Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NESFÂRȘIT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 139 pentru NESFÂRȘIT.
Cincinat Pavelescu - O epigramă
... Cincinat Pavelescu La o șezătoare literară la Tulcea, îmi amintesc organizată de Soc(ietatea) Scriitorilor Români scriitorul N. Dunăreanu, citise, între alții, o nuvelă lungă, nesfârșit de lungă. Se părea că nu se mai isprăvește. Publicul tulcean... ce să-ți mai spun? mort pe jumătate, era în agonie... Într-un târziu ...
Cincinat Pavelescu - Primăvară (Pavelescu)
... Ce clar, departe, cântă cucul; Un dor de viață negrăit Din om și fire se desprinde. Dac-aș putea în brațe-aș prinde Întregul zării nesfârșit. Și toată seva primăverii Prin mine vraja și-o propagă. Sub caldul ei, așa de dragă Mi-e pacea limpede a serii. Și ...
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători Căpitanul de vânători de Dimitrie Bolintineanu Lăutarii cântă, hora se-nvârtește Și un cal în spume d-odată s-oprește. — ,,Pace vouă, oaspeți cu genele albe, Mume tinerele cu aure salbe! Bună ziua, vouă, juni dănțuitori, Vouă, copilițe, tineri criniori! Oști nenumărate țara ne robește Și pe unde trece câmpul înnegrește. Soarele e galben, norii-l învelesc, Râurile albe în sânge roșesc. Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară, Floarea țării noastre sub fier se doboară. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate ș-a muri cu noi!" Soarele în abur ca un foc roșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește: — ,,Peste zece sute căpitan sunt eu Și ca zece sute bate pieptul meu. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vântul zboară. Iar voinicii noștri se chem vănâtori, Au lănci veninoase, iar la suflet flori." Lumea-l înconjoară, ziua se sfârșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește — ,,Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesfârșită fără primăvară. Însă țara noastră nu e scrisă-n cer Printre cele sclave ce prin veacuri pier. Căci românul încă știe a ...
Duiliu Zamfirescu - Că poate-atunci...
Duiliu Zamfirescu - Că poate-atunci... Că poate-atunci... de Duiliu Zamfirescu Răsare luna palidă pe dealuri, Pe văi se lasă bruma argintie: Erau atuncea alte idealuri Ce niciodată n-au să mai revie. O tu, ce tremuri, apă curgătoare, Pe prundul gîrlei din pustietate Întinde-ți brațul dorului ce moare Și unda rece buzelor curate. Și du-mă dus cît ține-n zări cîmpia: Voiesc să dorm în brazdele cu soare, Pe unde cîntă vara ciocîrlia Și umblă trista straja de cucoare. Că poate-atuncea, din fund de bărăganuri, S-ajungă noaptea chiotele firii Pe nesfârșita curgere de lanuri În preajma sură a nemărginirii. Atuncea eu lega-mă-voi în gînduri Din noi, și-oi rupe vraja de morminte, Spre-a mai gusta, în somn de patru scînduri, Înduioșarea ținerii-de-minte. (1897-
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii
Elena Liliana Popescu - Imn Tăcerii Imn Tăcerii de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Adâncul tâlc al existenței Tăcerea mută-l revelează, când făr' de chipul aparenței Realitatea o probează. Cel ce aspiră încă să-și rostească sensibila trăire-n poezie, Cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, Cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața, cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața Oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă în faptele ce par răzlețe pe Cel ce, Singur, știe-a lor durere Și le păstrează-n viață prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă Esența vie-ascunsă-n elixire și din tabloul Vieții să desprindă Ce Pictorul a vrut să-nfățișeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăznește să se adreseze prin efemere versuri, omenirii, Muindu-și pana-n disperarea mută, reînviind speranța și-n cuvinte întreaga lui iubire așternută, din toate câte sunt, luând aminte, Cel ce avea cât de mult a spune, cândva, prin rimele-i meșteșugite ar mai ...
Gelu Vlașin - Degetul mijlociu
... vânătorul vânat vânătorul vânat și vânatul aplecându-și genunchii peste apa râului iordan peste apa seacă peste cadavrul botezătorului de altă dată parcă nici câmpul nesfârșit
Gelu Vlaşin - Himera (Vlaşin) Himera de Gelu Vlașin mi-e un dor violent să frământ lutul chipului tău necioplit himeră cu buzele vinete și gheare lungi de cucuvea caracatiță umplută cu sănge albastru moarte hălăduind prin ungherele nesfârșite ale amintirilor mele ah cum pot să-ți mai suport existența suflet spintecat de prea multă
Gelu Vlaşin - Ultima suflare Ultima suflare de Gelu Vlașin sunt ceea ce crezi că nu e sunt valul care te ia și care te izbește care-ți aduce pustiul la picioare sunt nisipul nesfârșitului sunt stăpânul prăpastiei eterne respiră-mă sunt ultima
George Coșbuc - În miezul verii
George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i ...
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Coșbuc - Oștirile lui Alah
... Pe uitatul câmp de luptă Se pornește-un glas de jale Și-apoi multe, și-mprejur Din păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri ...