Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FETIȚĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 77 pentru FETIȚĂ.
Gelu Vlaşin - Garuda II Garuda II de Gelu Vlașin noaptea mă plimb poate-poate vreo tanti sensibilă-n toate mă pune pe roate zilnic mănânc pâine prăjită cu sare privind la tv-ul oroare e jale ciorapii-mi sunt rupți în călcâie mă zbat din orgie-n orgie măi românie prietenii-mi spun că viața-i nasoală să nu poți să pui tu pe tine vre-o țoală nici chef n-ai de școală fetițele-s pline de bani la șuetă prostia-i la rang de mare vedetă eu dorm pe-o mochetă n-am casă n-am masă n-am lucru n-am scop n-am viață n-am nume n-am stare de loc sunt omul hip-
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
George Topîrceanu - În jurul unui divorţ În jurul unui divorț de George Topîrceanu 1911 Mișu St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac. Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria. Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori ...
... tot mănânci, mănânci de-a rândul, Cin te vede poate zice că cu dinții-ți sapi mormântul. * Vrei să fii Pallas Athena! O, fetiță, fii cuminte... Tu ai pierde din frumsețe Dar n-ai câștiga la minte. * E vinul de-azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei ...
Vasile Alecsandri - Aolică, daolică
... Vasile Alecsandri - Aolică, daolică Aolică, daolică! Mult mi-e drăgulița mică! Aș lăsa-o de-ar mai crește, Dorul crunt mă prididește. Ah, fetiță, fetișoară! Crește, fă-te mărișoară, Să trăim cât avem viață Cu iubire și dulceață; Să trăim cât a vrea sfântul, Să ne despartă ...
Vasile Alecsandri - Fata ardeleancă
Vasile Alecsandri - Fata ardeleancă Cât e țara ungurească, Cât e țara românească, Nu e floare pământeancă Ca fetița ardeleancă! Ea-i năltuță, mlădioară, Ca o verde trestioară, Și-i frumoasă, vorbitoare Și de suflet iubitoare. Când văd sânu-i rotunjor Mă ajunge foc de dor, [1] Când văd păru-i de mătasă, Cumplit dorul mă apasă Când văd fața-i rumeoară, Dorul aprig mă omoară. Iar când trece și zâmbește, Câmpu-n față-i înflorește Și când ea se prinde-n joc, Se tot leagănă în loc Și-n feciori aruncă foc. ↑ Vezi nota 2 din balada
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... n-ar vrea sa fie curat?" Un tânăr spunea cu scârbă tovarășului: "Uh! cum cere!" "Cer fiindcă n-am. Dacă aș avea, aș da!" O fetiță, gătită ca o sorcovă, a șoptit mă-sei: "Ce ochi negri! ce ochi mari!" "Ți-i vând pe-un ban". Și un domn ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... în vale, unde se auzea larmă de glasuri: păzitorul schitului culegea, acolo, merele din pomătul ce se întindea pe coastă până la mijlocul zidului. O fetiță de vreo cincisprezece ani urca dealul cu coșul plin de mere galbene și roșii și, cum ne zări, rămase locului uimită, puse coșul pe jos ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...
... posomorât, se vede o rază de senin, îi sare înainte sprintenă, ca o copilă, și-i spune voioasă veste că are un băiețel sau o fetiță. Dacă noul-născut îi băiat, atunci baba se repede și-i smulge căciula din cap, vestindu-i prin aceasta, înainte de a-i ...