Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA (UN ORDIN)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 135 pentru DA (UN ORDIN).
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut în acest cerc ca un scriitor conștiincios și ca un foarte călduros amator de teatru și de muzică. Dacă mi-e permis a fi indiscret, în acest cerc, de aminteri cam dificil la ... de administrare, din care cea mai slabă s-ar numi patentă incapacitate, iar cele mai grave se numesc delapidare, abuz de încredere și furt. Când un om însărcinat să mânuiască bani publici ia din acei bani și-i întrebuințează pentru nevoile sale particulare, se numește delapidator, când un om subtilizează o valoare ce i s-a încredințat și caută să nu dea seama de ea, se numește abuzator de încredere, si ... în teatru, lucrez în biurou până la 11; la 11 precise trec în sala probelor, unde dirijez cu regizorul, d. Gusty, repetiția până la 3 d.a. De la 3 până la 6 teatrul e închis, avem o pauză. La 6 precise, nici un minut mai târziu, sunt în sala probelor, unde lucrez cu cea mai amănunțită luare-aminte la pregătirea spectacolelor. Viu cel dântâi în teatru și ies ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... fața locului. Nevasta lui a rămas să se gătească și să vie mai târziu la gară cu copiii și cu amicul. Amicul este un profesor foarte tânăr, care locuiește la directorul de un an de zile; el dă lecții la copii și redijează Sentinela Ordinii; e băiat bun și scrie minunat: se dă ca aproape pozitiv că tot ... s-arată la cotitura liniei. Arătarea crește, crește mereu, sforăind semeață și alunecând cu eleganță maiestoasă către peron. Cazanul fierbe, fanfara țipă, școlarii intonează imnul un concert monstru... Vagonul domnesc intră la peron. Un freamăt furnică de colo până colo prin mulțime. Deodată, și glasurile copiilor și țipetele trâmbițelor și clocotitura norului fierbinte care se smacină captiv în pântecele ... s-a-ngrijit bine, a luat haine d-acasă... în acest timp, directorul tremură de neastâmpăr. Al doilea clopot! Măriile-lor fac un pas înapoi pregătindu- se să se suie... Directorul, asudat și înecat de emoție, s-apropie să ție un discurs. Lui vodă: — Măria-ta!... nu plecați!... nu trebuie să plecați!... D-abia al doilea clopot a sunat; n-a sunat ...
... cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua ... aiasta! Au ajuns cu bine și cu sănătate la Severin, călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg. Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminație. Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat discuția de cu ... Mihalache. — Da nu zghera așa, coane, că doar nu dă turcii! stăi oleacă să le șterg. — Nu le-ai șters încă?! — Dec! da eu nu-s om? eu să nu mă hodinesc? Le-oi șterge amu! Și țiganul pleacă scărpinându-se-n cap și bombănind. Așteaptă conul Mihalache ... — Ce-i aiasta, dragă Mihalache?... bați? apoi cum rămâne cu reforma noastră? Țiganul s-a pornit pe râs, a luat ...
Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
... că această operă, plină de frumuseți muzicale de primul ordin și susținută de Rubini și Lablache, căzu cu totul în Francia, se ridică însă cu un mare fanatism în Italia. Un ordin din partea regelui ambelor Sicilii, chemîndu-l la Neapole, dete impulsiune lui Donizetti a reîncepe cariera sa de compozitor, pe care tristul succes ... publicului francez, nu avu decît un mediocru succes; dar pe la finitul acestui an compuse pentru Teatrul cel mare de operă din Paris Favorita , pe un libret compus în limba franceză de Scribe. Această operă este unica compozițiune scrisă de maestrul Donizetti în care el reuși a da melodii și armonii dupe gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri maeștri ai epocii. Mai scrise și alte opere pentru teatrele Parisului, dar nu de mare importanță. Întorcîndu-se în ... împăca toate exigențile publicului și a criticii, invidia însă și rivalitatea artiștilor se amestecară în reprezentarea acestei opere și, de unde se aștepta un succes sigur, nu fu decît prea mediocru. Întîmplarea aceasta fu un ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... îl asemănase cu acei inferiori oameni de condei și farsori, care slujeau dușmăniile boierilor de altădată. Replica fieros spirituală a lui Bacalbașa provoacă un răspuns al lui Caragiale către socialistul științific de la Epoca răspuns lucrat cu o răutate fără rezervă. În februarie 1897 publică Epoca un toast al lui Caragiale la banchetul dat în cinstea lui Nicolae Filipescu: este un discurs întreg în care tratează, fără glume, raporturile literaturii cu politica. Subiectul se impunea: literatul se lasă, în momentul acela, ademenit de politica cea mai ... publicație a sa; tot astfel vorbea, mai târziu, cu o vădită mândrie de broșura 1907. În iunie 1897 apare în Opinia din Iași un elogiu foarte fierbinte al lui Take Ionescu de Caragiale, elogiu plin de preziceri strălucitoare: Take Ionescu va fi fost o adevărată glorie pentru vremea și ... Ionescu (1930). În ziarul vienez Die Zeit, din 3 aprilie 1907, pe prima pagină, coloana a II-a și următoarele apare un articol: RUMĂ„NIEN, WIE ES IST Von einem rumaenischen Patrioten, cu această notă a redacției: Expunerea de mai sus este datorită unuia dintre ... ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo ... cunoștea din ochi sau din auzite, și-i înseamnă cu epitete ce sună din plin a neaoșă lovitură: Între ei mai era încă un curbet posomorât, Un Levidis Nikulaki, suflet scârnav și urât, Celălalt e Floreșteanul, viclean ademenitor, Ipocrit de cei de frunte și de țări vânturător... ...Și Romandi pârcălabul, un giugea, un om pocit; O stârpitură grecească, ieșit dintr-un vas clocit. Insistent atrag atențiunea asupra frumuseții emistihului: Și de țări vânturător, cu inversiunea lui plină de arhaică savoare și cu superba lui amploare ritmică ... bine susținut în ton bărbătesc și în ce privește accentul, ca și în vocabular, ar fi de ajuns, credem, pentru cine vrea numaidecât să fixeze un prim poet român modern, un poet care, cum spune un
