Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN TIMP CE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 792 pentru IN TIMP CE.

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

... timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se-nșir pe sub prăpăstii când negri, când plăviți. Palaturi milioane din vârstele titane, Pârlite, ruinate, stau negre încruntând, Rămasuri tari, semețe ... care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis greu rănind. Pe Leaota noroasă ce ochiul n-o pătrunde, Lungit, ca un alt munte, ar da pe Prometeu; Pe crivăț ne-ar aduce și gemete afunde, Și zgomotul ce face vulturul din Orteu. În largi domeni de brumă ce soarele-aurește, Un Osian ne-ar spune c-eroi aci conjur; În tronuri de porfiruri, o fiică că iubește Un june erou mândru cu ochii ... Tesaliei, Ce vede zbârlind munții acel imens Titan, Ce-aude umblând Scila pe vântul Siceliei; Nici al Scoției bardul, bătrânul Osian; Profeții de ai Iudeii ce

 

Urmuz - Algazy %26 Grummer

... sub pretext că se gustă numai pentru a se complecta și cunoaște mai bine, începură să se muște cu furie mereu crescândă, până ce, consumându-se treptat unul pe altul, ajunseră ambii la ultimul os... Algazy termină mai întâi... Epilog A doua zi, la poalele muntelui, trecătorii ... din soțiile lui Algazy, care avea formă ele mătură, apăru pe neașteptate și... dând de două-trei ori, în dreapta și în stânga, mătură tot ce găsi la gunoi... Note ↑ E fosta firmă a unui cunoscut magazin de geamantane, portmoneuri etc. din capitală, rămasă astăzi sub un singur ... cazul, ne permitem a crede că numele de Algazy sau Grummer, după imaginile ce trezesc prin muzicalitatea lor specifică - rezultat al impresiunii sonore ce produc în ureche - nu par a corespunde aspectului, dinamicii și conținutului acestor doi simpatici și distinși cetățeni așa cum îi știm noi din ... fost creați de o întâmplare, o soartă care mai deloc nu ține seama dacă obiectele creațiunilor ei corespund, în forma și mișcarea lor, cu numele ce li s-a hărăzit. Cerem scuze d-lor Algazy & Grummer pentru observările

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... că mormântul Se crapă, te înghite. Se îndoiește vântul, Și valul îi răspunde prin mugetu-i duios... E cântecul funebru... Un strigăt fioros Al celui ce comandă s-aude-n vijelie, Spăimântător; e geniul uman ce tot învie, Ce dă direcțiune, ce apără, prevede. Speranța e busola, e harta; el o vede, O cercetează, știe de este de temut. Foc! foc în cală! strigă și totul s ... vale însmăltez. Maiestuoase umbre! Voi viețuiți în lume, Vă răsfrângeți pe secoli cu ale voastre nume, Cu ale voastre fapte; dar în închipuiri, În umbra ce-nvelește atâtea suveniri. Mișcarea se produce de umbrele respinse De raze; șoapta naște din vânturile stinse Ce-adorm în aste locuri, din gemetul duios Ce Nilul varsă-n noapte sub malul furtunos. Suspinul unei paseri ce-adoarme în ruine. Ce-o supără, în noapte, voioasele lumine. Ce s-a făcut poporul ce-aicea a trăit? Cu vechea-i strălucire el însuși a pierit. Dispare-o națiune ca orice viețuiește. Tot are-un timp ... tu încă d-a ta prostituare În lutul ce te leagă și-oprește al tău zbor? Ast lut supus la patimi, pământ degrădător, Ce ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... Moldovei Prefață la Letopisețele Țării Moldovei de Mihail Kogălniceanu Dacă vreodinioară studiul istoriei a fost trebuitor, aceasta este în epoca noastră, în acest timp de haos, când și oameni publici și oameni privați, bătrâni și tineri, ne-am văzut individualitățile sfâșiate și iluziile ce ni erau mai plăcute, șterse. Într-un asemenea timp, limanul de mântuire, altarul de răzimat pentru noi este studiul istoriei, singurul oracol care ne mai poate spune viitorul. Acest mare adevăr îl simțesc mai ... precum și a tulburărilor din lăuntru. Înșelat în toate speranțele mele, închis în Râșca, de două ori desțărat, studiul letopisețelor, singura istorie națională ce avem până acum, a fost pentru mine o nevoie și o mântuire. Nici că mă căiesc, dar, de munca materială ce m-a costat adunarea manuscriselor, confruntarea și colaționarea deosebitelor texturi, și, în sfârșit, publicarea unei ediții pe cât cu putință corectă și deplină ... ale mele, au resimțit aceeași nevoie ca și mine, dară că cei mai mulți au murit înainte de a vedea realizându-se aceea ce ei anticipau în idee. Lucrarea acestei lumi se săvârșește încet, și fiecare generație ...

 

Mihai Eminescu - Pe lângă plopii fără soț...

