Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ÎMPOTRIVIRE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 42 pentru DE ÎMPOTRIVIRE.
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... Les liaisons dangereuses . Societatea noastră avea încă un mare avantaj asupra tuturor strângăturilor și adunăturilor ce iașenii binevoiesc a le decora cu nume de societate, care, după ideea mea, este numai productul civilizației; și, după cum este știut, civilizația este departe de o țară unde se află oameni ce pot zice ziua mare: "Astăzi am vândut sau am cumpărat atâte suflete de țigani." Stăpâna casei nu era tirană, nu vroia să domneze conversația. Pretențiile sale nu se întindeau ca ideile, prejudețele, sentențiile dumisale de filozofie, de eleganță, de bon ton , de savoir vivre , să slujască de pravilă adunării întregi. După pruderie, prezumția, sau cum aș zice trufia, este cea mai mare rană a societății noastre. Fieștecare bărbat, fieștecare femeie ... se hotărască a nu fi decât papagalul damei de gazdă. Acela care ar îndrăzni să arate vro idee neatârnată se pune în primejdie de a vedea pe gazdă că-i întoarce dosul: maniere toute neuve de faire les honneurs de son salon . Pruderia, dar și tirania stăpânei casei lipsea cu totul din societatea-modelă care o expunem cinstiților și învățaților noștri cititori, ce se alcătuiesc ... cele mai mari, care când îi blândă ca o turturică, când turbată ca o leoaică, care când îi crudă, când miloasă; femeia este un amestec ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas ... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... limpede și frumos, la ai lui și pentru mai departe urmași. Drept un simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace și bună înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrșit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziție jubiliară, care a repurtat atîta succes față de representanții Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii și al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru și fericit. Firește dar că recentele răscoale ale maselor țărănești, cari au luat proporțiile unei hotărîte revoluțiuni teroriste, aproape ale unui ... III colegiu electoral) din toată țara cam 20% din membrii Camerei deputaților. Dar colegiul III votează prin delegațiune, iar delegații sînt recrutați tot din plebea
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimiÂnal și mă duce la secția poliției. Deci fără vreo împotrivire îl urÂmai. Unde mă ducea și pe ce stradă mă aflam nu puteam ști, căci numai zgomotul mersului său puternic mă făcea să-l ... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de ...
Alecu Russo - Cântarea României
... va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... bucurat cu bunuri felurite, cu pomete și cu flori, cu avuție și cu frumusețe... Pentru ce gemi și țipi, țară bogată?... 6 Dunărea bătrână, biruită de părinții tăi, îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare și de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naștere; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele repezi și sălbatice caută neîncetat lauda ta... O, țară falnică ca nici una, pentru ce fața ți ... umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor, le da tot soiul de îngrijiri, nu se ducea nici nu se întorcea fără să se oprească să le mai arunce o privire. în afară de ceasurile de slujbă - era un harnic și priceput slujbaș - nu se mișca de acasă, unde găsea totdeauna ceva de meremetisit, de văpsit, de șters, de lustruit. Duminica și sărbătorile venea la bererie cu nevastă-sa, căreia îi plăceau crenvirștii și berea, iar seara nu ieșea, se culca devreme; vara numai ... de curte rupt dela chiriaș, îi plăcea să întârzie cu țigara și cu un păhărel de poșircă, la lumina chioară a unui felinar de masă, în mirosul cotețelor și privaților dela vecini. Și tot vara, potrivindu-se obșteștei dobitocii bucureștene de a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai ... ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și de intețire intelectuală s'a deșteptat prima mea copilărie. În pensionul tatălui meu lucram alături de ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. ...