Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ZĂPADA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 227 pentru CA ZĂPADA.
Iacob Negruzzi - Presimțire (Iacob Negruzzi)
... cuget nu te mustră c-ai sdrobit a mea junie. Însă vai! Îmi zice tainic un glas rău prevestitor Că și tu pășești ca mine spre un jalnic viitor. Precum eu odinioară tu gonești un ideal Ce-ți va coperi junia cu-al durerii negru val; O sinistră presimțire ... suflet a pătruns Ce-mi arată-ntr-o oglindă viitorul tău ascuns: Eu văd fața ta frumoasă, rumenă și înflorită De dureri și suferințe ca zăpada înălbită, Văd din ochi-ți care mândru azi în jurul lor privesc Cum ferbinți, amare lacrimi în torente isvoresc, Văd frumosul păr de aur ...
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu)
... spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și ... plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: ,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită ... Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. Lun-atunci din codri iese, Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de zăpadă. Și mereu ea le lungește, Și urcând pe cer le mută, Dar ei trec, se pierd în codri Cu viața lor pierdută. La castel în ...
... andreei cînd trăiam edith piaf eu n-o să mai fac poze voalate cu viețile tale triste și tu n-o să mai fii albă ca
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... mai luminat decât soarele sau mai alb decât zăpada. Că pentru trupurile sfinților însuș Domnul zice la 13 capete ale lui Mathei, că vor străluci ca soarele întru împărățiia părintelui lor (carii sunt pre lângă Hristos ca niște stĂ©le) carii iau lumina lor de la acest soare al dreptății, că de asemenează Hristos pre lângă toț sfinții lui ca un soare pre lângă stĂ©le, și de vor străluci sfinții ca soarele, cu cât mai vârtos va străluci soarile acesta al dreptății. Și lumina aceasta, ochii cei slabi ai ucenicilor nu-i smintiia, ci mai vârtos ... minuna de putĂ©rea lui cea nespusă care totdeauna ar fi putut ca să strălucească cu această mărire? Și cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care (o, minune!) au gonit de la sine o mărire ca aceasta, ca să poată săvârși mântuirea noastră? Că mai mare minune au fost a închide o mărire ca aceasta, strălucitoare decât a străluci cu dânsa de-a pururea. Și nu numai singură mărirea lui Hristos veseliia ochii ucenicilor, ce ... ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... clinchet de chei, ce parcă era însăși vremea ce închisese ușile tuturor fericirilor după ea, ne întîmpina cu un pas abia simțit. O umbră ghemuită, ca motanii negri ce-i vedeam întovărășind zînele rele în cărțile mele de povești, se zugrăvi pe parchet și un glas îndepărtat ca și cum ar fi venit printr-un zid, îngînă : — Am adus cheile. Și mănunchiul de chei, sunător, își zugrăvi și el umbra ca un buchet de alge vii. Afară, în dreptul ferestrelor mari, deschise, un stol fulgerător de porumbei trecu umplînd cu freamătul aripelor odaia. Păsările acestea ce ... de mahon, un boier bătrin, cu ișlicul pe cap, cu privirile ascunse sub sprîncenele stufoase și ținînd în mînă un șirag de mătănii de chihlimbar ca acelea pe care le aveam Ia gît, mă urmări cu ochii. Erau mătăniile lui, de bună seamă, și fără să vreau, ca îndemnat de cineva, mi-am ridicat repede mîna să le scot. Firul pe care erau adunate, fiind vechi însă, poate, sau cine știe ce ascunsă ... aminte, un simbol tăinuit, un copăcel de aloes care nu înflorește decît la o sută de ani o dată. Sfios și trist stătea lîngă bătrînă, ca ...
... un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de praf de pușcă; Neagră cum e cerul gurii La un câine care mușcă; Cruntă ca o vânătaie Cauzată-n match de box; Ca un bulgăre de cox Care-a stat o noapte-n ploaie; Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Și ușoară
... plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești, dar ușor le coboară. N-a trebuit decât o singură clipeală ca să fiu aruncat tocmai la fund, în noroiul unde mucezesc făcătorii-de-rele... Închis, tuns la cap, îmbrăcat în haine proaste, hrănit cu mâncăruri de ... Sute de ochi se ațintiră asupra mea, ochi fără milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat ... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani de închisoare... rostiră în glas mare judecătorii cu fețele posomorâte, îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de la ochi, își dreseră creții de la rochii și, zâmbind cu gingășie în dreapta și ... feciorul meu Ion cu o talancă în mână, sunând și strigând cât îl lua gura: Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în ...
Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2)
... — se face dimineață. Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric Doar crivățul, unchieșul cel nebun, Își face mendrele și zburdă-n voie, Tot grămădind zăpadă În dreptul ferestruiei mici Ca s-o astupe. Dar ferestruia licărește vesel Și nu se lasă stinsă. Acolo stă cizmarul meu. Cu ochelarii vechi pe nas El bate cuie la ... focul. Dar unde-i ucenicul ? Hei, întrebați voi crivățul ce joacă Și suflă nu se-ncurcă: Pe ulicioara ninsă De-un ceas se luptă amîndoi Ca să dezgroape din zăpadă Un coș înnămolit. Cizmarul mermăie un cîntec Bisericesc, pe nas, Nevasta lui deretică prin casă, Și ușa se deschide mare. Copilul intră plin de frig ...
... rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere de rău, își rupe totdeauna din ... privește, pe când toți ai casei dorm. Mijește de ziuă. Departe, în zare, se deslușește, ușoară, dunga de lumină a zorilor; întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într-un întins de apă care-și înalță o margine tot mai sus, prelingându-se pe cer, ca sorbită de-o putere a văzduhului. Pe urmă, oglinda aburită de până acum pare că răsfrânge un foc depărtat, se face lucie, poala ... pe creanga cea mai de jos, văzuse că n-are încotro și-l lăsă în pace. Dar unde-i Puica? Asta, da, îi era dragă ca ochii din cap. Puica e o americancă albă ca laptele, puțin mai răsărită decât un ou și cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum merge înfiptă, cu capul țanțoș, tremurându ... ...
... o grijă cu ei. II Pe alte tărîmuri te-ai crede: Nici cer, nici pămînt nu se vede. Vîrtejuri, urlînd, se răpăd Și munți de zăpadă ridică, E ceas de pieire — prăpăd. Și omul îndeamnă mereu, Plăvanii troianul despică, Și-ntind, să se rupă, din greu, Căci și ei au ... De tihna de-acasă li-i dor. În bocetul vîntului cine Te cheamă ?... Nu-s glasuri străine... "Dumitre !... Tătucă !... Nu vii ?..." El caută-n zări, ca prin sită, Să-și vadă... nevastă, copii. Văzduhul îi pare de foc... În valuri, zăpada, stîrnită, Ca