Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ILUZIE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 128 pentru ILUZIE.
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu: Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...
Alexandru Vlahuță - Sonet (Câți ochi frumoși și visători, poete)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Câţi ochi frumoşi şi visători, poete) Sonet de Alexandru Vlahuță Câți ochi frumoși și visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoțești în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi plete, Și-și torc iluzii, și dorinți secrete, Și basme dulci, din cântecu-ți de jale: Pe cartea ta se-nvață să suspine Atâtea inimi gingașe, curate... Tu nici le știi. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de sufletul tău pline, Strâng amintiri duioase flori
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge... Poveste-i azi, și nici măcar nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de batistă. Și ca un val uitarea ne
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia Ciocârlia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Se duce ciocârlia spre țări mai fericite, Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger, Plăpânda melodie, poete-mbătrânite, Cu-ncetul se retrage ș-iluziile per! Natura cărunțită s-acuma tot mai cată Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut! Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărmată Să redeștepți avântul doritului trecut! Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare, Acolo unde vara mai poate străluci... Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare! Vei mai cânta o dată... dar numai nu
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2) Cântec de Cincinat Pavelescu Pentru Leon Ghika Nu, floarea ce-ți doarme pe sâni Ca albă aripă de fluturi, Fecioară cu ochii păgâni, În brațele-mi nu, să n-o scuturi. Nici voalul pe care l-ai pus Să nu te ghicească vecinii, Nu-l scoate! Cu frunțile-n sus, Ce albi și ce nobili sunt crinii! Tu știi că în lume e scris Iubirea să nu fie vis. Nebun poate sunt, însă eu Vreau vis să rămâie mereu! Păstrează-ți iluzia, mie Mi-e frică, fecioară iubită, Că n-o să te fac fericită Cu inima mea cea pustie. Am spus la o alta întâi Cuvinte, de patimă pline... Când știu c-am mințit-o pe ea La ce să te mint și pe
Constantin Mille - Un răspuns (Mille)
Constantin Mille - Un răspuns (Mille) Un răspuns de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii. Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți: În lupta pentru viață, la masa fericirii, N´au loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți. Ați zis-o: cel mai tare triumfă totdeuna, A pumnului domnie de sus și până jos, Progresul stă în luptă și una câte una Iluziile voastre cădea-vor sgomotos. Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat, Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat. Ați zis-o: visătorii de legi umanitare Nebuni și fără țintă poporul răzvrătesc: Cum soarle se mișcă pe veșnica-i cărare Pe-acelș drum va merge curentul omenesc. Ați zis-o; mâne însă a voastră cuvântare De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi: „În lume stăpânește acel ce e mai tareâ€�, Cu lacrimi voi veți plânge, voios vom râde
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
Dimitrie Anghel - Reflecţiile unui respins Reflecțiile unui respins de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 33, 2 iunie 1912, p. 257. "Flacăra" îmi cere să fac un gest ostentativ împotriva nemuritorilor noștri. Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil. Am fost premiat atunci și n-am adormit pe laurii cîștigați, ci am lucrat înainte, conștient de mine, de drumul pe care merg. Ce-au făcut cei mai mulți dintre acei ce alcătuiesc neutrul corp nu știu. Afară de cîteva fericite excepții (vorbesc de "secția literară", bineînțeles), nu văd cîte pagini au adăogat consacrații operelor lor... "postume". Mîhnire eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne ...
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole Pe Acropole de Duiliu Zamfirescu Luna tragică privește, într-o mută contemplare, Pacinica singurătate din împărăția sa, Strejuind de peste ape valea clasică, în care, Pe Acropolea știrbită, Parthenonul dormita. Ah! și cum durerea lumii mă prindea în ghiara-i rece La priveliștea acestei, unice în univers, Protestări a omenirii contra timpulului ce trece, Monument, al cărui nume sunător e ca un vers. Căci așa e, totul piere, ca o umilă scânteie: Jocuri, timp, filozofie; mâna care te făcu; Timpuri noi și jocuri nouă; sărbători panathenee, Totul piere sau se schimbă; — neclintit ești numai tu. Tu, ca toate, ești în lume de substanță pieritoare, Dar în forma ta de astăzi pieritor nu e nimic; Tu ești toată poezia omenirii gânditoare Scrisă într-un bloc de albă marmoră de Pentelic1. Și când razele din lună limpezi curg pe a ta frunte În imensa, infinita liniște de orient, Din trecut și pân’ la tine se întinde ca o punte, Peste care tot trecutul se coboară în prezent. Ah! ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă, Să găsesc printre atâtea lucruri nouă ce mă mint, Drumul către Salamina și navarcul ce așteaptă Să mă- ...
Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...
Elena Liliana Popescu - Ţie, cel care deschizi această carte ... Ție, cel care deschizi această carte ... de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Motto: Adevărul se dezvăluie de la sine celui pregătit să-l primească. Încearcă să lași deoparte grijile zilei pentru a putea păși împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri. Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri și a se înveșmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine. Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre. Poeții vin și pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne privește fără să ne judece de dincolo de valul Iluziei.