Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOC DIN SPATE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 319 pentru LOC DIN SPATE.
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
... neacă numărul cel mic; Sufletele însă mai mult le ridic. Astfel vijelia fumul sparge-ndată, Dar mai mult aprinde flacăra-i turbată!" Dorobanii pleacă. Soarele din nor Se răsfrânge splendid pe pieptarul lor. Viile răsfrângeri ce-n metal se-ngână, Turbură, orbește armia păgână. Lăncile pe piepturi lunecă ușor Sau răstoarnă ... de turbata moarte. Turcii iau de fugă... pasă spre cetate. Poarta se deschide oștii fărâmate. Însă fugătorii, cu cei ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă valuri luptă împreună, Astfel în cetate prin adânci strâmtori, Mestecați se luptă vinși ... de spume, Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume. S-a luat seraiul. Sabie și foc, Pradă și urgie fulger acest loc. Cum prin vijelie sună felurite Vânturile nopții, printre stânci trăsnite, Ploile muginde, tunetele-adânci, Râurile turburi ce cobor din stânci, Astfel se înalță sunetele d-arme, Strigătele d-oameni, crâncenele-alarme. Locul de cadavre este semănat, Sângele torente gâlgâie turbat. Calul, la vederea leșurilor ...
... cotind, gonita sare Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata, Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate, Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși urcă Coastra, printre clăi. Și mereu așa colindă Dealurile-ntregi ... tei; și cern Flori de tei din crăngi înalte. Loc făcându-le să treacă, Ierbi și flori pe câmp s-apleacă, Spicele s-aștern. Iar din tei, privind la ele, Ispitiți de joc, Niște pui de rândunele Și-au uitat mâncarea-n gură: Jocul ăsta nu-l știură! Cerule, fă loc ... în zări senine: Iar pe sus pe-acolo-i bine, Nu ca pe pământ! Și se-ncinge-o veselie, Toate sar mereu, Flori și ierburi din câmpie, Vânt și flori și rândunele - Vesel, de-aș putea cu ele M-aș juca și eu! Gâtul mierlele-ntinzându-l Nici nu mai ajung ... pe-nserat - Și e plin de râset locul, Plin de cântec deal și vale. Câte-un nor drumeț pe cale, Galben de mirat, Stă pe loc ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în orașul meu natal! Ulițele din dosul "Victoriei Române" au rămas cum le știam odinioară. În cele două colțuri ale răspântiei din față, este de-o parte un birt și de alta o cafenea mică. De la fereastra mea văd bine ce se petrece peste drum. În ... lumânarea aprinsa și mă așez în pat... Mă doare capul... Băiatul cu prăjitura... Ce ochi!... Oare să fi existând deochiul?... Un neastâmpăr nesuferit îmi furnică din talpă până-n creștet... Insecte!... Iute jos din pat!... Iau lumânarea să văd de aproape... E grozav!... Un popor întreg, ca la un plebiscit... și umblă și aleargă pe cearșaful alb încoace și ... De mirare... câinele nu mai țipă deloc. A fugit!... Urmează râsete... Mă uit iar. Măturătorii stau tolăniți pe trotuar; iar la lumina felinarelor din colțuri se vede în mijlocul stradei victima lungită - e un cățel mic, alb și lățos... Mă culc supărat la loc. Mai am două ceasuri și scap... Bietul dobitoc!... Acu încep vâjiiturile măturoaielor... Dacă ar fi cățelul favorit al vreunei dame, - parcă-am văzut una adineaori ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui ... de meserie. Ei asemine purtau mintene albe, însă de-o abÅ• mai proastă, și ciubote de iuft, cu talpa mai groasă. Când hatmanul Baltag suna din corn în zori de ziuă pe vârful dealului, cei doisprezece ciraci ieșeau grabnic în calea sa, cu durdele în spate și cu ploștele la brâu, și din grăsimea celui întăi urs ucis în bârlog, hatmanul își ungea mustețele. În toate sările ei beau vin vechi de Odobești pănă ce cădeau sub masă ... înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... urs, cealaltă în frunte de idicliu. Mulți ani Kira a strășnicit plaiurile cu alesul ei. Pletele-i, dese și negre corb, se îndoaie din creștetul frunții până la umerii obrajilor. Ochii ei poruncesc când nu dezmiardă. Cântă, muindu-și pripit degetele cu care trage lână din caier. Niculina tresare; cască ochii rotunzi și albăstrii ca o mărgea; scutură pe spate coama părului ca spicul și, agățându-se de sânul pietros al mă-sei, îi zice: — Tu, bâcă, ai două fuioare, unul colea, unul colo ... pământul, nu i-ar strivi mai greu. Parcă numără pașii, parcă dibuie locul în mersul lor. Să ducă ei, pe patul de tufani, cerb trântit din muchie de stâncă, ori mistreț doborât la jiriștea pădurilor? Dar unde să fie mai-marele lor? De obicei, el venea în fruntea copiilor, jucându-și ... oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane De te-aș prinde, cațaoane, Să-ți dau foc la fustanele, Să scape ...
