Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JUCAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 552 pentru JUCAT.
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...
Dimitrie Anghel - Scînteia Scînteia de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , an. IV, nr. 1151, 1 martie 1912. Purtătorilor de fărașe. Sunt energii supraomenești care te înspăimîntă. Într-o șubredă făptură de lut întîmplarea închide cîteodată atîta putere, atîta dărnicie de a se cheltui, o așa de covîrșitoare voință de a se manifesta, încît rămîi uimit. Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie hrănită de ele poate deveni fluturul de foc ce-și va întinde aripele și va zbura luminînd întunerecul. Tăcute, făpturile acestea făcute pentru suferință, își ascund sîmburele de lumină, fumurie pare ființa lor pe dinafară, ingrată de cele mai multe ori a fost natura cu ele, ori chibzuită poate, ca un avar care-și ascunde lucrul cel mai de preț pe care îl are în cea mai de rînd și ...
George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe- ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru Teatrul nostru de Ion Luca Caragiale Multe lucruri absurde se văd în lumea noastră românească, așa de multe, că ne-am deprins cu ele și ni se par foarte raționale, ba adesea am crede absurd pe acela ce ar îndrăzni să le critice sau măcar să le, denunțe ca atari. Se poate o absurditate mai mare decât exagerata extensiune a învățământului secundar clasic la noi? Se poate o mai mare absurditate decât năvala sexului frumos la învățământul universitar? Dar despre astea altă dată. Deocamdată, să răspundem la aceasta: se poate o mai mare absurditate decât organizația oficială a Teatrului nostru Național? Nu, desigur. Și, cu toate astea, teatrul merge. Cum merge, e altă chestie. Să vedem. Teatrul Național este pus sub tutela și protecția statului și comunei. Aceștia îi dau gratis un local, luminatul și încălzitul, dreptul de a închiria localul, apoi o bună subvenție în bani, în plus, îi plătesc administrația oficială. S-ar crede că asta e o fericire pentru teatru, și-ar putea închipui cineva că cu așa ajutoare mersul teatrului trebuie să fie perfect asigurat și traiul artiștilor la adăpost de orice necazuri materiale. ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... că este un actor român făcut oarecum anume pentru rolul lui Don Guritano, atît de binecunoscutul Chicicovici, Hagiescu [12] . Nu voim să zicem că Plagiescu juca mai bine ori mai rău decât Iulian; constatăm numai cu viuă părere de rău că el lipseșie din pleiada tinerilor actori ai capitalei. Pentru ce ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... a produce ceva perfect mulțumitor pentru public nu încape vorbă; dar tot asemenea nu încape vorbă că între două teatre dintre cari unul ar juca foarte bine o piesă destul de mediocră, iar altul ar juca foarte rău un cap-de-operă, cel dintâi este un teatru mai bun. Era un timp, nu demult, când întreprinderile teatrale, curat private, având o ...
Ștefan Octavian Iosif - Artiști
Ştefan Octavian Iosif - Artişti Artiști de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trei vagabonzi la poartă-mi vin ; Artiști — o mică trupă : Copiii după ei se țin, Și cîinii dau să-i rupă... Sunt doi micuți, e mama lor ; Ea, cu flașneta-n spate. E-o zi de toamnă, pic de nor, Dar cât de triste-s toate ! Cu ochii duși, ca în extaz, Ea cîntă, și ei joacă. Îi cade părul pe obraz Și praful o îneacă. Ei joacă, sar și se-nvîrtesc, Împiedicați în zdrențe ; Răsuflă greu cînd se opresc Și fac la reverențe. Întinde piciul istovit O pălărie spartă : Comèdia s-a isprăvit, De-acu — la altă poartă... Pe urma celor ce s-au dus Vîrtej de frunze-aleargă... Că mulți mai poartă Cel-de-sus Pe lumea asta
Ștefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 1) Cîntec de primăvară de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfloresc grădinele, Ceru-i ca oglinda ; Prin livezi albinile Și-au pornit colinda... Cîntă ciocîrliile Imn de veselie ; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. Joacă fete și băieți Hora-n bătătură — Ah, de ce n-am zece vieți Să te cînt,
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Ștefan Octavian Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Ştefan Octavian Iosif) Furtuna de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție A revenit albastrul mai ! Flori în grădină, flori pe plai Și flori la pălărie! Stau ca pe spini, stau ca pe foc ! E timpul numai bun de joc Și bun de ștrengărie... Grivei, tovarășul meu drag, Nerăbdător așteaptă-n prag S-azvîrl în colț ghiozdanul... I-e dor ca s-o pornim haihui : Mă dau mai bine-n partea lui, Că nu e mai tot anul ! O șterg de-acasă frumușel : Grivei cu mine, eu cu el, Și satu-n colb se-neacă... Intrăm în codru, și Grivei A-nnebunit de vesel ce-i : Mă mușcă, sare, joacă... Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt, Își face mendrele ; eu cînt, Și codrul lin răsună... Pe sus trec leneș nouri grei — Noi nici nu ne gândim la ei, Și doar aduc furtună ! Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat, Lumina-n zări se stînge... Un roi de frunze joacă-n drum — Tot codrul e-un vîrtej acum, Și eu pornesc a plânge... Alerg în jos, alerg în sus : Am rătăcit, ...
Ștefan Octavian Iosif - Lumea lor!
Ştefan Octavian Iosif - Lumea lor! Lumea lor ! de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cînd pisica nu-i acasă... Doarme dus sfînt' Niculae În vestminte argintii, Dar ce colb e în odaie Și ce zarvă de copii ! Au rămas stăpîni în casă, Toată lumea e a lor ! Unu-i cocoțat pe masă, Altul joacă-ntr-un picior. Uite popa cum îngînă Liturgia... Doi se bat. Un ștrengar c-o vargă-n mînă Strigă parcă-i împărat ! O sprințară de fetică Se hlizește la oglindă... Nu le pasă de nimică... Dar ce tropot e în tindă ? Ca de ipsos stau de frică... Oare cine-o fi intrat ? Ochii nimeni nu-și ridică, Nici chiar marele-mpărat ! Vântul fuse ?... Cine este ? Ori vreunul din părinți ? Ce tăcere-făr' de veste ! Smirna-s... diavolii de sfinți ! În privaz, sfînt' Niculae Doarme parcă nici nu știe ! Numai colbul din odaie Joacă-n raza
Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă- ...