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... plăcută decât pe apucatele. Pe atunci, artistul, și mai întâi acel literar, era încă, aici în țară, fenomen intempestiv. Însă orice talent bine hotărât înseamnă un grad mare de fatalitate; individul care-l poartă este, în o măsură oarecare, un sacrificat. Pe Eminescu și pe Caragiale îi numea deunăzi: niște simpli ratați un bărbat politic proaspăt, plin de zgomot și de succese. Desigur ratați, însă nu chiar simpli: e obiecția unică pe care o putem ridica sentinței omului ... mai fină. Se zice că odată, pe când se discuta în o comisiune a Camerei o lege industrială plină cu amănunte de specialitate, un politician, cunoscut ca întrerupător hazliu, a aruncat, de astă dată serios, o observație asupra materiei în dezbatere. Un coleg plictisit îi tăie vorba: Bine, omule, nu vezi ce prostie spui? Ba văz; dar de ce să n-o spun? răspunse omul cu eterna ... pe Caragiale cu o asprime minunat calvinică, și absolut ca și cum în omul acela natura n-ar fi pretins a realiza decât un slujbaș model și un ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini
... pe Teatrul cel mare din orașul său natal, cu ocaziunea unii serate muzicale aranjată de celebrul tenor Marchezi și de faimoasa primadonă Albertinati. Apoi după un al doilea concert dat în beneficiul său, la care esecută încîntătoarele variațiuni compuse de dînsul pe tema franceză de la Carmagnola , ce produseră un mare efect în inima auzitorilor, se duse la Parma ca să ia lecțiuni de la Alessandru Rolla, cel mai renumit violonist al Italiei pe timpii ... dete artistului nostru impulsiunea de a inventa noi efecte pe magicul său instrument. Odată promise înamoratei sale că, la primul concert ce va da la curte, îi va da o nouă probă despre ardenta pasiune ce nutrea pentru dînsa. Anunță pentru acel concert o galanterie muzicală intitulată Scene amoroase . Aceea însă ce mișcă curiozitatea ... interpreta diferitele faze ale unui amor romantic. Coarda de mi reprezinta pe juna amantă, iar cea de sol pe amantul gelos, și totalul compozițiunei forma un dialog de amor. Aci lăsa să se auză simtemintele cele mai nobile ale junei înamorate, aci limbagiul pasiunat al amantului, cînd desperarea, cînd iarăși gelozia ... ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... Se zice că un chibrit, un banal și ridicol chibrit, în momentul când se aprinde a scos din haosul microcosmic al gămăliei sale un sistem întreg de lumi autentice, o puzderie de constelații adevărate, care se mișcă după legile lui Newton în infinitul câtorva secunde, deschizând astfel minții noastre ... și se îmbină, ca să dea unei clipe fugare caracterul ei unic, imposibil de regăsit. În opera dnei Papadat-Bengescu e prea mult lirism pentru un prozator, prea multă analiză pentru un poet. Analiza lirică, dacă ni se permite această alăturare de cuvinte, o duce până în domeniul celor mai subtile și rare senzații, a căror ... din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită de ... semnificația, îngustează și întunecă teza — dacă e una. Eroinele dnei Papadat-Bengescu au despre viață o concepție păgână. Când însă viața îți apare ca un rezervoriu imens de bucurii și plăceri, ca ...
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
... drumu ca sa-mi potu veni eară-și cum eram cănd făcurăm prima cunosciință. Deară ce se zicu, poate se crezi că m-am supăratu, da, eu nu, sum mai vesel că mi s-a intămplatu această farsă, care mi ai făcutu, căci atunci cănd voiu fi soțul tău ... mi trimite respunsulu satisfăcătoru nu voiu mai repassa strada unde domiciliați,— poate cu ocasiune și cu multă afacere se facu acestu gravu pasu. Așteptu un
Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde
... român, de a opri ca teritoriul său să devie teatrul resbelului, au fost zadarnice. Ostilitățile au început aseară cu furie chiar în București. Un birjar muscal a bătut de moarte în podul Mogoșoaii pe un calfă turc dela bragagiria lui Vahit-Abdula, cauzându-i pagube însemnate prin răsturnarea unei donițe pline cu bragă. Îngajamintele de neutralitate date de guvernul român ... au fost strânse de pe ulițe, erau reduse în stare de acadele. Liniștea domnește. Rusciuc, miercuri. Azi a plecat de aci la București un trimis expres al lui Abdul-Kerim, purtând asupră-i bonuri imperiale otomane în valoare de 11 parale turcești, ca să cumpere pentru generalisimul un exemplar din foița hazlie, ce apare mâine în București sub titlul Claponul. Ultimele gogoși calde [II] (Serviciul telegrafic particular) Turtucaia, joi. La bombardarea din urmă ... că interesele Engliterei au fost lovite, declară prin urmare că ea e desfăcută de orice îngajament de neutralitate. Flota engleză a și primit ordin să pornească în grabă pentru a face o demonstrare energică în fața portului român Căiești, pe unde se desbarcă mereu arme americane. Flota ...