Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DESĂVÂRȘIRE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 110 pentru DESĂVÂRȘIRE.

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...

... mic în sine, dar enorm, incalculabil în urmări! — un cusur care-l face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel mai ieftin dicționar! De aceea băiatul procopsit al lui Papuca stă ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

... nu se poate opri a zice cu indignare: "Mitocanul, tot mitocan!" Dar cum sunt toți foarte lihniți, înfățișarea pungociului durduliu le răstoarnă cu desăvârșire mișcarea întâia. Încrucișându-și unii între alții niște priviri fulgerătoare și uitând că se află într-o cavernă de conspirație, încep să pleoscăiască din palme ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

... a simțit rentremată; sfârșeala și acel sentiment de pierzare, care-i vine omului când simte un gol de chaos la lingurea, au dispărut cu desăvârșire. Dar este târziu: două ceasuri și trei sferturi... Vagoane după vagoane trec toate pline cu vârf: un locșor nu se mai găsește. La fiecare vagon ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... a alinat "eterna" durere, umplând încet-încet cu uitare golul ce-l lăsase în urmă-i încântătoarea pierdută. Când golul a fost cu desăvârșire umplut, amicul nostru Manolache s-a însurat a doua oară. Omul cu noroc! Aceasta, soția a doua, este tot ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

... desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această privință nu este - cum să zic mai potrivit ? - nu este cu desăvârșire la adăpost de orice împotrivire întemeiată. Și să vedeți de ce... Mai întâi, dați-mi voe să vă 'ntreb: nu vi-se pare și dv ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru

... la oarecari persoane decât ajutoare date la niște instituțiuni. Iată absurditatea. Dar în privința teatrului absurditatea este, trebuie să mărturisim, alimentată de o cauză cu desăvârșire străină de reaua direcție a afacerilor noastre publice. Cauza pentru care nu merge teatrul destul de bine nu e atât nici reaua lui ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație

... meargă să se-nchine la un veșmânt! Cea mai mare parte dintre acești pelerini sunt din clasa sărmană, ignoranți, tâmpiți, superstițioși și foarte adesea cu desăvârșire degenerați... Și iată-i că deodată își părăsesc munca pământului, meseriile, necazurile căminului lor sărac, grija de copii, și dau năvală la Trier să adore ...

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, să fie în legătură cu o stea. Căci de ce nu ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... și reclamă a făcut pe unii biografi să dea în vileag — nulla ratio — chiar și acele scrisori care conțineau pasagii cu desăvârșire intime și rușinoase. Ba ceva mai mult. Inocenții biografi nu s-au mulțumit să fie singuri ridicoli cu comentariile și extazul lor în fața prieteniei ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... la scară și să mă bată cu biciul! Și cu rânduiala asta, măria-ta, în câțiva ani de zile m-a calicit cu desăvârșire, și mi-a ridicat și cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru! Cuza-vodă a stat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>