Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COPT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 124 pentru COPT.
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
Gelu Vlaşin - 13:55 â†�â†� 13:27 13:55 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 14:07 →→ buzele tale sărutând o icoană plină de carii mâinile zbârcite printre spini fracturați pe furiș mirel colindă cu pita proaspătă coaptă pe vatră moroșanca asvârle cu deochi la păstrăvărie apa-i tulbure și păstrăvarul plin de idei în cabana din vârf un cioban (“mioriticâ€�) alerga turiști prin pădure ca-ntr-un best-seller horror te-am visat desculță prin trifoiul înalt din livadă zbenguindu-te singură departe de casă mamone și stradă te-am visat mai apoi rătăcind printre crengile pline cu mere de vară aveai părul prins în capcane de vulpi argintii rochia lungă până dincolo de cicere ochii acoperiți cu frunze de viță de vie (altă
George Coşbuc - Bordei sărac Bordei sărac de George Coșbuc Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în tine. Și-adormi și tu, bordei nealintat. E liniște-n văzduh, și noaptea vine Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat Zîmbi-va-ndată discul lunii pline. Ești slab și vechi, dar te-ai luptat voinic Să crești un stol de suflete sărace. A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic Și cel mai drag al tău... și parcă tace. Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace. E vremea să te-alini. Scurmat de vînt, Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrîne, Trăiești de mila lor pe-acest pămînt. Vai cum se zbat s-agonisească pîne, Sînt mulți și mici, și-așa de dragi îți sînt — Și-acum ei tac și iar vor plînge mîne. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu: La noapte-un duh ...
George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...
George Coşbuc - Pe Tâmpa Pe Tâmpa de George Coșbuc Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte Iar umbra lui prin văi căzând Acum întunecă pe rând Livezi și vii și grâne coapte. Văd drumuri albe-n zări senine, La margini munți, mai jos coline Și, ca pe-o pânză zugrăvit, Orașu-n vale-adânc sub mine. E pace-n cer și pe pământ; Abia nestătătorul vânt Venit de peste munți, de-aiurea, Tot spune ce din veci a spus— Și până-n văi, de-aici de sus, Se zbate-ncet doinind
George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...
George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul ...
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai târziu un fulger a spart pântecele cerului. Copacii și-au încetat pesemne cântecele și picături de culoarea fierului au căzut. Sub coroana palmieruui se făcuse-aproape noapte. Eu însă, cu inima strânsă, am mâncat smochine coapte și-am tăcut. Întoarcerea fiului risipitor Eu, tată, am plecat și te rog să nu fii supărat, căci dac-aș fi rămas n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras. Am colindat flămând pământurile, și m-au bătut în față vânturile, și m-a pârlit soarele, și m-au durut picioarele... Acum te văd și-mi pare bine, așadar te rog să nu te uiți urât la mine — că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige ...
George Topîrceanu - Prefaţă Prefață de George Topîrceanu Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? În care grotă din povești Ai hibernat — o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Și coapse fine, Abia sculptate din nimic, De ce te-ai dus de lângă mine?... ți-am prins în părul inelat Vreo floare artificială? Te-am ofensat Cu vreo metaforă banală? Ori mi-ai bătut vreodată-n geam Și, spionând perdeaua trasă, Te-ai supărat că nu eram Acasă?... Vrei poate macii din livezi Pe toți cu mâna ta să-i scuturi? Sau te distrezi Cu pălăria după fluturi? N-ai adormit cumva pe-afară Și te-ai trezit sub un umbrar, Îndrăgostită de-un măgar Ca-n Visul unei nopți de vară? Cu Demonul lui Lermontof Te-i fi-ntâlnit și ți-a fost frică?... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță... Vezi, tot m-ai inspirat un pic De la distanță!) Ori m-ai zărit vreodată stând Cu Muza altuia? Se poate. Le-am spus cuvinte dulci, pe rând, La toate... Dar n-am făcut-o pe furiș Cum fac ...
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani Mare farsor, mari gogomani de Ion Luca Caragiale Publicată în Protestarea (1906), semnat Farsor Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcînd enormă tevatură În faț-a niște gogomani. Dibaci, sub latele-i fireturi, Ascunde un talent îngust, Jucînd cu-aceleași marafeturi Aceeași farsă de prost gust. Întîi cu toții, zi și noapte, Îl gratulau pe-acest farsor Cu ouă moi și mere coapte Dar el urma nepăsător. L-au maltratat. Ce nu-i făcură? În brînci afar-au vrut să-l dea... Aș! răbdătoarea creatură Că nu-nțelege se făcea. Primea zîmbind fluierătura; În dreapta,-n stîng-a salutat Și grav, bravînd huiduitura, Rolu-nainte și-a jucat. Și-ncet-încet, toți gogomanii De-acest farsor au fost nebuni; La beneficii, în toți anii, Flori, daruri, saltant, cununi ! Că-n loc să poarte o tichie Ca un farsor ce este, el Și-a pus pe cap cu fudulie O cască mîndră de oțel. Și joacă - joacă prost, da-i iese; Stau paf toți bieții gogomani, Paf ! Din succese în succese, De douăzeci ș-atîți de ani ! Și ține-te d-acu ...
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald, Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață; Alteori soarele piere, alteori arde și frige. Iar acolo unde am fost eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai, Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un ...