Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUA ÎN BĂTAIE DE JOC

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 123 pentru LUA ÎN BĂTAIE DE JOC.

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... s-o sufăr până când dete Dumnezeu ciuma de la Caragea, din 1812. Toată lumea era tristă atunci; numai eu eram vesel, c-am scăpat de dascălul Alexe și de psalteria lui, pentru că fugeam la moșie, afară. Până atunci nu intrasem în școalele elenice, ca să mă numească Eliade. Mai un an am fost slobod, și nu-mi petreceam vremea decât la o stână de oi, unde păstorii aveau felurimi de cărți. Acești oameni veneau sărbătoarea în sat și cătau la zodii fetelor și flăcăilor, la un calendar ce era tipărit nu știu unde, că semăna slova rusească. Li se duse vestea ... ori Polizoe. Mă puse la Istoria sfântă prin întrebări și răspunsuri ; din grecește îmi tălmăcea românește. Din ziua aceea nu-mi mai fu urâtă cartea, în scurtă vreme mă puse la Grămatică, la Hrisorora, la Esop, și ajunsei în doi ani și până la tom. Chipul, mergeam bine, că înțelegeam ce învățam, pentru că bietul Naum tălmăcea băieților săi din elinește în grecește, și din grecește în românește. Trecui de aci la școala grecească de ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de dânsa. Închipuiești-ți că se socoate poetă și muzicantă, încât bietul târgușorul nostru geme de versurile și de sonatele ei; de aceea noi toți o numim Muza de la Burdujăni. TEODORINI. Cum dracu moșu-tău, un om așa de rece și de flegmatic, s-a înamorat de dânsa? DRĂGĂNESCU. O cunoaște de mult. S-a deprins văzând-o în toate zilele; ș-apoi au fost odată amândoi tineri; lumea a și vorbit multe de dânșii pe vremea aceea. Vrea pesemne să-și răscumpere păcatele tinereților. TEODORINI. Mai are ea niscai resturi de frumuseță? DRĂGĂNESCU. Ce are a face? O groază, frate! orice ț-ai închipui e mai puțin decât cum e în ființă. TEODORINI. Mări, ce spui? DRĂGĂNESCU. Te-i încredința când îi vide-o. TEODORINI. Planul meu e gata. Sub numele de neamț o să atac simțitatea ei, cochetăria sa sub acel de

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate ­ unele țepene, altele răsturnate­ de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe ­ risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Ochi îi scripesc, suflarea-i scade, Și iacă dracu de-aci precepe Că ia pe fecior a dori-începe. Apoi să fie cât de curată, Dacă nu-și va lua sama bine, Fugind ș-uitând pe-acel june-îndată, O! câtă jele, câte suspine Și câte fierbinți lăcrămioare O așteaptă-în urmă să-o-împresoare! Că diavolul apoi nu-i dă pace, Ci-în cuget îi pune ună ș-altă. Atâte-arătări viclene-i face Pănă-în lațul său o vede-învoaltă, Atâta lucră și măiestrește Păn' sângur cu sângură tâlnește. Călugărul încă joară curăție, Iar deacă văzând el o femeie Frumoasă ... Unii mergând orbiș' cădea-în groape, Alții pășind nainte muțește Cu armele sale-împoncișate, Să trezea prăvăliți pe spate. Spre nenoroc țiganii dedusă Pe cireada de boi îndrăcită Care, cu răpezie nespusă, De diavoli fiind povățuită, Așa lovi pe dânși cu iuțime, Cât prăvăli multă golățime. Tandaler gândind că-i oaste, foarte Vitejește-învârtea arma-în mână, Ș-acuma-ș uitasă și de moarte Când, iacă, răsturnat în țărână Într-o clipită el să trezește Măcar că să bătea voinicește. Pentrucă dând el orbește,-ajunsă Pe-un taur moldovenesc ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... cu primarul. — Să știi că ți-o coc eu, măi Bugheo, îi zise acesta. — Păi bine, domnule premare, cum o să mă înjunghie în mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai să vezi tu, ascultă ce-ți spun eu! Și primarul, rotofei, cu pălăria de pâslă pe ceafă, se depărtă încet, călcând ca din pod în bocâncele cu talpa groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga în