... fără soț... de Mihai Eminescu Pe lângă plopii fără soț Adesea am trecut; Mă cunoșteau vecinii toți - Tu nu m-ai cunoscut. La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - Tu nu m-ai înțeles. De câte ori am așteptat O șoaptă de răspuns! O zi ... cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci Și rânduri de vieți, Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț ... a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi. Căci te iubeam cu ochi păgâni Și plini de suferinți, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinții din părinți. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... oricine: nici o critică nu-l putea face să se-ndoiască de sine, iar aplauzele nu i-ar fi putut spune decît mai puțin de ce credea el însuși. De aceea opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare sau de nencredere în sine. Cîtă încredere avea în puterea talentului său ... S-a zis că era risipitor și că, orice sume ar fi trecut prin mînă-i, el tot nefericit ar fi fost, de vreme ce nefericirea lui era de un fel curat moral. Minunată judecată, dar ieftină scuză pentru acei ce l-au lăsat totdeauna în lipsă, deși-l puteau ajuta cu toată dignitatea, deși apropierea lui le-a făcut cinste și... profit â ... mai era același om. Era liniștit, trist, sfios și, o probă mai mult că devenise iar cuminte, era cam rușinos, avînd conștiința deplină de tot ce i se întâmplase. Acum încalte, nu mai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie. Iată ce scria el către un amic — scriptura este excesiv de îngrijită, pare că s-ar fi temut ca nu cumva, din vreo aruncătură mai liberă ... ...

 

Dimitrie Anghel - Arivistul

... partizani cînd sunt două tabere, pentru a putea lupta, și e natural că, pînă să importezi pe altul, trebuie să dai peste cel ce stă, și el n-are de ce se împotrivi. Așa că iată-l consilier comunal astăzi, primar peste cîtva timp, apoi, cînd se întîmplă, cum s-a întîmplat la noi, să se mai ivească și-un al treilea partid, cel ce veșnic a stat e firesc să devie și el un om de stat. Luptele se dau aprige, tărăboiul se încinge, conștiințele se etalează ... dat că unui deputat nu i se cere absolut să vorbească, ci să fie un număr, să împlinească o majoritate. Apoi chiar dacă ar vorbi, ce-ar putea spune inertul individ ? Ce poate să facă o stridie, decît să-și deschidă scoica și să caște ? Ce poate să facă un zid decît să repercute ? Cum se poate afirma o minte care a stat într-un fund de craniu ca ... dar zîmbetul lor e fioros ca zîmbetul acela pe care-l zugrăvește agonia pe gura muribunzilor. Zîmbetul acela ascunde amărăciuni și înjosiri, maschează o revoltă ce ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... și siluete de mori cu brațele întinse pe coline și că Ducipal și Pegas poate deveni o simplă Rosinantă în fața acelui aspect neașteptat. La ce bun sulița ori tolba de săgeți, cînd Orfeu a purtat o harfă și a știut să înduioșeze multele bestii, de ce ... suverană și că dacă stîncile, florile și bestiile rămîneau fermecate la vibrarea orficelor strune, cei ce te înconjoară n-ar putea rămîne și ei. De ce nu înțelegi că atunci cînd vei fi sătul de murdăriile ce caută să le arunce fiecare asupra ta, de multe vorbe goale care se ridică în aer și se sparg ca niște bășici de săpun, de ... grămada ce te înconjoară și cu care n-ai nimic de comun decît lutul, te vei simți singur precum ne simțim fiecare dintre noi astăzi, ce ne-am grupat odinioară, și te va prinde un dor neînchipuit de tine și de muza ta, pe care vei porni s-o cauți pe ... dușmani ; stropul de venin pe care l-ai căutat cu îndîrjire ca să-l picuri în rana potrivnicului lacrimă de înduioșare se poate preface ; spinul ce ...

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

... a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă ... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a ... ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

... a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă ... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a ... ...

 

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... a umplut auzul. Și a pășit sfios creștinul nostru pragul și urcând scările neoprit de nimeni a intrat înlăuntru. Lumina soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ce se împrăștia din globul policandrelor. Cristalurile și argintăriile luceau, și în jurul meselor pline de bunătățuri, cei ce erau noroacele "altora, a atâtor chinuiți și oropsiți ca dânsul, mâncau și se desfătau, ca unii ce nu știau ce sunt grijile și necazurile. Dar nimeni n-a privit la nepoftitul oaspe, decât unul singur, ce sta în capul mesei, încununat de flori și cu haine strălucitoare pe el. Și ca într-o oglindă, cel ce venea și-a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ce-l îmbrăca, rumăn și frumos la față, cu ochii sclipitori ca pietrele ce le purta în inelele de pe mâini și cu neînchipuită mulțumire de sine zugrăvită pe întreaga înfățișare. Și celălalt, fericitul, s-a recunoscut ... la rândul lui, și a văzut umbra chinuită și tristă care muncea pentru dânsul, în timp ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>