Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DINȚI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 248 pentru FĂRĂ DINȚI.
... oraș ca să mă apropii mai curând de acel colț al pământului care se numește acasă, unde aveam să petrec două luni după cheful meu, fără pedagogi cu ochii pânditori, fără clopotul cel supărăcios, care mă trezea în toate diminețile din somn, fără latineasca și greceasca care-mi făceau capul călindar. Acasă, fie zis în treacăt, mă mai aștepta și Măriuca lui Moș Terinte, o fată oacheșă și ... nemaiputându-și stăpâni nervele, se răpezi ca o săgeată asupra obraznicului lăutar și-și înfipse colții în antereul lui. Atunci începu o învălmășeală groaznică, nu fără oarecari părți comice, între țigan și câne. Țiganul, se culca la pământ, când se ridica în sus, sau se învârtea împrejur ca un sfredel; când ... căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul lui. Paguba nu era mare, căci abia se mai ținea în ițele ei învechita ... nu era tocmai de părerea mea. — Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce Balan se liniștise, ce mă știu eu face de acuma ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... De nimic; ș-a lui purtare a să-l ducă la pieire. Dar când ar vrea să se vadă și el fără părtinire, Ar vedea, cum vede lumea, că nu-i și el fără pată, Ci egoismu-l îmbată. Pesemne în lumea asta așa e dat să fim noi; Un orb când duce pre altul, cad în groapă amândoi ... iar când grăiești, un prost. IV - La Lida Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrână hârcă, sură, Ce în gingini molfăiește neavând nici un dinte-n gură? — Pentru că plăcerea-i este să adune-anticități, Vrea să aibă și pre Lida printre alte rarități. V - La Erazdu Prietene Erazde ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... Măriuța cu ei, Călin cu părul vâlvoi, pentru că căciula (de va fi avut căciulă) căzuse jos, izbindu-se cu capul de corlată, cu poturii fără copci pe picioarele goale și cu un fel de fotă dinainte. — Râtane, gata sunt bucatele? c-a venit coconul! — Piper și ... nu mai căsca gura... Uite, bată-l Dumnezeu, că mai șade! ce stai, buzatule, și te uiți la mine? Fa, împelițato! ce? îți vine rău fără coarne? Dar lasă, Avestițo, că nu te las fără dânsele... Nu vezi c-a venit coconul? Mergi în casă, teșmenito! — Soro, dar ce nemăturat e în casă! — Apoi s-o ... ntindicheată. Ce zici, dragul meu cititor? când s-ar uita Dumnezeu la noi, pe cine ar bate? pe bieții țigani, sau pe noi ăștia, ce fără rușine ni l-am făcut întocmai ca pe un armășel? Eu însă isprăvesc: milui-v-ar Dumnezeu, coconilor și coconițelor, să cunoașteți ce ziceți și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi ... la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri ... un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ... albă, un pântecos bătrân, La față gras și rumen, cu ochii înfundați, Și cu un glas molatic! — Ce stai pe gând, îmi zice, Aice fără ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... ad-hoc al Moldovei, cu toate că și unii și alții erau pentru "Unire". Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a și făcut. Toate ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una ... a poposit la Agiud, unde l-a întâmpinat o mulțime de lume, ca pe un domnitor. Printre lumea ce se înghesuia, cu treabă, fără treabă, iaca se zărește o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor mulțimii, în vârful unei prăjini. Cuza-vodă, înțelegând că trebuie să fie vrun suflet necăjit ... — He, he! moș Ion Roată, prietenul și tovarășul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negândit! Ridică-te, moș Ioane, și spune-mi, fără sfială, ce durere ai. Ți-a făcut cineva vrun neajuns? Moș Ion Roată, văzând că, după atâția ani de zile, nu l-a ... ntâi, a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină și să mă aducă la sapă de lemn. Și aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile satanicești, sau ei de-a dreptul, sau prin alții, cum să dea vitișoarele mele măcar de-un ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
... i greu... e și sărac!â€� Am renviat apoi, și iarăși Ca mai-nainte strofe fac... 1 Amețit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc. Un critic fără milă-mi spune: „Ai început iar prea sărac!â€� Și nu știu cum să aflu-acuma L-aceste strofe un capac... Aș vrea o ... într-un hamac! Grancea, 8 dec. După atâția ani m-am gândit că n-ar fi rău să cunoască și altă lume această veselă satiră, fără multe pretenții, scrisă de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu subsemnatul care, pe cât îmi aduc aminte, nu eram tocmai trist ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheață
... răsună; Nechezarea-ngână strigătu-omenesc; Înghețate vânturi suflă și mugesc; Crivățul cu neaua bate turcii-n față; Mâinile lor p-arme se lipesc, îngheață; Caii fără cârmă fug oriunde vor, Poartă cu dezordin cavalerii lor... Arma nu mai poate să reverse sânge; Ei se mușc cu dinții, unul p-altul strânge ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și ... priveliști prin geamurile tale, ci ochii tăi vor privi tot alte decoruri, să asculți de forța obscură care te mină și să mergi înainte mereu, fără să regreți nimic. Trași de firul lor nevăzut, pe unde nu i-am întîlnit, și totuși un prieten îmi spunea că pașii aceștia rătăcitori știu ... face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat, omorurile cele mai fără grijă de făptuit. Așa o fi, dar mult nu ține popasul, și spovedaniile, și cei veniți, a treia noapte, pînă în zori, cum ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... Niță n-a venit încă. S-a-nnoptat de tot... E peste putință să mă culc, să las o noapte-ntreagă fără să dau de urma copilului. Mă duc să reclam la poliție. Aci dau peste o mișcare neobicinuită— jandarmi, sergenți, agenți, funcționari, bătăuși, umblă toți forfota ... a dezmeticit bine și mi-a povestit tot ce i se întâmplase. Iată: Plecase, după cum spusei, pe la zece dimineața, și ajunsese fără accident la depozit pe la unsprezece. Umblase repede pe jos și se-nfierbântase; acu, stând pe loc, până să-i cântărească sacii cu cărbuni, s ... vederea... S-a ridicat drept în picioare peste saci; căruța sta locului — calul se desprinsese din ulube și nu se mai vedea. Fără să ia seama cum calcă, Niță sparge un sac — se revarsă cărbunii. Atunci, de necaz, începe să scrâsnească dinții și să-njure cu pumnii ...
... O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic și frumos. Că iată-l scăldat în sudoare, Și-acum e tăcere prin văi. El nici nu mai simte ce-l doare ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
... că e contra, care în orice ocazii s'a pronunțat și nu permite, mai ales când sângele acestui popor, vărsat cu cruzime și fără nicio necesitate, când țipetele desperate ale femeilor și copiilor, fugăriți și torturați de sălbăticia oamenilor odiosului regim, când vaietele celor schingiuiți pe străzile Capitalei, cu ... nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creerul de pereții capului prin salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă ...