Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUMEA DE APOI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 736 pentru LUMEA DE APOI.

Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească

... ascuțite.     Măciuci, mai puști ghintuite     Toate prin păreți lipite.     â€¢ • • • • • • • • • • • • • • •     Apoi stai de socoteai     Și-n rost nu puteai să-i dai     Vedeai casele d-o parte     Numai de arme-ncărcate.     D-altă parte te uitai     Și la el și înghețai     Că-l vedeai cu-n hîrz străin     Nu-și semăna a creștin ... • •     Vai, o, Țară Românească     Vezi cin' să te stăpînească ?     Un Dumitru Turnavitu     Care n-ai mai fi gînditu !     Păi, să te fi dat de-o parte,     Că facea prin București     Tot tarturi mavroghenești ;     Apoi avea o mîndrie     Lipită de mojicie     Și-atîta o semeție,     De nimeni nu vrea să știe !     Venea la dînsul boieri     Pentru niscareva trebi     Ca la un stăpînitor     Țării oblăduitor ;     Iar el ca un blestemat,     Ședea în ... Acum ia-ți nădejdea, frate,     Că aia nu se mai poate.     Ce gîndeai ? Că-a ta domnie     Pînă-n sfîrșit o să ție ?     De umblai așa de sus     Cît fu Mavrogheni dus ?     Nu socoteai că e vînt     Asta ce umblai tăcînd,     Care suflînd te-ngrozește,     

 

Ion Creangă - Cinci pâini

... la nevoie; veți cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veți face cu banii ce veți pofti. Nu sunt vrednic să vă mulțămesc de binele ce mi-ați făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram. Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruință din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei ... pâni: — Și nu ești mulțămit cu împărțeala ce s-a făcut, omule? — Nu, domnule judecător, zise nemulțămitul; noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumețul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Așa cred eu că ar fi cu cale, când e ... Dacă e vorba de

 

Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu

... a se trece, Și curg în adâncuri etern luminoase, Împlinindu-ți voia și sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce ... fi lumi mulțime, mii nenumărate, Și însutit încă să se mai plodească, Ar fi toate ele o punctură mică, Cutezând cu tine să se potrivească, Apoi eu nu-s altă, decât o nimică! Nimică! dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în ... c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă dumerește; Că de sunt, ești și Tu singur Domn pe lume. Tu, fiind, dai firii rang ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... a se trece, Și curg în adâncuri etern luminoase, Împlinindu-ți voia și sânta ta lege, Și revărsând lumii raze priincioase; Dar de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce ... fi lumi mulțime, mii nenumărate, Și însutit încă să se mai plodească, Ar fi toate ele o punctură mică, Cutezând cu tine să se potrivească, Apoi eu nu-s altă, decât o nimică! Nimică! dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în ... c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă dumerește; Că de sunt, ești și Tu singur Domn pe lume. Tu, fiind, dai firii rang ...

 

Vasile Alecsandri - Vis de poet

... sân fierbinte bate pentru mine, C-a ta frumusețe este al meu bine... O! atunci, iubită, sufletu-mi s-aprinde, Nobilă mândrie vine de-l cuprinde, Și simt că el numai e menit pe lume De a fi altarul scumpului tău nume! Astfel la picioare-i poetul cânta, Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl asculta, Și-n a ... Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă: Spune-mi ce minune, care scump odor Ar putea în lume să-ți insufle dor? Care vis de aur s-a oprit din cale Ca să fie visul tinereții tale? Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor Cerul și pământul să ... Tu luminezi calea rugăciunii mele, Și în veci pe tine cu drag te găsesc În orice îmi place, în orice iubesc, Ș-o credință sfântă de la cer îmi vine Că în altă lume m-am iubit cu tine. O! mult îmi e scumpă închinarea ta, Căci, iubind, amorul tu știi a-l cânta. Și prin armonia ... tale lire Vom zbura-mpreună către nemurire. O! pleacă-a ta frunte pe inima mea, De

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... Că rămînînd de tine eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată Că peste două zile te vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă ... acuma n-a mai făcut copila De n-ar fi vro veste de vreun greu păcat. Pe cînd eram odată Ca dînsa-n lume fată Noi nu știam ce este pustiul

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... pe tipul ei Și-i jucau pe cei doi umeri doi d-argint luceferei! Văd pe sfânta Luni în codru, păzind tainicele bercuri Cu izvor de apă-vie; văd apoi pe sfânta Miercuri Povestind cu șepte stele; adunând neguri și ploi Și-mpărțind viscole-n lume, eu zăresc pe sfânta Joi. Aci văd pe sfânta Vineri, lângă muntele de glajă Culegând flori de boscoane, ierbi de farmec pentru vraja Și-n povești cu Zodiacul ținând sfântul Soare-n loc; Văd pe sfânta Marți cum râde și descântă de noroc Și-alungând pe baba Dochie, dezvălește primăvara, Și pe fete mai istețe le-nspâimântă cu Marți-seara. Babe meștere, urmate de-un stol greu de vrăjituri, Ele știu să profețească prin descântătoare guri Și prin visuri întreite ani din soartea omenească Dacă omul prin rugi drepte s-a legat ... ea-ngână vrun cântec, greu tresare prin fiori Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori, Ea-i născută-n faptul zilei și-n restimp de lună-nouă Și se culcă-n pat de aur și se scaldă-n râu de rouă Și-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei, Pentru ca să-nnebunească lumile de dragul ei! Văd ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât ... Cântând o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită, A cărei iarbă vie cu raze-i altoită. Copila-n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun mai mult că-i fată decât că e fecior. Ea intră în palatul acel de feerie Cu inima-n bătaie de dulce bucurie, Dorind ca să-ntâlnească, temând de-a întâlni Pe-acel care-a vrăjit-o aicea de-a veni, Și iată că zărește a lui bătrână mamă, Cu genele căzute pe ochi ca o năframă! De când nu era încă pământul care este, De când tot ce e-n

 

George Coșbuc - Izvor de apă vie

... țării vedeau un Calapăr Și-n orișicare fată, de crime-aveau oglindă, Acesta le-a fost numai tot dreptul, ca să-i prindă. Apoi a dat Crai-Sânger porunci, de-au năruit Întregul turn, cu zidul din piatră de grănit, A spart chilii frumoase și-a rupt porțile gemeni, Făcând zidirea toată pământului asemeni. Și-n loc de turn, acolo el a durat prinsori; A pus la lucruri grele pe fete și feciori, Siliți au fost să lucre, muncind ... n-a știut ce-i plânsul. Dar a făcut el totuși. Din fiece palat Și fiece colibă a pus de-au adunat Săgeți și lănci și suliți și spăzi înveninate Și paloșe, topoare de-oțel, și le-au pus toate Pe zece mii de care, la fiecare car Părechi tot câte patru de bivoli înjugar Și, două luni de-a rândul mergând, în depărtare Le-au dus la mări afunde și le-au zvârlit în mare. Apoi

 

Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul

... duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de ... ce și-o spune mereu foaie cu foaie.   La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de revoltă, Cînd cîntece de lume, iar codrul cu mirare Se pleacă și ascultă cereasca lui cîntare. Dar într-o zi de-odată, de sus din nalt de ramuri, Un pripășit pe lume, un vîsc, un fără neamuri, Trăind din însăși viața vieții lui, cu ură A prins să-l dojenească. — "Ah, cum se mai ... făr' să mă-ntrebi pe mine De vreai în cartea vremei să ai și tu un nume... Norocul tău, sermane, că sunt și eu pe lume." Uimit a stat stejarul, și-apoi

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>