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... ( pauză ; Anca se retrage. ) Dacă era să bocești toată viața pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi! ANCA: De ce nu ești mai blând, Dragomire? DRAGOMIR: Pleacă odată...! ANCA: Mă duc. ( iese în fund. ) SCENA II DRAGOMIR, GHEORGHE DRAGOMIR: Du-te la păcatele! ( se scoală supărat. ) GHEORGHE (după o pauză): Fie, măi vere, prea aspru ești cu muierea ... iar. ) GHEORGHE: Dragomire! ANCA: O!... Nebun! DRAGOMIR: Nu, să spui... Din două una: or crezi că l-am omorât eu... ANCA: Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine cu Dumitru al tău! ( o împinge de mână și suie ; ea vrea să facă un pas spre el. ) Lasă-mă în pace! ( același joc. ) Lasă-mă în pace! ( iese foarte turburat prin fund trântind ușa. ) SCENA III ANCA, GHEORGHE GHEORGHE (suie până în

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... cochet, pe care să poată trece, numa-n papuci, vecinii unguri la noi și noi să putem trece la dânșii; fără vame, fără formalități importune de transit internaționale. În treacăt, cele două specii de oameni, cu buna-creștere ce-i caracteriză, se vor saluta, vor schimba o strângere de mână cordiale și-și vor continua calea. Ce tabel încântător! Dați-mi voie să admir astă pagina de istorie, în care străluce esemplul adevărat sublim al înfrățirei popoarelor! * Cum vă pare strofa de sus? Mă prinz că vă place. Mâncați, în ziua de Buna-vestire, șeapte feluri de bucate de pește-necate-n untdelemn, fără a cugeta măcar la cele ce spun sectarii sobrietății; îndată dupe prânz, lăsați perdelele de la ferestre, spre a nu vă supăra la ochi lumină prea multă, și lungiți-vă p-un pat moale culcându-vă pe spate ... i ierte ! Vezi că apucaseră și vremuri bune. * Comptez pe iertăciunea d-voastre că v-am scormonit, prin esces de fantazie, aceste suveniri. Sunteți atât de înduioșați încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârșire pentru a vă lumina figurile posomorâte de

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... oi pune Căpăstru-în cap și zăbele-în gură, Și veți juca pe-altă zicătură". [7] ,,Hăi, măi! cine-ți dede-aha putere (Sfârcul strigă de după spate) Să ne bajocorești, Tandalere!... Așa prost și fără dă dreptate? Că n-au sosit încă-aha clipită Ca să cerem de la tine pită. Ne rugăm foarte mării-tale Să-ți mai cruți ha trufă timpurie Ș-apregimea ha fără de cale, Că-încă nu ești domn în țigănie! Și nice vei hi, te poți încrede; În zădar pofta ți să răpede!" Auzind această defăimare, Lui Tandaler scăpă suferința; Denaintea toatei adunare Să întoarsă și din toată sâlința, O palmă-așa-i ... mai deasă golățime Acolo dă, taie și lovește, Nasuri, mâni, urechi, capete-o sută Picară zburate-într-o minută. Cetașii lui îmbărbătați încă Fac minuni de vitejie-în gloata Protivnică; gemere adâncă Și vaiet s-aude, pe-unde ceata Voinică merge tăind în goleți Ca și-în cucute sau ciuciuleți. [17] Muierile cu copii-în spate Văzându-să de bărbați rămase Aleargă și iele ca turbate; Și ca nește Furii nemiloase, Luându-și copii de picioare Dau cu dânșii-

 

Mihai Eminescu - Satira III

... leite-n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este; Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!" Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și cu ropotul de

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... n zale de-mpărați și de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>