Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREDE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1114 pentru CREDE.

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

Paul Zarifopol - Privind viaţa (Zarifopol) Privind viața [1] de Paul Zarifopol În scrisul tău destinat publicului, pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea întimă a personalității tale, niciodată imaiginația ta, adică produsul imediat al personalității tale. Radicalismul acestui sfat care propune nici mai mult, nici mai puțin suprimarea poeziei, înseamnă o anticipare adânc originală asupra viitorului îndepărtat al scrisului literar. Nu este exclus, cred, ca pudoarea sentimentelor și a imaginației să evolueze astfel, încât produsele imediate ale personalității, deci lirismul și plastica poetică între altele, să nu mai fie publicizate. Printr-o delicatețe severă, nouă și cu totul aleasă, experiența personală va rămâne închisă în mândria tainelor intime. Rezultatele ultime ale elaborării ideologice, răcite de fierberile experienței interioare și turnate în forme prin care curiozitatea vulgară nu poate pătrunde, vor fi, singure, date mulțimii necunoscute. Atunci nu se va mai plânge poetul: Mein Lied ertönt der unbekannten Menge. Dar pân atunci? Vine greu cititorului să nu trateze colecțiile de maxime ca niște memorii sufletești ale autorului. Însă celui care vorbește în public despre o carte de maxime a unui contemporan în viață, i se impune, credem, să facă abstracție de ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... a ginței mele Viață viitoare va fi mai fericită Decât al ei trecut? De-ar fi fost rău adesea și bine num-o dată, Aș crede că-ntâmplarea oarbă, nevinovată A grămădit în mersu-i, dar fără ca s-o știe, Atâta neferice pe țara mea pustie. ­ Dar ... nu ! e-atâta minte ­ atâta plan de rele S-a grămădit puternic în viața ginții mele, Încât îmi vine-a crede că sâmburele lumei E răul . Cartea lumii d-eternă răutate E scrisă și-i menită.        De vei avea puterea, Voința ca să sfarămi pe cel ... Ba chiar și sfânt . ­ Și nu sunt numai oameni Ce îți admiră fapta, gândirea-nchipuită, Ci te admir popoare...        Ce proastă e mulțimea, Ea crede cum că duce a lumii soartă-n mână, Și singură e dusă de-o mână de șireți. De te-a-nzestrat ... sori mai pâlpâi roșii, gigantice făclii, Și-apoi se sting. ­ Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept ­ căci numai ea este dreaptă-n lume, Și cei ce ...

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel ...

 

Ion Creangă - Cinci pâini

Ion Creangă - Cinci pâini Cinci pâini de Ion Creangă Anecdotă publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 12, 1 martie 1883 Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, și celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea și se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra. — Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca și al treilea. Călătorul străin, flămând cum era, nemaiașteptând multă poftire, se așază jos lângă cei doi, și încep a mânca cu toții pâne goală și a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Și ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... lui Danaus, aruncă cu o lopată colosale cătățimi enorme de aur în gura mereu deschisă a unui monstru etern flămând. Lugubră fantazie !...Ați crede că această poartă este intrarea infernului, dasupra căreia geniul cel rău, așa, de gust, a pus să se zugrăvească un specimen de modul ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858

... aproape de o mie cinci sute ducați pe an peste ceea ce să da antreprenorilor de operă pînă acum, eram în drept a crede că vom avea o companie mult mai bună decît cele ce am avut mai nainte. Credeam și aveam tot dreptul a crede că publicul nostru va fi scutit de suferințele trecutului, dar n-au fost așa. Noul impresariu era unul din oamenii aceia care se pun cîteodată ... circenses cereau romanii de la senat. Nu suferiți să se atingă de pîinea noastră morală și materială, strigă românul de mai mult timp; și astăzi crede că va fi auzit și salvat de individele ce-l speculă cu nedemnitate. ↑ Istoria muzicală de Martini. ↑ Numele științific muzical ce se dă ...

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj de Alecu Russo Fiecare revoluție trebuie să nască un adevăr pe lume, și fiecare criză prin care a trecut omenirea a produs un bine sau germenul unui bine, dar nimic până acum nu a putut să desființeze falsul patriotism. Falsul patriotism este masca egoismului în timpurile de tulburare. Aceia care speculă libertățile popoarelor, care nu au alte principii decât interesul personal, alt Dumnezeu decât pe sine însuși, altă profesie de credință decât noi prin noi și pentru noi ; aceia care nu cred nici în popor, nici în libertate, nici în sacrificiuri, nici în devotament, se acoperă cu haina patriotismului în zile de lupte, în zilele cele mari ale popoarelor. Ei par că fac sacrificiuri, dar nu sacrifică nimica, ci pun la dobândă. * Frazele sunătoare ale acelor ce grăiesc mult ascund adeseori precugetări urâcioase. Adevărații oameni ai poporului, aceia care gândesc ca dânsul, vorbesc puțin, lucrează cât pot și plâng, când alții tot grăiesc! Poporul suferă și geme, poporul lucrează, poporul nu grăiește decât prin tăcerea lui. Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului ...

 

Alexandru Macedonski - Epoca

... să faci un singur bine, c-ai făcut și un ingrat, Cine crezi că e mai nobil e mai plin de lașitate... Tot netrebnicul se crede scriitor de-nsemnătate... Nu e om care sub masca unui vecinic carnaval Ca lozincă să nu poarte: ,,Interesul personal". Legile sunt o minciună: slove puse ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

... Macedonski) Noaptea de mai de Alexandru Macedonski Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă ... din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>