Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE SĂRITURI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 41 pentru DE SĂRITURI.

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută ... cu popușoi în coșere și cu vitișoare împrejurul casei, încât el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui, numai să nu mă piarză de lângă el, și astfel rămăsei soldat în Regimentul de dorobanți no. 13. Fără să mă laud, pot zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche ... optsprezece de toți, eram înșirați doi câte doi cu caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu piciorul stâng înainte plecarăm. O sută de căciulit și de ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... din toate puterile mele să te mulțumesc. - Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! - Tot ce știu, tată, și mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de rușine. - Dacă este așa, pregătește-te și te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; și se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea și așeza lucrurile de călătorie. Își alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărătești, hainele cele mai mândre și mai bogate și merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete povețele părintești de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care ... îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de ki­lometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărându­mă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând în sală, se puse pe scaunul de lângă mine. Ce schimbare în fizionomia sa nu de mult atât de sălbatică și acum atât de blândă și binevoitoare. — Ei, domnule, îmi zise el, ți-a trecut spaima și ți-a ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: — Gata ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea scrisorii, încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe ... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petrece­rile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, dis­trusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de ... o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă mâinile scuturând omătul ce se așezase pe gulerul jubeicei bătrânei. Vino, mamă, vino degrabă de te încălzește bând un pahar de ceai, samovarul clocotește pe masă. Amândouă intrară într-o odăiță abia luminată de lumânarea pusă pe masă. Toată locuința avea numai două odăițe, sărăcuț mobilate, numai cu câteva scaune, două paturi, o masă de lemn de brad și un dulap în care erau așezate vasele de cuhne. Pe masă fierbea un samovar fumegând clăbuci de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... s-a deziluzionat de spiritul d-sale, iar la mijloc se vorbește de netrebnicia idealurilor sociale pentru artă, de literatura antică, medievală, modernă, de creștini, mormoni, quackeri, de incultura țării noastre, de cauzele tuturor nenorocirilor noastre sociale de azi, de rolul Junimii , de ceea ce a putut și ce n-a putut să facă ea, de cercurile utopice și șarlatanești în literatură, de socialism, de oamenii care nu se spală, nu se piaptănă, și de alții care se spală, se piaptănă, de dinamită, de ireligiune, de ceea ce a învățat și ce n-a putut d-sa să învețe, și toate acestea presărate cu o mulțime de ... eliminăm aluziile și chiar injuriile personale ce ni se adresează. Curios lucru! Pe dl Philippide n-am onoarea să-l cunosc nici personal, nici impersonal; de existența d-sale până la articolul Idealuri n-am auzit; când am vorbit de talentații membri ai Junimii , d-lui bineînțeles nu putea să creadă că fac aluzie la d-sa. De ce deci, după ce se amestecă într-o vorbă care nu-l privește, mai face încă și un șir întreg de ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și ...

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m ... tu ei?... PEPELEA: Și ea mie, vorba țiganului. BABA RADA: Ei, știi una?... Pepeleo, hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ți fac o scăldătoare de

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână È™i o zi, Costan se sui pe cal, îÈ™i luă ziua-bună de la frate-său mai mic. "Să vii È™i tu, dacă voi pieri È™i eu" zise È™i se duse cum s-a ... stă bine. Du-te È™i adă bucata din frâu. Doară voi È™ti eu face un lucru cu cale din ea. Podul era plin de frâie, de È™ele È™i de curele. Petru alese cele mai roase, mai ruginite È™i mai neîngrijite È™i le duse babei, ca să facă precum a fost ... i frumoase frâie pentru Făt-Frumos. - Sari voinice în spatele Murgului, strigă baba facând cruce peste cal È™i călăreÈ›: mai zise apoi o zicală de câteva cuvinte È™i intră în casă. După ce Petru sări pe cal simÈ›ea cum că

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... foia să se dea jos, bolborosind printre dinți: — D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc... — Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac ... urmă se hotărî să-l întrebe. — Dar ce ți s-a întâmplat? — Ce să mi se-ntâmple: ia, vizitiul cel procopsit de la d-voastră. — De la noi!... Te aud că-l ai de vreo 20 de ani. — Îl am. Dar cine mi l-a colăcit: tatăl dumitale. — Se înțelege: tot tatăl meu e de vină... Ea se sculă să iasă, vrând să înlăture o nouă furtună ce se pregătea, când tocmai intră feciorul și-i pofti la masă. Era ... deranjarisiți, vă rog... să nu vă piară pofta de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>