Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE NESTINS
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 50 pentru DE NESTINS.
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... Să le binecuvântez. Demonul la ele, ca un flămând câine Privind, au chitit: Cum să le răpească, spre a le răpune Iadului cumplit? De o așa faptă va sălta Satana Și iadul nestins... Deci, blânzindu-și ochii, ce ardea ca para: “Păgâne, au zis, Mi-i milă de tine și de a ta soartă... Și să te scap vreau; Însă mă ascultă! sau în iad îndată Cu mine te iau. Tu dă-mi sufletele ... tale, pe mine mă lasă, Dușmane cumplit!â€� Și apoi trezește bietele fecioare... Zapisul s-au scris... Satana săltează! Slava lui îi mare, În iadul nestins!... Partea II (Ai prelungit chinul, Păgâne greșite, Acum ai scăpat, Dar amar de-acela ce suflete vinde Pe trai desfătat. Vei trăi în scârbă, hoțule păgâne, Așteptând sfârșit, Al tău pierdut suflet va avea cu tine Răzbel mult ... La zefcuri pe gând... Nici că se atinge de cupi spumegate, Din care beau toți, Căci lui se năzare, și ziua și noaptea, Tot umbre de morți; Ne-ncetat aude urlete, suspinuri, Iar când toți dormeau El fugea cu groază de-al său pat de chinuri Și somn nu-l prindea. Se teme de umbra codrilor nămornici Ca de
... și mă mulțumeam. Voi, ce nici odinioară nu mi-ați fost folositoare, Măcar de vă numiți muze, dar în zadar v-am rugat, Căci eu de voi insuflată de i-am fost învățătoare, De i-am scris acele versuri mult demne de lăudat, Versuri ce toată Elada citește cu desfătare, Versuri ce cumplitul tartar le-ar asculta cu priință, Dar Faun râde de ele păzind alteia credință. Plângeți dar cu mine, din Lesbos fecioare, Plângeți și iar plângeți, căci sunt rușinată, Și bociți pe Safo, ce pentru el ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de ...
... și mă mulțumeam. Voi, ce nici odinioară nu mi-ați fost folositoare, Măcar de vă numiți muze, dar în zadar v-am rugat, Căci eu de voi insuflată de i-am fost învățătoare, De i-am scris acele versuri mult demne de lăudat, Versuri ce toată Elada citește cu desfătare, Versuri ce cumplitul tartar le-ar asculta cu priință, Dar Faun râde de ele păzind alteia credință. Plângeți dar cu mine, din Lesbos fecioare, Plângeți și iar plângeți, căci sunt rușinată, Și bociți pe Safo, ce pentru el ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, de-acum nu-mi trebuiești mie; Măcar că eu Afroditei gândeam să te hărăzesc, Dar de-acum ca și pe mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
... privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... să se folosească nimica. Că corabiia o închisĂ©se Dumnezeu pre dinnafară și luase chieile și pentru căci nu mai era nici o nădĂ©jde de mântuire s-au concenit tot trupul de la om până la dobitoc. Așa și noao, creștinilor, nu 100 de ani, ci 1710 de ani ni s-au propoveduit prin mijlocul lui Noe celui adevărat, Iisus Hristos, carele ne-au mântuit cu corabiia trupului său, de potopul păcatului celui strămoșesc, cum că va să facă potopul cel cumplit și amar, potopul cel plin de scârbă și de întristare, potopul cel groaznic și înfricoșat al judecății. Și de nu ne vom veni în fire, ca să ne părăsim de răutățile și să ne căim, ne vom îneca în vĂ©ci nesfârșiți, în noianul focului celui nestins. Și această vĂ©ste ni să dă pururea prin gura besĂ©ricii, prin propoveduirea Evangheliei și prin învățătura dascalilor, dară nicidecum nu ne venim în ... cei ce ne ținem mai mari, mai vrĂ©dnici, mai înțelepți și mai cunoscători, au mutat vrĂ©mea din săptămână în săptămână, petrecând, cu mâncări de toate fĂ©liurile, cu băuturi îndestulate și cu toate pohtele trupului nostru; iar de ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... și zilele sunt vis. « De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V'am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra 'ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare—trăiește - un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... Căci zilele-unui rege primejdii au în ele  El poate să aleagă-a plăcerilor șirag Ș-atunci devine umbră  pe mână de mișei Cad frâiele și dânșii duc lumea cum vor ei. Nainte de a pune pe brunele lui plete Coroana mea de aur  eu voi ca să-l încerc. Nu voi ca să se lase plăcerilor șirete Ce strâng în lanț de roze a cugetărei cerc; Nu voi ca lumea asta cu visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg ... umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag. De-acolo
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... era foarte bogat, avea moșii în diferite districte. El era ca toți oamenii pe care norocul îi dezmiardă: cheltuitor și în colosalele sale nebunii nebăgător de seamă. Cu toate că avea vârsta de cincizeci ...