Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIJLOC AL VERII
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 68 pentru MIJLOC AL VERII.
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m-am dezvoltat anarhic, ca un produs al multor și variate împrejurări ale societății. Cu alte cuvinte, am rămas aproape fără creștere -- afară de exemplul lui tatăl meu (când am început să stau ... săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei ... unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc nebunatic al tinerețelor sale. Eleonora, această păsăruică, cântând și cochetând, ajunse în scurt timp a fi copila de modă a Iașului. Ea părăsi ... greu la mine? — Ți se pare, răspunse ea. — O! Eu nu mă înșel; eu văd prea bine că sunt cel din urmă ales al inimii tale, și când ai ști cât mă face să sufăr această nedreptate. Eleonoro! De ce nu mă iubești?... Eu te-aș face așa de ... o costișă înflorită pe care luneci răpede, căci la fiecare pas întâlnești câte o minune. Eleonora, deprinsă a asculta graiul prefăcut și fanfaron al tinerilor ieșeni, fu surprinsă să găsească în acest june nou-venit un izvor de idei nouă și de simțiri curate. Iar Petru, fărmăcat de ochii ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... Â Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei nume; E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază ... astă lume suavă De mulțămire se simțea bolnavă. Dar de a ei frumseță fără seamăn Auzi feciorul de-mpărat Florin, Norocul lui cu-al ei îi pare geamăn, De-atunci un foc îl mistuie în sin. ,,În van stau locului, stau să mă-ndeamăn Cu munca mea, cu dorul ... peste drumuri strimte. Dar îndărăt ajuns, l-apucă dorul Din nou, Â neliniște, iubire-adâncă Â S-aruncă iar pe cal, urmând amorul Ce-n al lui suflet neclintită-i stâncă. În van l-oprește regele, poporul, E dus de-o stea ce arde-n minte-i încă, Dorit de raza ... grădini, aproape lângă soare. N-ai vede iarnă, toamnă nu, nici vară, Eternă primăvar,-etern amor... De ți-aș închide zarea ta cea clară Cu-al meu sărut, o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să ... când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua de mahon ferecată cu argint, un dar de nuntă al mamei mele, și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi ... între noi; Duminica ne duceam la biserică, căci tatăl meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama ... și Scarlat Scheletti (acești doi din urmă acum generali în retragere), Emil Costinescu (fost ministru de finanțe), Iancu Ghițescu, un proprietar de moșii și alții, al ...
... de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată de carne de miel, strigă o sută de glasuri; panerele și coșnițele se primblă printre ... și cinstirea domnului; cucoanele îl iubeau ca pre un bărbat frumos și delicat; cetățenii nu puteau să nu-l respecte ca pe un geniu păzitor al liniștii obștești. Mulțime de anecdote se povesteau prin oraș despre curajul lui la focuri și la prinderea furilor în vreme de noapte. De aceea, să ... cucoanele, pare că ele nu mai aveau ochi înfocați, nici sprâncene negre; ciubucciul arnăut însemna, că cu toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se închidea în cabinetul său și sta pe gânduri nopți întregi ... a capitaliei Valahiei; a străbătut până în divan; a tulburat cele mai puternice capete și cele mai lungi barbe. Întâiul apărător al țării, marele spătar, care numai a întărtat pre Tunsu cu ale sale zadarnice urmăriri, tremura în tot minutul chiar pentru persoana sa, și ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două ... Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine ... cu armatele rusești, care au brăzdat Principatele, vizitele câtorva călători, roiul acela de tineri care au petrecut în orașele europene în mijlocul unei vieți și al unor obiceiuri diametral opuse obiceiurilor și vieții liniștite și așezate din patria lor au schimbat fața Iașilor, introducând alte vederi, alte idei și un alt ... de cugetare pentru observatorul filozof: de o parte geniul unui secol care nu se sprijină decât pe amintirea trecutului, și de alta geniul unui secol ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... tulbură fenomenele vitale de nutriție și de relație (nosologia și patologia). Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-caÂții practice, are meriÂtul de a pleca numai de ... combate aceste patimi, - adică să răspândească principiile adevăraÂtei morale științifice. Astfel, părintele medicinei, Hipocrate, a avut dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i facă mai fericiți, făcându-i mai ... știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertÂfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați neÂdemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice ... venit să scurteze o existență degraÂdantă. Veți găsi, de asemenea, pe desfrânatul care, nepri-cepând sau bătându-și joc de importanța instincÂtului genital,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... laptele — mai ales noaptea pe lună — cu pridvor, cu trepte de stejar, cu stâlpi cu flori la capiteluri și cu brățări pe la mijloc. Îmi plăceau casele?... Da. Iubeam pe unchiul meu, care-mi îndoise averea?... Da. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală ... adevărat că iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei ...
... Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din ... noapte de plumb când gândeam că și acela se numește om, și aceea femeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea — Dumnezeulăeî, ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde ... se desemna pe fețele amândurora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori în limba sa metalică, spre-a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și ... ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... așa să faci. Și dacă nu te-i mulțămi, atunci să mă blastămi pe mine. — Bată-te pustia să te bată, mojic măscărăgios, c-al dracului mai ești, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masă… Ia ieși oleacă afară din odaie, ș-apoi ...
... sănătos, căci la munte ai totdeauna o foame de lup, stam așa alene pe-o bancă, și după ce mă săturasem de privit vârful nalt al Cerbului, unde odinioară se hârjoneau într-adevăr ciutele și cerbii, și de ascultat glasul străbătător în urechi al mahalagioaicelor adunate aice de prin toate fundurile regatului, eram cât pe ce să adorm ca un om care are un dejun de mistuit și timp ... mă facă frumos la picioare. Dar fiindcă orice faptă omenească, cât de neînsemnată, găsește imitatori numaidecât, m-am pomenit lângă mine cu un oaspete binecunoscut al Slănicului, Nicolai Codreanu, un tip sui generis, care întinse și el picioarele spre turc așteptându-și rândul. Codreanu, dintre toți vizitatorii era cel mai credincios ... a ucis doi urși unul după altul, și până a nu-și încărca pușca din nou, i-a ieșit un al treilea urs, ș-atunci a aruncat pușca jos și a luat-o la sănătoasa. — Da bine, acolo mă îndemni tu ... i-o face. Tocmai așa am pățit-o și eu. Ca să nu mă arăt fricos, deși cam cu sfială în inimă, m-am prins ...