Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IEȘI(DE PE SCARĂ)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 209 pentru IEȘI(DE PE SCARĂ).
Cincinat Pavelescu - Veșnicei iubite
... Cincinat Pavelescu - Veşnicei iubite Veșnicei iubite de Cincinat Pavelescu Dlui Alex. Bellu De câte ori mă-nalț cu gândul Pe scara timpului apus, De câte ori m-afund în noaptea Ființei mele nențelese, Și-n toate epocile moarte Ori când visarea mi s-a dus, Din umbra ... renasc la viață. În glasul meu care te-ncântă Vibrează numai un ecou. Am sărutat cu alte buze Aceleași mâini și-aceeași față, În vremi de fală, când în ochii-mi Sclipea un suflet de erou! Era o toamnă-ntârziată, Tu stai cu amforele goale Lângă fântâna unde seara Veneau mioarele să bea. O lacrimă picând din ochii-ți Brăzdă ... clipa sărutării tale Pe cer s-a mai aprins o stea! D-atunci și ani, și veacuri multe Ca niște clipe se topiră... Pe unde-a fost fântâna veche Poate pădure e de brazi, Și marea s-a schimbat în munte, Și munții-n praf se risipiră, Dar sărutarea ta păgână Îmi arde buzele și azi ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... cu mâna plină de spumă de zahăr, mă și pipăie! Imposibil de răbdat... O sforțare... Mă scol în sfârșit, evitând privirile copilului, plătesc și intru pe gang... Băiețelul se ține după mine până la scară ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.) SCENA I JUPÂN DRUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și NAE IPINGESCU JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută): Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I știm noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișicherlicuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieși cu o femeie pe
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * ― deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o ... dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru -i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe ...
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun ... moartea ei însăși și că lugubrele prevestiri ce umpleau aerul în dauna ei aveau să se împlinească. Rece am simțit o clipă patul puștii lipit de obrazul meu, vie s-a aprins scînteia oțelului pe capătul țevilor, fulgerător a prins ochiul meu neadormit silueta lugubrei păsări zugrăvite pe cer și apoi curtea s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă de-a lungul coperișului prăfuit de
... mergând voinicește, totdeauna zâmbind, și-ți trecea orice osteneală. Rar soldat și prieten credincios ca Stan Petre!... Acum câteva zile, intrând dimineața în companie, îi ieși cornistul înainte; cu glasul încet de lacrimi, îi spuse că peste noapte dusese pe frate-său la spital. Îl cuprinsese o căldură grozavă, vorbea într-aiurea, iar doctorul, chemat, grabnic, spusese că-i tifos. De frică să nu se îmbolnăvească și alții, îl scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri, cu buzele arse, cu fața suptă, cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la raportul companiei, caporalul de serviciu îi raportase că soldatul Stan Petre murise... Iar maiorul, om bun, dar cu toane, nu îngăduise ca la înmormântare să sune un alt cornist ... amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ca o hrubă de beci. Un caporal și câțiva soldați intrară înăuntru. Ofițerul făcu semn cornistului să se ducă și el, apoi înaintă singur, intră pe ușa îngustă, coborî câteva scări și rămase lângă perete. În mijlocul cămăruței de piatră, pe o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă.
... din sfinte-izvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce îneacă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice  Memfis, colo, -n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă  o cetate de giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... din sfinte-izvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce îneacă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice  Memfis, colo, -n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă  o cetate de giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... avea O fată, numai una, iar fata se numea Lioară, după gândul frumoasei doamne Lia, Cum tot dorea să poarte un nume ea cu fiia. De-a fost împărăteasă femeie-ntre femei Și-a fost fără păreche pe vremurile ei De blândă și frumoasă și-n vorbă ca vioara, De trei: ori, ba de șese, de zece ori Lioara Cu multa ei frumsețe pe mamă-sa-ntrecea! Avea doi ochi albaștri, ca ceriul, și avea Obraz rotund și rumen, și plete-avea bălaie Pe umeri doi lucerferi de-o nobilă văpaie Păreau că-i joacă tainic și-n jocul lor domol Aruncă văl de aur pe-al umerilor gol, Și sânul ei, ca marmor cioplit de zei, pe care Zări sfinte se răsfață din luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ochii de nesaț, Și doar al mai vederii, pe-atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă, cât ea Un ... dalbe când cerul rumenește Noptatecile piscuri și-n aur le-nvelește, Se plimbă râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat. Mai dis-de-dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... Termitele lucrează pe ascunse de ochiul oamenilor; de aceea francezul numește travail de termite (lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare grije suprafața obiectelor atacate, mulțumindu-se să le găunoșeze. Dacă locul li se pare bun, le-a ... un mărăciniș. Numaidecât s'a cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună ... și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz pe nimeni de-această nedreptate! Nu osândesc pe nimeni. Știu că-n societate, Ca și-n întreaga fire, este-o economie De forțe ce se leagă, că unul dintr-o mie, Când nu-și găsește locul, de aur fie-i versul, De dragul lui o lume tot n-o să-și schimbe mersul. Nu osândesc pe ...