocvente, însă nu în destul de întinse. Dl Girardin a dat probă de un mare tact, de observație fină, limpede, repede ca gândul și adevărată, dar domnia-sa a petrecut prea puțin printre noi, ca să poată vedea contrastul orașului nostru bizar. Moravurile, obiceiurile noastre, caracterul nostru sau acela pe care ni-l dau împrejurările ar fi un material nou, original; și cu toate că până acum n-a apărut nimic în această privință, trebuie să nădăjduim că va veni într ... franco-moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... metafizicii estetice și aplicarea lor la critica literară. E o întâmplare! S-a făcut în lipsa unuia mai destoinic! Fie. Dar așa este. Un om inteligent, citind articolul dlui Maiorescu, va trebui desigur să-și facă următoarea reflecție: dacă Gherea e un om atât de ignorant și nepriceput, cât de șubrede trebuie să fie teoriile estetice ale dlui Maiorescu, de vreme ce chiar Gherea a putut să le zdruncine ... Maiorescu, acum vreo opt ani, a scris două articole în Convorbirile literare : unul Asupra comediilor lui Caragiale [3] , altul Poeți și critici [4] . Ca răspuns la aceste articole, am tipărit în Contemporanul și retipărit în al doilea volum al criticilor mele un articol Personalitatea și moralitatea în artă. În acest articol am discutat părerile dlui Maiorescu asupra unor chestiuni de o mare importanță, cum e morala în ... după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în amândouă articolele. În articolul întâi ni se spune csă un artist care nu-i cuprins de inspirație impersonală nu e artist, ci pseudoartist; în al doilea ni se zice că simțirile ce primește

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care ... intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid succes și aceasta îi procură din partea impresariului imperialului Teatru de la Scala un angagiament ca să compuie trei opere în stilul seriu și comic. Spre împlinirea acestei obligațiuni, el compuse în toamna anului 1840 opera comică Un giorno di regno sau Il finto Stanislas , care fu priimită cu mare răceală. Vom arăta mai în urmă cauzele care influințară la căderea acestei opere ... o durere atît de mare. În fine, după acest period de timp, plin numai de memoria pierderii consoartei sale, d-l Merelli prezentă lui Verdi un libret ce fusese declarat de nemuzicabil de către ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... n-a fost condus de idealuri sociale mai mărețe, mai înalte. Dl Philippide îmi răspunde silindu-se a arăta: 1. Că un ideal social nu e deloc necesar unui artist ca atare, că n-are a face una cu alta. 2. Că Junimea a avut și ea un ideal modest, dar sănătos, pe care l-a și realizat în parte; mai mult însă n-a putut face Junimea , având ... creadă că fac aluzie la d-sa. De ce deci, după ce se amestecă într-o vorbă care nu-l privește, mai face încă și un șir întreg de aluzii malițioase și ajunge la injurii personale? De ce ? E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti" pe izbucnitorul Philippide ... sale că învață pe copii cu frica lui Dumnezeu și a părinților, să șadă bine la masă, să nu se joace cu dinamita

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau ... se cuvine unui adevărat istoric - s'o povestească cu minte și cu inimă, limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era ... producția agricolă. Pămîntul țării este stăpînit: de propietarii mari; între aceștia, cel mai mare e Statul; apoi Coroana, cu domeniile de apanaj; fundațiile de binefacere, ca Eforia Spitalelor; cele culturale, ca Academia, etc.; și marii propietari particulari; de propietarii mijlocii, și de propietarii mici, masa enormă a țăranilor, împropietăriți dela 64 și dela 88 ... de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... au fost jertfa tiranilor și de multe ori chiar a compatrioților lor? Nenorocirile noastre trebuie să le socotim de nimică, când vedem pe un Socrat silit să primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu-și îmbărbăteze caracterul, să nu dorească de a imita pe acești străluciți bărbați, făcând abnegație de ... să urmăm pildei nord-americanilor, a cărora cea întâi treabă de care se apucă, când își fac vreo nouă așezare, este să deschidă un drum și să aducă cu dânșii un teasc, spre tipărirea unui jurnal. Prin această îndoită operație, ei ajung țelul și fac analizul a orice sistem social, pentru că, cum zice ... mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava și Târgoviștea sunt pentru mine mai mult decât Sparta și Atena; Baia, un sat ca toate satele pentru străin, pentru român are mai mult preț decât Corintul, pentru că în Baia avanul rigă a Ungariei, Matei Corvinul, viteazul

