Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOC MARE IN AER LIBER

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 82 pentru FOC MARE IN AER LIBER.

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... în urmă. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientală; însă de când spiritele au început a se dezveli la razele civilizației, o mare prefacere s-a ivit în toate, o schimbare repede s-a săvârșit atât în gusturile, cât și în obiceiurile acelei mici ... ascundeau mai înainte, a se îngrădi cu ostrețe de lemn sau fier, dărâmând jos zăplazurile și zidurile acele tari care le dau un aer de cetăți; au început, într-un cuvânt, a se ridica pe planuri elegante și plăcute ochilor. Aceste zidiri noi formează partea europenească a ... lipite împreună; actorii lui sunt luxul și sărăcia; iar comediie ce se joacă în toată ziua pe scena lui poartă deosebite titluri, precum: Cine-i mare, îi și tare; cine-i mic, tot nimic,Șlicul și pălăria, sau idei vechi și idei noi. Un bătrân onorat, care a fost ... n-aș ști că ea se atinge numai de o mică parte a societății românești; căci țăranii, care, slavă Domnului! alcătuiesc cel mai mare număr, nu și-au părăsit niciodată obiceiurile, nici limba, nici portul, deși tristele întâmplări ce au trecut peste țară au apăsat mai mult asupra lor ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... înfiorător de grade de frig. Pădurile apar ca niște pete negre pe fondul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziți au aerul de schelete pârlite în foc, și printre crengile lor zboară ciripind mulțime de păsărele, sticleți, pițigoi, vrăbii, ciocârlani etc., cătându-și hrana, pe când sub cerul nouros cârduri lungi de ... suferință și de a face ca însuși aerul să pară tremurând de ger când privești fulgii spulberați de suflarea vântului. Eu, amice, deși mare admirator al frumuseților Iernii, splendide la lumina soarelui și fermecătoare sub razele lunii, mă feresc de contactul ei prin întrebuințarea unui număr, ajuns a ... noastre, și a desfășura o galerie originală de figuri ce poartă sigiliul caracteristic al epocii lor. Sunt încredințat, amice, că ai găsit o mare plăcere de a rechema la viață acele umbre care din zi în zi se afundă mai mult în pustiul uitării și al nepăsării ... ce-l vor citi din scoarță în scoarță și vor fi călăuzite de el prin regiunile unei lumi necunoscute lor. În epoca de astăzi e mare meritul unei opere literare care poate să distragă spiritul omenirii din vârtejul ce o conduce cu repejune spre ținta intereselor materiale. Cât pentru mine, locuitor ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind în nepăsare de moartea ce-au să-nfrunte, Urmați de steaguri multe, urmând în foc de soare Pe hatmani, capi de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul ... iar în luptă ai brațul tinereții. Și, ajungând cu toții la Racova devale, O cruce luminoasă le se-arăta în cale. Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării, Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii, Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor, Trec râpile în salturi, trec râurile ... mormânt, Atâta întristare și-atâta-ntunecime Împrăștie pe boltă a norilor desime. Un zgomot lung se-nalță din culmea luminată, Unindu-se în aer cu tunete cerești. E zgomotul orgiei!... Iar zarea depărtată Roșește-n foc de codri și sate românești. Aici beții și danțuri și chiote voioase, În fund suspinuri, vaiet și plângeri dureroase! Aici de pofte rele sunt ochii ... nu-i amar! Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie, Cu buze pârguite la foc ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... noi la masa cuvioșiilor voastre? — Bucuros; nu știm însă daca bucatele noastre vă vor plăcea. —Vinul să fie bun, onorabili părinți, fiindcă avem mare dorință a învăța și noi să mînuim urcioarele, precum o faceți cuvioșia voastră cu mare dibăcie. La acești din urmă termeni, călugării noștri, ce aveau prea multă inteligență, se simțiră foarte mult atinși la amoarea proprie, dar vestmîntul ce purtau ... œ al cuvioșilor domenicani, ne scularăm de la masă. Pînă a nu părăsi refectoriul observarăm mobilierul său, care se compunea din masa cea mare de mîncare și cîteva lavițe și scaune; pe păreți nu văzurăm decît efigiul Madonei adolorate, portretul pontifului actual și acela al lui Sixt al V ... oftînd din profunditatea inimei. Viața monahală, zise el, își are și ea amărăciunele ei, și încă foarte mari. Crede, amice, că eu, de aș fi liber ca tine, în loc să doresc a mă face călugăr și a lua cu aceasta asupră-mi o sarcină foarte anevoie ... chiar patria; vei prostitui femeia aceluia ce-ți va deschide casa și te va priimi în brațele sale; vei avea copii bastarzi, dar spre mai ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... ale lui Guglielm Tell, triumfător în contra lui Gessler [3] . — Mulțumesc de comparațiune, dar între un sîrman