Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FER
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 159 pentru FER.
Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La adunare ele au fost neapărat? Aceasta-i de mirare, Că sfatul au uitat să facă lor chemare, Când ele mai ales erau
Alecu Donici - Ursul la priseci
Alecu Donici - Ursul la priseci Ursul la priseci de Alecu Donici La o alegere, făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazâr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt, oricare fie, Să prindă o așa cam grea dregătorie. Căci ursul dacă dă de miere, Apoi se-ncurcă-n socotele. Dar pasă tu de cere La fiare rânduiele!.. Oricine au dorit să intre-n așa post, Nevrednic, defăimat de către toți au fost Și parcă înadins Asupra ursului majorita s-au strâns. Toți l-au heretisit, Iar el au mulțumit, Ba încă la cei mari și labele au lins. Dar răul în priseci curând s-au dezvelit; Căci ursul, cum au mers la tact, s-au apucat De curățit, de retezat Și, drept, oricare stup în labă-i au intrat L-au scos de tot curat, Iar mierea la bârlog mergea necontenit, Pân' ce la sfat s-au dat de știre Și s-au orânduit La fața locului pe forme deslușire. Au mers, au cercetat, au scris, au lămurit, Dar mierea n-au înapoit; Iar ursul de pe loc S-a și trimis surghiun pe iarnă la bârlog. El ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... Iar aere, antimisuri, erau harșele pe cai ; În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați, Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ; Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè, Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè, Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei, Care ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: ...
Alexandru Vlahuță - Supt legea tunului
Alexandru Vlahuţă - Supt legea tunului Supt legea tunului de Alexandru Vlahuță I Ard, zi și noapte, marile furnale, În vastele uzine ale morții. Din mii de coșuri funerare torții Se-nalță limbi de flăcări infernale, Ce spun că toate-s șubrede pe lume, Că vremea-și sparge formele ei goale, Dând celui tare dreptul să se scoale Asupra celui slab și să-l zugrume. Se prăbușesc cetăți, credinți și pravili, Ce ni le-nchipuiam nestrămutate: Un vânt turbat asupra lumii bate, Pieire e, și rupte-s orice stavili... II Ce tristă și amară-nvățătură Din viforul acesta se ridică! Iar vei trăi, sărmane om, în frică, Iar te-a supus întunecata ură. Popoarele-nvrăjbite între ele Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă, Sub veșnica-narmărilor osândă, Cătând unul pe altul să se-nșele. Căci răni adânci, în veci nevindecate, Vor sângera-n tăcerea așteptării; Copii crescuți în setea răzbunării Vor duce-n luptă proaspete armate, Și iarăși vor acoperi pământul Mormanele de morți și de ruine, Și toat-a lumii trudă spre mai bine Ca pulberea va risipi-o vântul... III Lanț ruginit, verigă cu verigă, Iubirea dintre oameni se desface: Când fiara ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său, Deși s-arată-n față având simțiri curate, Dar sufletu-i e rău. El nu se cârmuiește decât de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De va vedea la altul un lucru ca să-i placă Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc, De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu ...
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat. O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie! Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat, Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta și mâna ce știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia putere... În fiare crește iute vârtutea lui
Cincinat Pavelescu - Vulturul și vrabia
Cincinat Pavelescu - Vulturul şi vrabia Vulturul și vrabia de Cincinat Pavelescu Cu ciocul tăios ca o sabie Din zbor un vultur a răpit, Pe stânca-i de granit, o vrabie. Ea umilită i-a șoptit: Pentru stomacul vostru, sire, Ce-n veci obișnuit a fost Cu mese pline de-ngrijire, Sunt un dejun destul de prost. Vulturul i-a răspuns: Așa-i! Însă nevoia te învață: Când n-ai ce vrei, mănânci ce ai! În comparație cu-o rață, Desigur, nu ești un deliciu, Mâncând un fel așa sărac Tu îți dai seama că eu fac Destul de mare sacrificiu! În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, Vulturii trebuie să se-ngrașe Din sângele supușilor! Un vultur nu trebuie să piară, Dar nici să fie prea fudul Decât atunci când e sătul... Și-acum te-nghit că-mi ești sub gheară. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La oameni, tot ca și la fiare, E lege dură ca o sabie: Pe cel mai mic îl sfâșie cel mare, Ca vulturul pe vrabie.
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... da moarte pentru moarte, s-au cuprins de groază și începură a da înapoi, în momentul acesta, avangarda turtită de măciucele căptușite cu fer a păstorilor dete îndărăt în neorânduială. Duca Leopold se socoti încongiurat de oști număroase, porunci, sau bine zicând, însuși dete pilda de retiradă ...