Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN MOD SIMPLU

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 89 pentru IN MOD SIMPLU.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... litere neșterse de cărbune!... Domnii țării puteau să se mazilească, datinile puteau să se schimbe în Moldova, fața lumii putea să se prefacă în orice mod; eu, tovarășul lui de odinioară, puteam să devin, din simplu comis ce eram, postelnic mare, ministru, domn chiar!... Porojan avea să rămâie pitar și numai pitar până la sfârșitul vieții sale!... Stranie nedreptate a ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... primim rectificarea făcută fără rezervă. Mergem chiar mai departe: ne mirăm de ce Revista nu s-a folosit de Erata ei într-un mod mai bogat, oarecum mai isteț? Nu vedea că aici este mijlocul cel mai simplu de a scăpa de toate greutățile? De exemplu: la pag. 15 din no. 1 al Revistei zicea dl Sion: „În adevăr, voiți ... scrie“... Priscus“. Și așa mai departe și pentru celelalte erori in dulce infinitum. Dar revista nu a ales acest mod expeditiv și prudent de a întâmpina critica făcută, ci și-a susținut erorile, încercându-se a aduce argumente în ... cântăreți: pueri modesti... „ Poate să vorbească Nonniu: nu sunt în chestie pueri modesti. Departe de aceasta! „Ce păcat făcui susținând că acest mod de a face istoria a trecut și la Dacia și că persistă pănă chiar sub Attila?“ Nimeni nu a ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... memoriei numelui său!“ Premiile geniului și cugetării (adică poeziile) și gloria memoriei numelui sunt un nonsens și un pleonasm, care încheie într-un mod armonic lucrarea dlui Sion, citită la Ateneu, citită la Cernăuți, citită la Bacău, și, în sfârșit, tipărită în Revista contimporană. Un alt autor care umple ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri de Vasile Alecsandri Prințului Ion Ghica Mircești, decembrie 1883 Iubite amice, Iată-ne cu iarna în țară! Ea a sosit noaptea, pe furiș, și s-a grăbit să-și scuture cojoacele pe fața pământului pentru ca să afirmeze stăpânirea ei... A doua zi românii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai cărei miniștri sunt crivățul și gerul, ai cărei curtezani sunt lupii și corbii, a cărei armată sunt fulgii de zăpadă și țurțurii de gheată, ale cărei palate sunt clădite cu troian. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda râurilor înghețate și poartă pe frunte-i o coroană de briliante ce te pătrunde de fiori când o privești și te preface în sloi când te atingi de dânsa. E timp de a se culege pe acasă și de a se adăposti la gura sobei în așteptarea altei regine mult mai atrăgătoare, Primăvara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpatoare. Sperare drăgălașă!... Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor al iernii fără nici ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice şi celei ştiinţifice Asupra criticii metafizice și celei științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Răspuns dlui Bogdan Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. LESSING ( Hamburgische Dramaturgie , 296) Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. [1] LESSING ( Dramaturgia Hamburgică , 296) Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... de reliefate liniile hotărâtoare, așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj pe care nici nu l-am văzut. Cu toții putem admira o creațiune poetică; dar numai criticul o simte așa de puternic ...

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... încercări de invenție literară complet nereușite, scheme fără justificare interioară. Locul analistului este în aforism, în portret moral abstract, în eseu psihologic. Diletantul face, în mod firesc și fatal, autobiografie, dezvoltă mahalagisme avantajoase despre sufletul lui face adică, de bine de rău, analiză. Aici, cu deosebire, devine prețios cuvântul creație, așa ... acestei prejudecăți comune și puternice. * * * Psihologismul literar poartă cu sine o puternică tentație de a face știință; câteodată, se-nțelege, el e un simplu pretext pentru atitudini științifice. Pentru studiul psihologiei literare, materialul cel mai complet și mai original îl dă astazi Proust. Dl Ibrăileanu îl caracterizează, după terminologia ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

Nicolae Filimon - Ghibelini şi guelfi sau diferite partide muzicale Ghibelini și Guelfi sau diferite partide muzicale de Nicolae Filimon Daca politica își are facțiunele sale sau doctrinarii săi de diferite nuanțe și culori, nici muzica nu fu scutită de asemenea lupte, are și ea partidele sale împărțite în retrograzi, staționari, progresiști etc. Omul, înainte de toate, e om și în calitatea aceasta își are slăbiciunele sale provenite ori în construcțiunea fizică, sau din felul educațiunei ce a primiit; d-aci vine diferința de caracter și de opiniune care produc discuțiunele și provoacă la luptă individ cu individ și națiune cu națiune, luptă egoistă și de multe ori teribilă, ce nu va înceta poate niciodată. Într-una din serile trecute ne aflam în casa unuia din amicii noștri; între alte persoane ce veniseră acolo ca să-și omoare timpul erau și vro două-trei din notabilitățile muzicale ale capitalei noastre. Din discuțiune în discuțiune, ajunseră la muzică. — Cine din d-stră a fost la Teatrul italian ca să asculte frumoasa operă Il Trovatore? întrebă unul din adunare. — Noi am fost, răspunseră mai mulți dintr-o dată. — Ei bine, cum v-ați mulțumit de ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... în Transilvania au să se publice numai aceleași în opoziție cu celelalte. Însă este evident că intenția autorului a fost numai să zică simplu; aceste sau ele, și că aceleași al D-sale este o eroare de germanism. Germanii ar putea zice: wir beginnen diese Nr. mit den Arbeiten ... ca pănă acum, și mai ales cu aceeași limbă cu care sunt scrise primele 11 numere, dreptul la "recunoștința publică" merită să fie micșorat în mod considerabil. Pentru a reveni la germanisme, găsim în no. 1 al Transilvaniei : "În legătură cu acest raport și amăsurat paragrafului." "Amăsurat" este nemțescul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>