Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIJLOCUL SĂPTĂMÂNII
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 147 pentru MIJLOCUL SĂPTĂMÂNII.
Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină
Ion Luca Caragiale - Principii şi vaccină Principii și vaccină de Ion Luca Caragiale Lunile trecute, județele de jos ale Olteniei, o parte a județului Oltul și întreg județul Teleorman au fost bântuite, acesta din urmă într'un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deși răul merge descrescând, mulțumită măsurilor energice pe care le-a desfășurat serviciul sanitar, nenorocitele populațiuni dela țară dau o mortalitate extraordinară din cauza flagelului. Alarmat de această stare nenorocită de lucruri, serviciul sanitar central a pornit inspecțiuni peste inspecțiuni, și ce a descoperit până în sfârșit ? că în județul Teleorman, mai cu seamă, de vreo 17-18 ani niciodată nu s'a aplicat regulamentul pentru vaccinare; că rapoartele serviciului sanitar local în privința numărului vaccinărilor erau toate arbitrare și prin urmare fictive; că cifrele arătate, privitor la numărul copiilor vaccinați, nu erau decât închipuite de către acei ce erau datori să execute vaccinarea. Aproape douăzeci de ani prin urmare nu s'au vaccinat în Teleorman nici 5 la sută din câți se declarau de serviciul respectiv ca atari. Așa, se înțelege dela sine ce favorabil teren a găsit epidemia; firește că succesul ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
... Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă ... se deșartă cofița descântată pe rana mușcăturii. Descântec de săgetătură Plecat-au nouă fete fecioare Pe cale, pe cărare. Și-ntr-o mândra vale, La mijloc de cale, Maica Domnului le-a întâlnit Și din carul ei de aur astfel le-a grăit: ,,Unde mergeți pe răcoare ...
Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci ...
... potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... și cum n-ar fi târât nimic după ei. Maria, dreaptă și naltă, ocoli cu privirea întinsele cîmpii din fața Pantilimonului, tăiate drept pe la mijloc de drumul gălbiniu care se îngusta și se ascuțea ca un par spre capătul înfipt în zarea cenușie a dăpărtării. Când își întoarse ... sărută pământul; se ridică în sus; face trei cruci; și altă mătanie, și alta, și nenumărat de multe, până când, doborâtă de dureri de la mijloc, cu mintea aiurită de rugăciuni, cu ochii storși de plâns, se suie în pat, se înalță în vârful picioarelor și sărută icoanele din creștetul până ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât ... timp și atențiune pentru a fi citită. Piesele montate într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă: era un fel de muncă silnică artistică, făcută cu oameni de strânsură, și care trebuia să ucidă și ...
Ion Luca Caragiale - Bubico Bubico de Ion Luca Caragiale 1901 Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!" Bubico se liniștește puțin; nu mai latră; își retrage capul în paneraș, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaș de lână roșie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din fața cocoanii și-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblă pasajeri și vorbesc. Bubico mârâie arțăgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru. Acum Bubico scoate ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
... țină porțile teatrului închise șase luni de zile, iar în celelalte șase luni să joace de trei, ba câteodată chiar numai de douâ ori pe săptămână. Un director nu și-ar permite să plătească un regiment de inutili, nu și-ar permite să dea la o parte talentele și să scoață ...
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului Colindele Crăciunului de Alexei Mateevici Frumos mai serbează moldoveanul nostru sărbătorile sfântului Crăciun! Cu vreo două săptămâni înaintea sărbătorilor, prinde a se simte de-acuma în aer suflarea înveselitoare a sărbătorilor. Toți oamenii din sat prind a se găti pentru întâlnirea cuviincioasă și creștinească a Crăciunului. Bărbații, neavând în vreme de iarnă prea mult de lucru, mai umblă pe afară, se mai duc prin ocoluri și prin poieți de mai văd vitele, mai dreg acoperământul de șindilă sau de papură al casei. Femeile mai porăduiesc prin casă, o muruie, o dau cu var, trag brâie frumoase pe dinafară și pe dinlăuntru. Chiar bătrânii, care de obicei numai șed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri și povestesc fel de fel de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... casa Domnului și altele multe. Îndestul că l-au înduplecat să deie pace bisericii. — Și ce fac acum leșii la Iași? — Este o săptămână de când s-au dus, după ce au văzut că nu mai au merinde pentru oști, și au purces pe Bahlui în sus, gândind c ...