Ion Luca Caragiale - Arheologie
... grozave, cutremure, potopuri, vulcani, cari l-ar preface în ruine. Ia să vedem acuma ce ar putea să constate și să reconstituie arheologul depărtatului viitor din ruinele iubitului nostru București. El va găsi mai întâi că, la poporul român din veacul XIX, vecinii erau unii cu alții eminamente politicoși și discreți. Plecând din capătul unei strade, el ar vedea că fiecare casă, una după alta, întoarce spatele celei de la stânga și are în față spatele celei din ... nespart, unde să presupună că s-ar fi putut convenabil alătura un culcuș omenesc; i-ar rămâne însă îndoiala că poate dormeau în mijlocul odăii. Din arhitectura domestică ar constata cele privitoare la moravurile private ale oamenilor; întrucât privește cultura publică, arheologul după monumente ar putea trage și mai hotărâte concluziuni ... ar constata mai întâi că poporul român din suta XIX era econom, că ura luxul și artele, pe cari prin eufemism le numim frumoase în loc de inutile. Așa, ar constata că nu prea se-nnebunea după teatru, fiindcă într-un oraș așa de vast n-ar găsi decât o clădire ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... însă, eu găseam de vină pe tovarășul meu, care avuse ciudata idee de a mărita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul și bocceaua din spate; și mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre ... îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea ... destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și ... ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... semn primului ministru M. Cogălniceanu, care era de față ca de obiceiu, să primească adresa Camerei, și apoi, cu o mișcare ușuratecă, pune mâinile la spate. Eu vorbesc aici cu Vodă! zise Lascar Catargiu, și, îndoind adresa la loc, imită mișcarea prințului și puse mâinile la spate. Cuza simți că trecuse măsura: își desfăcu mâinile și întinse dreapta către președintele Camerei; atunci, acesta făcu asemenea și întinse lui Cuza adresa. Când la ... ferm și a pășit sigur cu fruntea'n sus; iar când n'a putut păși, a stat țapăn pe loc; dar înapoi, nu s'a dat niciodată. Iată de unde a rezultat autoritatea și prestigiul din ce în ce crescânde ale acestei frumoase cariere, recompensată zilele acestea de un așa strălucit succes. Și iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat ... a avut un singur noroc - sănătatea. A trăit întreg pentru ca, după o luptă eroică atât de îndelungată, să fie, de afară din Parlament, chemat de Cameră și de țară să deslege una din ...
... — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase ... încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept ... repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb ... ...
... răscolit de spaimă, cu nervii uniți într-o singură tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a ... porecla. Prin ce împrejurare, nu-mi aduc aminte, căpătasem încrederea acestui om, de care se fereau cu toții. Așa se face că aveam dese însărcinări din partea lui. Într-o seară, cu vreo două zile înainte de plecarea noastră spre câmpul de război, mă întorsesem dintr-un sat îndepărtat, unde fusesem ... celorlalți doi. Repede am băgat de seamă că nu luasem șoseaua și că tăiem câmpul de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul adânc. Eram ... găsit pe nimeni să dau scrisoarea și m-am uitat pe geam, să văd pe cineva. Ce făceau? Stăteau la masă. Colonelul tăcu, apoi întrebă din ...
... izbit de păcatele unei lumi cu totul străine lumea unor robi seculari ai turcilor și n-a văzut decât păcate și uriciuni. Multe din acestea le-a văzut bine. Gebhart confirmă foarte plauzibil pe About, și acum Teodor Scorțescu pe Gebhart, tot atât de plauzibil. Amintim aceasta ... noastră practică, sunt firește localizate în timp și în spațiu. Dar, pentru că artistul a nimerit să treacă prin Atena, o nuvelă lucrată din impresii de acolo nu devine cu nici un preț colecție de generalități despre viața grecească. Este vorba numai de motive ce au a figura ... strălucea, alb, atât de alb încât părea că pozează la magnezium pentru un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul peisaj strălucea ca imaginea proaspătă a unui apțibild. Noaptea nu era decât o zi ... această histoire dune bonne fortune, în cadru grecesc, este o superioară comedie. Fără îndoială, violența și comicăria sunt două elemente tradițional înregistrate de literații europeni din viața neogrecească, de la moartea romantismului naiv încoace. Această curioasă coincidență de elemente, comic și violență, Scorțescu ne-o prezintă într-o concentrare artistică ce ...