vînător și eroul din Unterwalden este o mare diferință: acela și-a liberat patria de opresiunea casei de Habsburg, pe cînd eu îmi pierz timpul rădicînd viața unor animale inocente. â ... a bunului baron de Rosenberg. Iată ce-mi scria el: „Iubitul meu amic, Plecarea ta cea repentină mi-a cauzat o mare închietudine. Toată ziua aceea te-am căutat ca un smintit prin parc, prin munți și pe la stabilimentul de băi, căci cată să-ți spun ... consolațiuni ce-mi da raționamentele tale asupra nestabilității fortunei și a vicisitudinilor soartei, mi să umple inima de întristare. Acum cunosc cît de mare dreptate aveai cînd îmi ziceai că omul, fie oricît de avut și pus la cel mai nalt grad de mărire, nu poate să fie fericit ... făcut este a te ruga să nu mă uiți, căci a fi mort în memoria ta ar fi pentru mine o mare nenorocire. Baroneasa nu se poate consola de plecarea ta; ea crede că ți-a adus vreo displăcere și de aceea ne-ai părăsit ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1 ... marmura vânăt-a apei luna cerne o pulbere de argint. Toate parcă se pregătesc să treacă din lumea realității în lumea basmelor. OSTROVUL MARE. RUINI E noapte, — o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a mașinei și fâșiitul somnoros al apei ... — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde se îndoaie iarăși un cot mare în țărmul din stânga, scobit de valuri, până-n șesul Maglavitului. E miezul nopții. Slabe, tremurătoare licăriri clipesc, ca niște ochi somnoroși, pe amândouă malurile ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase ... între puii de oameni care se ridică spre conștiință proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înțelepciunii consacrate. Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Și libertatea nu poate înflori în turmă. Și nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate ... în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie să lupte în războiul cel mare. Socialismul biruitor în Răsărit - cel puțin ca experiență trecătoare politică - începe prin a distruge tot ce nu primitivitate și bestialitate de masă amorfă ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... pesimismul, lămurește mai bine ce vroim să zicem, ceea ce vroim să vorbim cu cititorii noștri. Dar decepționism ori pesimism, cuvântul nu are așa de mare însemnătate; de căpetenie este pricina acestui decepționism. De unde purcede el? Care e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ... de răspunsuri, unele mai de duh decât altele, și ne-ar trebui un articol întreg numai pentru a le înșira. Însă cea mai mare parte din răspunsuri sunt departe de a fi îndestulătoare și chiar cele mai bune nu ne pot mulțumi decât în parte. ,,Pricina decepționismului ... încă oamenii vor fi mișcați de suspinele și gemetele marilor poeți. Multă vreme încă se vor indigna împotriva unei soarte care deschide năzuințelor lor drumul liber al întinderii nemărginite, și apoi le zdrobește la pragul intrării de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme vor îndura ca pe ... ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă totul și lumina spiritului produce seninătatea inimii. Până acum judecam ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade ... a strâns din umere, când a văzut florile d-tale. Pentru dânsul nu se socot flori acele ce cresc și trăiesc în aerul liber, ci numai acele ce stau închise în dosul geamurilor, cum sunt ale mele sărmanele, pe care, de frica răcelii nopților, nu va să le scoată ... voiesc a vedea flori trebui să mă duc în florărie. Acum însă am buchetul d-tale pe care am să-l studiez cu mare băgare de seamă, ca să nu mă mai mustri că nu sunt română. Dar ian spune-mi, ce ți-a venit să-mi ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe ... același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât ... — consecutivitatea e în cugetarea noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de ... și ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte și noroioase ce trec prin noianul de case mici și rău zidite din care consistă partea cea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimântă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vâjâie căzând, Haos, abis mare-i așteaptă căscând. Pică și se schimbă pe cât trec din cer Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta ... face totala-anomalie, Amestecul, ciocnirea, zgomult material, În ceartă elementele, cutremur în tărie, N-ar face-atâta uiet ca-ast zvon spiritual. Ca soarele de mare, mai mare între stele Și stinși d-a lor lumină ca Urius, Titan, Așa cad legioane de spirite rebele, Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan ... de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc, Vârteje de fum negru rotează în tăcere; Zdrobiți abia demonii se-ntorc, își cată loc. Și ce loc să-și mai afle? în locul de ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>