Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE O MIE DE ORI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 159 pentru DE O MIE DE ORI.
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul ... a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum? E-o pară aurită de-a firii pom suspinsă Ce cade scuturată de-a morții lung samum? Și dacă e o lume puternică, întinsă, De viața mea-i legată viața unei lumi? Pe capul meu și-ntoarce destinurile sale, Când mor ea cade stinsă-ntr-a caosului vale ... o lume e legată, De ce un înger palid din cer s-a coborât, Ca trupul meu să-nvie cu flacăra-i curată, De ce-un geniu coboară în corpul cel urât,
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce ... sacru al domnului Alexandry, omul de merit, pictorul neîntrecut, consilierul comunal, părintele afectuos... Și pe când panegiristul își ștergea nădușeala ce-i picura în paharul de cristal, fetele defunctului, în rochiile lor albe, începură să plângă. - Pauvre papa! Fu
Mihai Eminescu - Traduceri și adaptări
... Mihai Eminescu - Traduceri şi adaptări Traduceri și adaptări de Mihai Eminescu Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur, Venera zace murind  cine o va moșteni? Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i  Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor. * Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent. Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent. * Pallas  în Lacedemon  văzu pe ...  Armată mă-nfrunți temerară? Eu, pe când te-am învins, știi cum că goală eram. *  Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?  De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. * Anii fug  cu ei viața  cu ea totul. Azi suntem, iară mâne cinis et ... trecătoare Cupă de aur. * Cine-a făcut din trestii mai întâi și-ntâi un fluier Și a săpat întâiul verset într-o coajă de copac, De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară O icoană. Nu; amorul nu mai e atât de
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit să gîndească așa. De pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă sacrileje și să-l dărîme la pămînt pentru a-și clădi un altul. Ca să clădești trebuie
... rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în ... asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... odată în cristelniță: "În numele Tatălui!..." copilul a răbdat; pe urmă înc-odată: "...ș-al Fiului!..." copilul a-nceput să urle de apă rece parcă-l băga în foc; iar când l-a vârât a treia oară: "...ș-al sfântului Duh!..." copilul s-a smucit dintre degetele popii ca o vârlugă, și a scăpat în fundul cristelniței. Popa a scos mâinile goale din apă, iar nașa a început să ... Deunăzi, după atâta pisăgeală, se culcase fără să se plângă de șeale și dormise ca o buturugă; acuma n-a putut s-adoarmă de usturimea urechilor. A plâns înfundat toată noaptea pe mindirul lui până despre ziuă. Se împlinea acu, peste o minută, a treisprezecea învârteală a pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. Un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir. Cănuță oftă adânc ca și cum ar fi răsuflat întâia dată, își șterse repede ochii ca și cum ar fi văzut întâia oară ... ardea
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... să priviră La mulțimea taberii păgâne; Din umeri și cu capu clătiră, Iară Sân Nicoară,-adânc în sine Cugetând, din buzele sfinte Următoare slobozi cuvinte: ,,O, cuvioșilor! mie-mi pare Că nu-i vremea de-a clăti din spate Sau a jelui făr-ajutare Ș-așteptând pănă vor fi surpate A noastre beserici de ... aripate. Însemnându-să cu sânta cruce Cuvioșii călăreți plecară. Sân Spiridon după ei să duce Pogorând pe cea tainică scară Care Iacov (pribegind de-acasă De frica lui Isav) o visasă... Dar părându-i cale delungată Pe-încet a păși din spiță-în spiță, Măcar nu călărisă nice o dată Totuș', dacă-ar fi vreo măgăriță Sau puiu de asìn! socotea-în sine Că-ar putea călători mai bine. Și iacă,-o minune! ce zărește! O asìnă despre mâna dreaptă Grăind cătră dânsul omenește: ,,Sân Spiridoane, dar ian' așteaptă!... Și de voiești a merge mai tare, Nu-întreba nimic, ci sui călare!... Ă�sina lui VĂ¡lam sunt eu, care Pentrucă potignind odinioară, Îngerului ... aprinse, Iacă zece mii de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... Ard cu flacără de-amor și ele Mărind a naturii lege sântă. Caută cum din creangă-în creangă zboară Tot soțul cu câte-o soțioară. Să iubim dar și noi pănă-în față Rumeioară sângele ne joacă, Până-avem o logodnică soață, Păn' încă n-ajungem la soroacă Că vârsta scapătă, vremea sboară, Nice mai întoarce-a doao oară. [7] Să iubim! că tâmpul acuș' trece, Iar zilele noastre s-împuțină: Mai bine-i în amor a le petrece, Să nu ne ... inic ochi întoarsă, Lumine-i fiind mai întunecate, Slobozind abea din buzele d-arsă Un dulce suspin, vorbe-înjumătate, ,,Ah! ce văd, tu-mi ești, o Ermină bună!" ,,Eu, Arghine, eu! (zisă ea-împreună). Venii să te-abat de la prag de moarte. Ah! cine ți-au dat gânduri așa slute? Ce grea te-apasă și varvară soarte? Cum de ți-ai uitat de nalta vărtute Spre care de mic eu-ți fui povață... Și vruș' a-ți curma dorita viață? [17] Nu știi tu că nu-i vrednic de ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... cum Timpul, primenindu-și fața dă aparența de mișcare. Se-ncep și se sfârșesc războaie ce-aduc belșug sau sărăcie, văd lacrimi ce-nsoțesc convoaie de sclavi mânați înspre robie, Nefericirea vine-n valuri și-n treacăt ea ne părăsește, cum marea ce izbește-n maluri o clipă doar se regăsește. Și zbaterea-i necontenită pe care o privesc tăcut cu-o dragoste nețărmurită, îmi amintește de trecut... IV Aș vrea să știu, mă-ntreb, și cine mai poate-acum să mă ajute? Cetățile-s demult ruine și faptele – nemaiștiute, Ce ... e învinsul în lupta înfricoșătoare ce m-aștepta în necuprinsul acelei Clipe – necesare, A înfruntării decisive, dintotdeauna așteptate, înscrisă-n sfintele arhive de adevăruri revelate. Nemaisimțind decât Iubirea ce-n Mila Ta nelimitată, o revărsai în omenirea de suferințe încercată, M-am dezlegat de legământul cu Mintea ce gândeam că poate, doar ea, dicta deznodământul în urma multelor păcate Ce săvârșisem, condamnatul supus la veacuri de tortură... O, iartă-mi, Tată, doar păcatul făcut de ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă ... păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuții ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți. Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies
... ne foarte fioros, dar încet, încet ne-am deprins cu el, căci era bun și știa să ne facă felurite petreceri. Ne istorisea povești din O mie și una de nopți, ne spunea întâmplări de-a lui din războaiele în care fusese, ne făcea căpcăni de prins vrăbii și stigleți, ne ajuta să ridicăm zmei, ne lua cu el la vânat, la păscuit, dar de la o vreme Aliuță nu mai putea merge nesprijinit pe băț, și toate primbările lui se mărgineau numai prin curte și grădină. Cincisprezece ani în șir el ... se opriră un moment dinaintea crâșmei unde Bujor îi cinsti cu câte un pahar de vin, apoi porniră din nou spre curte. Acum se trecuse de șagă; avem să dăm piept la piept cu hoții; să împușcăm într-ânșii; să fim împușcați de dânșii; și câți din noi aveau să moară?... și câți să scape?... iată întrebarea ce și-o punea fiecare, întrebare groaznică ce o vedeam zugrăvită cu colorile spaimei în fața tuturor. Iar eu, care cu o ...