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... viață și de moarte; țiganii care reprezentau spectacolul înfiorător al sclaviei negre, precum țăranii români reprezentau șerbirea albă! Și între clasele privilegiate și acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești, aplecat mai mult la plăcerile lumești decât la smerenia apostolească; un cler care, în loc de a căuta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăție, în loc de a exercita ... și mai cu seamă în împărtășanii anuale. Însă adevăratele principii ale moralei lui Cristos erau destul de negrijite. Mituirea, departe a fi considerată ca un delict sau ca un păcat, cum se zicea atunci, intrase adânc în obiceiuri, grație corumperii de moravuri lățite în țară prin fatala domnire a fanarioților, și producea ... timpul, astfel era starea morală a societății. Inimi bune, fapte crude!... Și cum putea fi altfel, când pe străzile orașelor se petrecea adeseori un spectacol ce era de natură a le împietri: un nenorocit, gol până la șale, legat cu o frânghie lungă și mânat din urmă de Gavril călăul, precedat de un ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... vor fi citite. Mă cred dator să dau această lămurire cititorilor mei, care s-or fi mirând poate că volumul întâi l-am început cu un articol polemic, că volumul al doilea îl încep iarăși cu un articol polemic și că, în general, întrebuințez așa de des forma polemică. Prefer forma polemică pentru că, în condițiunile actuale în care scriem și suntem ... critica va constata tendințele pe care le conține. Dacă criticul e contra acestor tendințe, natural că va spune că e contra. Asemenea e foarte natural ca un critic, având anumite convingeri, să dorească ca aceleași convingeri și simțăminte să le aibă și poeții, cu atât mai mult cu cât poeții sugerează simțămintele ce le au, cititorilor lor. Critica absolut ... cuvânt dl Bogdan zice următoarele: ,,...dl Gherea se folosește de cuvântul judecătoresc fiindcă îi lipsește o idee". Și în altă parte: ,,...dl Gherea micșorează obiectul, ca să-l poată batjocori cu ironicul cuvânt judecătoresc ". Așadar, ,,critica judecătorească" e un cuvânt deșert, pe care-l întrebuințez în lipsa unei idei, și e un cuvânt ironic pe care l-am inventat eu pentru batjocură. Și ce e mai curios e că aceasta o spune ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri — sprijeni a ... ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi cu răpire astă încântătoare vale ce se desfășură dinainte-ți ca un covor. Vezi cel pârâu care o despică în lung și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore ... amenințători deasupra ei, scăldându-și picioarele în apele Huejdului ce șerpuiește în vale, în vreme ce pe malurile lui, juna română culege nu mă uita ca să facă un buchet pentru amorezul ei. Muntele e lasat pentru poet, și poetul pentru munte. Aici privind maiestatea naturii, el se inspiră de a cânta ... privighitoare pribagă, în alee trase cu sfoara, sloboade niște sonuri tânjitoare și regulate ca muzica din califul de Bagdat. Osian cânta între zăpezile Nordului, sub un ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania ... mi rele sugrum cele bune, Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci ... simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi? Nebunie și tristă și goală! Urechea te minte și ochiul te-nșeală; Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic - Decât un ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... au înălțat limba, forma, ideea poeziei române cu mult peste treapta de la 1866. Cercetarea noastră critică de acum 25 de ani rămâne dar numai ca un indicator pentru distanța străbătută pe calea evoluțiunii de progres. T. M. București, septembrie 1891 POEZIA ROMÂNĂ - CERCETARE CRITICĂ I - Condițiunea materială a poeziei ... nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede ... poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să se deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin aceasta poezia se deosebește de proză ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>