Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEGETUL
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 331 pentru DEGETUL.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...
Ion Luca Caragiale - La Paşti La Paști de Ion Luca Caragiale 10 ceasuri și jumătate seara, în sâmbăta Paștelui... „Marele Magazin de Coloniale, Delicatese, Comestibile et Colori și mare Depou de Vinuri et Băuturi Jndigene et Streine", cu firma „La trei struguri tricolori", și-a lăsat obloanele și închis gazometrul. Tânărul Lache, funcționar comercial în acest mare magazin, își pune costumul cel nou și cravata cea nouă, își încalță ghetele cele nouă cu bizețuri, își ia pălăria cea nouă și pornește. Douăzeci și patru de ore de absolută libertate... Să-l urmărim ceas cu ceas și pas cu pas. 11 și jumătate, sâmbătă noaptea. Clopotul de la mitropolie... Un tun... Lache trece podul de la Palatul Justiției în direcția sud. Al doilea tun... Lache a intrat în curte la Doamna Bălașa. În biserică nu mai e loc. Lache stă afară... Se închină... Cuprins de o adâncă evlavie, își aduce aminte cu dor de părinții lui de la Otopeni. Încet-încet, tot vârându-se, reușește să suie treptele de la intrarea templului. Aude corul... dar nu poate vedea decât marele policandru, învăluit într-o ceață groasă. Se ridică în vârful picioarelor, rezemându-se cu ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi Câmpia cu numere (Prima zi) de Petruț Pârvescu Debut editorial în anul 1995, volumul a fost publicat de Editura Panteon, cu o prefață de George Vulturescu, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul... , ed. 1995. II. mărturia păpădiei „Eu sunt singurătatea devenită Omâ€� (Nietzsche) 1. stau și contemplu acest echilibru frenetic bile și cuburi linii și plane gesturi arhitectonice ale celor trei timpuri obiective măsurăm o DIMENSIUNE mereu ACEEAȘI cu-nverșunare până la lacrima duioasă pândim încordați lama albastră a securii în aer călăul plictisit asudând deasupra butucului verde altoim veacul cu priceperi mărunte capul într-o parte ( o căpățână de varză murată) burta într-o parte (cu toate măruntaiele grămadă) degetele numărându-se cu-nfrigurare pe la spate sunt TOATE unu doi trei cinci șapte ZECE cu toate zece fericitul doar ochiul un mugure zemos voluptuos trage fermoarul pustiește totul între brazde de carne aburind veselii amorțite sclipesc în soare dogoritor 2. merită toate acestea osteneala prietene te ridici în genunchi ...
... nalt și uscăcios ieși ca din pământ, întovărășit de vătăjei, dorobanți, călărași, și mă încunjură. — Iată ucigașul! strigă el, arătându-mă cu degetul, un deget lung, uscat, înspăimântător, parcă era degetul destinului; iar eu, gârbovit de greutatea învinovățirii, plecai fruntea și mă lăsai prins. Greu suie cineva scările măririlor lumești ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic: — Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu. — Care, domnule director? — Scoatem de Crăciun un număr „literar, științific și artistic". Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecțiune. Ne lipsește numai cronica specială pentru sărbătoarea nașterii... Ce zici? — Cu plăcere... — Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — ...
... tot uită, un cuvânt măcar nu spune, Râde doar cu ochii-n lacrimi, spăriată de-o minune, Ș-apoi îi sucește părul pe-al ei deget
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste) Călin (File din poveste) de Mihai Eminescu Cuprins 1 Motto: Gazel 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII Motto: Gazel Toamna frunzele-mi colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Ș-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot - De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit Intră - unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...