Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE FAMILIE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 218 pentru DE FAMILIE.
Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir
... Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a ... medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat. Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu: „...Spre a ajunge să fim utili țării și familiei, trebuie să muncim cu râvnă și cu inteligență." „...Când ... ntoarce indignată și ocărăște pe omul autorității. Maica ta, Cristoase! în ezercițiul foncțiunii? ceara și anafura! Și omul autorității îi arde babii surde două palme de ...
Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova
... Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci ... Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de a lor trai, Ce-i spre dauna și rușinea familiei întristate! Dacă timpuriu moralul mintea lor ar fi-nzestrat, Atuncea din sânul meser ... femeiei câte rele-n lume vin. Când ea cumpără și vinde ale sale frumusețe, Mestecând înșălăciunea ș-a plăcerilor venin! O asemenea femeie, de putea virtuți să-nvețe, Putea fi matroana Romei sau vestală la altar. A lui Colatinus soață sau de Grahi a născătoare, Și prin fapte
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar ... La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea și cu limba lor rustică au încheiet tractaturi cu cele întăi puteri ale Evropei de a cărora binefaceri și astăzi ne bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de literatură națională, dar fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... preot în satul lor. Părintele Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în privința materială. Între acestea nevoia de preot se făcea tot mai neapărată și aspră. Țaranii din Zaim rămăseseră de râsul locuitorilor din împrejurimi, care ziceau că zaimenii sunt atât
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... a născut în lași, la 27 februarie l8ll; el era al doilea născut din patru fii ai vornicului Neculai Hrisoverghi, ce se trăgea din o familie veche, venită de mai multe veacuri din Constantinopol în Moldavia și care figură în lista ce ne dă domnul Dimitrie Cantemir de familiile boierești ale țării noastre, cele mai cunoscute din vremea sa. Hrisoverghi nu se mândrea nicidecum de această deșartă noblețe; el avea destul merit personal, fără să aibă trebuință și de cel de la părinți. El trăia tocmai într-o vreme când în toate zilele i se înfățișau pilde că virtutea și meritul pot fi și fără strămoși ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... doar nu sunt membru de la Academie, Să stărui ca să-i deie vreun premiu, la-mpăcare, Și-apoi câți fac oferte și care mai de care!" Nu, scumpă domnișoară, nu chir Sotir, băietul De care este vorba nu face pe poetul, Și chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime, Vă jur că până astăzi nu le-a citit la nime. E drept că trece strada cu ... unei biserici vechi, la țară, Ați înțeles că nu e măcar nepot de vară Al vreunui stâlp al țării, și, prin urmare, nu e Împins de spete scara măririlor s-o suie... Pârinții lui muriră departe, în bordeiul Deasupra cărui, singur, mai stă de strajă teiul Ce i-a umbrit străbunii în zile mai senine... La umbra-i primitoare era așa de bine! Dar, din copilărie rămas orfan, băiatul A fost silit din vreme să-și părăsească satul Și la oraș el însuși pe sine ... i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz pe nimeni de-această nedreptate! Nu osândesc pe nimeni. Știu că-n societate, Ca și-n întreaga fire, este-o economie ...
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și trăiesc aievea. Personalitatea energică a artistului mă farmecă și mă obsedează. Îmi amintesc cele spuse în treacăt de dînsul și, iată, pășesc cu el la drum... Fără de voie mă strecor pe urma lui. Îl văd, înalt cum e, cu pușca de-a umăr, cu ustensilele de pictură subt braț, aud trosnind gătejele uscate subt pasul lui puternic, acum se-ncovoaie un ram, dat de mîna lui în lături, acum coboară un hîrtop ca să apuce pe o potecă știută numai de dînsul ; simt din ce în ce răcoarea pădurei, singurătatea devine fioroasă, luminișurile se-ntunecă, amintirile vechilor hoți ce bîntuiau acest legendar codru te urmăresc la ... își scoate streașina ca o corabie naufragiată — e o tragedie neștiută, într-un pustiu. Și mai departe, într-un colț fericit, iată o simandicoasă familie ...
... a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturor femeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datorii și or[i] fi vânzând ... de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele ... surâde la florile din fereastr ă, cum că veghează cusând sau împletind asupra copilului meu. Aș fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal ― aș fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi, oricât de
... unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într-o încăpere scundă, cu pământ pe jos și în mijlocul căreia se află bătut un țăruș, de care se află legată întreaga familie Stamate... II Acest om demn, unsuros și de formă aproape eliptică, din cauza nervozității excesive la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmițit ... și totodată să sufere și să plângă ca un copil... O scutură cu un otrep și, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine și, cu legături de flori și dantele, o fixă alături și paralel cu tubul de comunicație, și, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoție, trecu printr-însa, ca fulgerul, și îi fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi permis să satisfacă și cerințele dragostei, și interesele superioare ale științei. Uitându-și cu totul sacrele îndatoriri de ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să ... e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de