Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ CAI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 444 pentru FĂRĂ CAI.
... cu călării tu să nu te duci! Capul lor pe aur te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără-mpotrivire Și ți-a scris că-i numai o prea mică-oștire, Când p-această țară se vărsau mereu. Ești trădat de moarte ... Pe coranul sacru jură șapte ori. Ionașcu merge la apăsători. Dar abia creștinii locul lor prădară Și-ntre cai pe domnul, turcii îl legară. Caii fără frâne zboară pe câmpii, Fug ca două păsări printre vijelii. O turbare crudă pe creștini conjoară. După cum jurară, caută să moară Intru prin turcime ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... el și nevasta când s-or vedea împresurați de copii. Și cu gândurile astea ajunse acasă și dete mărul neveste-sei, ca să-l mănânce, fără să-i mai spuie altceva. Ea priimi mărul cu bucurie. Și după ce plecă bărbatul în trebile sale, se așeză pe pragul ușei, curăți mărul ... se văzu și cu copil, și cu mânz. Și fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu ... vreun mijloc ca să ne căpătuim. - Asta nu se poate, odată cu capul, răspunse băiatul. După ce am ajuns pe aste tărâmuri neumblate, prin pustietăți fără locuitori, să mă lași și tu? Singur nu pot sta, uite, nici olecuță. - Încinge-te cu frâul meu, și, când ve vedea vro nevoie, scutură ... și le îngrijea ca pe ochii lor din cap. Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... copilele mele de ce sunt tot trist. Voi știți că nimeni nu s-a putut atinge de împărăția mea, cât am fost tânăr, fără să-și capete alageaua și fără să se ducă rușinat de unde a venit. Acum pârdalnicele de bătrânețe mi-au secat toată vârtutea; brațul meu e slăbănogit, nu mai ... mi faci. Ce-aș mai râde să te văz întorcându-te cu nasul în jos! - Vei râde, tată, cum ai râs și de surorile mele, fără cu toate astea să le scază cinstea. Fata împăratului, dacă văzu că tată-său îi dete voie, se gândi mai întâi pe care din boierii ... își aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinerețe și de calul său. Se duse deci la grajd ca să-și aleagă și ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși ... că aș face așa precum zici tu! - Stăpână, zise calul, fă cercarea asta și nu te vei căi. Calul era năzdrăvan. Fata împăratului îngriji de cal
... l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A fost să văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu ... La Salba, pre când nimeni nu l-a zărit, și-a spus Că Volbură departe la Pajură-l trimite, S-aducă cal de aur din stave-întraurite. Și când aude Salba, surâde grațios Și blând ea de pe deget inelul și l-a scos Și ... Și-n clipă toată stava, ca marmura, stă-n loc Și nici nu se mai mișcă. Purtat de-acest noroc, Feciorul prinde frâul și-un cal din stavă-nfrâuă; Și-n cap de noapte pleacă, dar n-a fost încă ziuă, Când bate la palatul lui Volbură-mpărat. Și ...
... să te repezi Într-a Zimbrului domnie, Unde zac mulți în robie Și maghiari nemeși o mie. Peste codri, peste munți, Peste ape fără punți, Unde-s florile frumoase, Unde-s fetele voioase, Unde-s doinele duioase. Să te duci spre răsărit, La cel loc nebiruit Unde-s paloșele ... stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codri merei pustii Unde urlă fiare mii, A intrat fata voinică Și se duce fără frică Pe-o strâmtoare de potică. Umbra nopții s-a lățit, Groaza-n lume s-a pornit, Vântul suflă, vâjâiește, Codrul ... cine doru-l apasă, De furtuni cerești nu-i pasă! Iată-a sosit în ceas rău Pe malul unui pârău, Pârău mic și fără nume Ce curgea tainic în lume, Printre flori revărsând spume. Hai, voinice, la cel mal (Zis-a fata către cal.) Dar pe loc calul s-oprește, În pământ ochii țintește Și cu groază sforăiește. Haideți, hai cu Dumnezeu Să găsim pe dragul meu, Că de ...
Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici
... și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă, cete, Trec și țipă speriete Și s-abat departe-n zbor... Munții se ... Cine ar putea să fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar Sub copite ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... în trei părți ale livezei. El luă frîul și-l sună la cele trei părți ale livezei și îndată veni la dînsul o mîrțoagă de cal șchiop și plin de bube. Făt-Frumos îi dete un picior în piept și se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile ... mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise: — Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările. Făt-Frumos împlini voia calului ... și sună frîul. Calul veni și el numaidecît, înșelat și înfrînat, apoi zise: — Iată-mă, stăpîne, gata la poruncile tale. Făt-Frumos încălecă pe cal și se duse și iar se duse cale lungă și nătîngă ca Dumnezeu să ne-ajungă, iar cînd soarele ajunsese pe la chindii, intră într ... ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos luă buzduganul și, învîrtindu-l de trei ori, îl azvîrli înapoi la zmeu; apoi încălicînd pe cal, se duse de se ascunse subt podul de argint. Zmeul veni numaidecît, dar cum ajunse la capul podului, calul începu a sforăi și ...
... care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise ... cei bătrâni. Dorința mea de a vedea pe colonel crescuse. Dar în aceeași vreme așteptam cu o frică nemărginită clipa întâlnirii. Căci aflasem, fără voia mea, multe despre el, de la o slujnică, ce vorbea seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de ... de primăvară. Mă însănătoșisem și mă plimbam prin grădină. Deodată aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal negru ca tăciunele, cu gâtul înecat în coama ce se răsfira peste capul în care se zbătea albul ochilor. În aceeași clipă se deschise ușa ... zise. Simții că nu-mi mai bate inima. Toate dimprejurul meu parcă se șterseseră. Nu vedeam pe nimeni, afară de el. Mi se părea uriaș. Fără voie, pășii spre dânsul. Mă luă de mijloc și, mai înainte să pot scoate un cuvânt, mă zvârli călare. Glasul răsună iar : Stai! Calul și ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el ... Unde-isvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate ... vezi. Dar n'am fost niciodată liniștită; am avut și am încă niște potrivnici puternici, care-mi tot tăgăduesc dreptul meu și mereu mă prigonesc fără milă. De amar de vreme, câte-odată am luptat, câte-odată am suferit, mai de multe ori am răbdat; cât ?... știu numai eu și numai ... și cuminți; aia, nădejdea, aia n'am să mi-o pierd eu niciodată ! - Mai rămâi sănătoasă, gazdă bună. - Umblă sănătos, om bun, sub paza Domnului !... Fără