Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂLȚA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 330 pentru NĂLȚA.
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul şi heruvimul Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului de Ion Heliade Rădulescu Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie? Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos? Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie? Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?! Ochii tăi... e seninul, Buza ta e zâmbirea, Fața ta e blândețea, Ca pieptu-ți nu e crinul; Dragoste ți-e privirea, Totul ești frumusețea. Ființa-ți luminează, Mărirea te-nconjoară, Liniștea te-nsoțește: Pasu-ți de naintează, Slava-mprejuru-ți zboară, Preajma-ți pace vestește. Frumos serafim! îmi place La tine a mă uita, În ochii tăi a căta; Lumina lor este lină! În ochi-mi izbește plină Blânda lor, senina pace. Tu mă înveți cântarea, Tu îmi însufli pieptul, Tu îmi arăți cărarea Care merge d-a dreptul La fiica armoniei. Lira ta e cerească, Glasul ei m-aripează, Ființa-mi pământească În zborul său cutează La scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei... Dacă treci râul Selenei... de Mihai Eminescu Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă Â adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe, Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce a-Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu ...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei Dacă treci râul Selenei... de Mihai Eminescu Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă Â adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe, Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce a-Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu ...
Mihai Eminescu - De-oi adormi...
Mihai Eminescu - De-oi adormi... De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc O lume de patemi, Pe cînd liane cresc Pe singurătate-
Mihai Eminescu - De-oi adormi De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc O lume de patemi, Pe cînd liane cresc Pe singurătate-
Robert Burns - În ciudă În ciudă de Robert Burns Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Se vede sărman, ocolit cu dispreț Și fruntea și-o-nclină — în ciudă? Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț, Și-aceasta doar numai în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot omul cel vrednic e mărgăritar, Oricât de sărac e — în ciudă! Vedeți voi pe-acela, el cică-i boier, Și țanțos ce umblă — în ciudă! Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer, El tot e-un netrebnic — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda podoabei ce-o poartă la piept, Un om fără zgardă, un om înțelept Se uită și râde — în ciudă! Un rege îl poate-ncărca din prisos Cu nume și-onoruri — în ciudă! ...