Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU DE FUM
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 134 pentru NEGRU DE FUM.
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... de catifea roșie, cu albastre perdele de atlaz, și iată, ori i se pare lui, că lîngă cort s-a făcut un jilț de piatră străveche, lustruit de vremuri, în care a stat odată. Da, e jilțul lui, de-a cărui spetează s-a râzimat de atîtea ori și a visat plecîndu-și capul pe mînă în ceasurile de îndoială. E jilțul lui, în fața căruia au venit și au îngenunchiat atîți năpăstuiți ca să asculte cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii de sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai e pe calul lui de bronz, ci pe jilțul de piatră, într-o sală veche cu arcade sonore... Dar un cor de glasuri a răsunat și piața iar s-a umplut de lume, și întreaga oștire în haine lucitoare a dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei ... ca-ntr-o apă; De cursele destrăbălării Nici tânăr, nici bătrân nu scapă. Nu-i știe inima mustrare, Precum nu știe nici rușine, Și frumusețea de vânzare O ia pe aur orișicine... Ascultă ce vorbesc mesenii, Ea tresărind de fudulie. Și iată-n vârful petrecănii Vorbește cu obrăznicie Către-a mesenilor mulțime: „Nu m-am temut încă de nime Și nu știu ce-i stăpânitorul; Vreți? Vie-vă Învățătorul Aicea într-această vreme -- Eu nici ...
... ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei ... ca-ntr-o apă; De cursele destrăbălării Nici tânăr, nici bătrân nu scapă. Nu-i știe inima mustrare, Precum nu știe nici rușine, Și frumusețea de vânzare O ia pe aur orișicine... Ascultă ce vorbesc mesenii, Ea tresărind de fudulie. Și iată-n vârful petrecănii Vorbește cu obrăznicie Către-a mesenilor mulțime: „Nu m-am temut încă de nime Și nu știu ce-i stăpânitorul; Vreți? Vie-vă Învățătorul Aicea într-această vreme -- Eu nici ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă ... fruntea sa ca sideful i se rotocoleau inelele părului, negru ca păcura. Pe buze îi încremenise un surâs îndurător. — Spune — strigă Căliman aprins de beție, de dogoare și de ...
... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un ... nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de
Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2)
... Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2) Poetul de Cincinat Pavelescu Vezuviul în marea albastră își răsfrânge Și casca lui de aur și pana ei de fum; Iar lava când din beznă spre vârf își face drum, Cu negru-mpestrițează văpăile-i de sânge. Poetul e asemeni vulcanului stingher: În preajma lui mulțimea naivă se îmbată, Trăiește, țipă, cântă și-ntreabă-apoi mirată La ce slujește lumii sterilul ... ceruri și-o ridică, Simțind că poartă-n coaste o rană sângerând De-a cărei adâncime și cerului i-e frică. Apoi zbucnind de-odată în viforul de șoapte Și spintecându-și sânul cu bulgării arzând, Aprinde marea-ntreagă cu soarele-i de
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună ... numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort, Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat Să cad-arma din mână. Dar ce ... Cu steagu-n mâini, el sprintenel Viu suie-o scară-naltă. Eu cu sergentul după el Sărim delaolaltă. Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum, Prin mii de
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce ... s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă de-a lungul coperișului prăfuit de brumă și dispăru de cealaltă parte a casei. Și pînă a fost să văd, din nourul de fum ce mă înconjura, cel pe care îl lăsasem adormit pe scara de piatră a balconului, fioroasa figură chinuită ...
... Alecsandri - Chira La Brăila-n vale Șepte bolozale [1] Și șepte sandale Descarc la zamboale Și-ncarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii, Tot de grâu mărunt [2] Și de arnăut, Dar cine descarcă Și cine încarcă? Un arap bogat Negru și buzat Cu solzi mari pe cap, Ca solzii de crap; Și cu buze late, Roșii și umflate, Și cu ochi holbați Și cu dinți smăltați. Dar pân' descărca Și pân' încărca, El ce mai ... a aflat De s-a-mpreunat, Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare? Arzi în foc nestins, De noi trei aprins. Și te fă tăciune Și te fă cărbune Cu-arapi de vroiești Ca să te iubești!" Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia, Chira, vai de ea! Gemea și plângea, Trupul își frângea, Și amar zicea: Frățiorii mei, Mă rog la tustrei, Faceți-vă milă De-o biată copilă. Ah! mă doare foarte! Ah! mă tem de moarte Fie luminată, Fie-ntunecată! Vai ș-amar de mine, Iată moartea vine, Vine, se repede Și nime nu-mi crede! Măiculița mea, Ce pedeapsă grea! Focul mă cuprinde, Carnea mi-o aprinde; Maică ...
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu-l crează, Ci ș-au făcut îndrăznire Gîndind : sau trai, sau perire, Și ... la mine ?â€� Și cînd slobozea cuvîntul, Să cutrămura pămîntul, Numai cu un ochi în frunte, Și părea că-i cît un munte. Arghir tremura de frică Și nu ascundea, nimică, Ci să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce are, Și-l întreabă de cetate : Nu știe încătrău bate ? I-au răspuns omul îndată Cu vorbă mai așezată : „Nu i-am auzit de veaste, Necum să știu unde iaste, Dar șezi pînă dimineață Că vin toți satirii față. Știu că trebuie să fie Vreunul care să știe, Și ... să arată, În frigare vrînd să tragă O căprioară întreagă. Face cină boierească, Ca pre Arghir să cinstească, Masa lîngă foc o pune La lumină de tăciune, Și șăd toți pe lîngă vatră, Pre cîte un jgheab de piatră. Arghir pînă să îmbuce, O ploscă
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... tânăr om Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn. Minvana uitase Al său neam înalt, Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat... Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă Arfa de ...