Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU FACE NIMIC

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 745 pentru NU FACE NIMIC.

Marius Marian Șolea - Prin noaptea asta albă

... a turtit. arta a devenit forma de protest a handicapaților, alteori noua artă turtește orașul. să reziști, să înțelegi, să nu faci nimic

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... rău să nu mâncați, că în ce zi veț mânca, cu moarte veț muri, poci zice și pentru aceasta cum că de păcatul ce să face cu pricĂ©pere, fieștecarele să se ferească, că în ce zi îl va face, cu moarte va muri. Că mai rea moarte, decât a fi neștine prin păcat despărțit de Dumnezeu, nu iaste alta. Că zice Ioann, la 3 capete, că: Cel ce face păcatul de la diavolul iaste, că din ceput diavolul păcătuiaște. Iară putem zice și într-alt chip, că în toate zilele ce sunt în grădina ... nevinovat, iară nu i-au folosit nimic acea ispovedanie, căci era cu deznădăjduire. Și ispovedania trebuie să o facem cu gând ca acela ca să nu mai greșim înainte; că faraon măcar că s-au mărturisit, zicând: Greșit-am Domnului, i-ar n-au folosit nimic, căci nu gândiia a să părăsi de răutăț și pentru acĂ©ia au și perit. Nici să fie ispovedania noastră cu deznădăjduire, ca a ... ne postim de răutăț, că spre mâncare (n-am cum mai zice într-alt chip) ne îndeamnă blestematul acesta de pântece, dară a face ...

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

... și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis și­i zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l ... cele ce se întâmplase. Împărăteasa nu mai putea de inimă rea. Își frângea mâinile și plângea, de să ferească Dumnezeu. Dară n-avu ce-și face capului, și se mângâia oarecum văzând pe Siminoc. După câtva timp, acesta scoase batista, se uită la dânsa și văzu teri picături de sânge. Atunci ... frig, zise Muma-păurii, îmi clănțănesc dinții. - Dă-te jos, îi răspunse Siminoc, de te încălzește la foc. - Mi-e frică de câini, zise ea. - Nu te teme, că nu-ți fac nimic. - Daca vei să-mi faci bine, mai zise ea, na o viță din cosiță și leagă-ți câinii. El puse vița de cosiță pe foc ... jeli, plânse cu amar că pierduse pe Siminoc; se căi că se prea iuțise, dară toate fură în deșert, că n-avu ce-i mai face ...

 

Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie

... coloare ; mănuși, țilindru; floare-n piept; baston subțire) Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a ... sub movilă la grotă. Tragem iar cu urechea — nimic. „Să știi, zic eu, că i-a fost frică Poltronului să vie: nu vine el noaptea pân Cișmegiul pustiu.â€� Mitică zice: „Atuncea n-am făcut nimic!" Da' Cleopatra: „Aș! nu se poate!... A venit!â€� Și până să n-apuce să zică, auzim: (fluieră partea întâia a marșului „Margaretaâ€�, fals ... mai hotărît și deodată se oprește brusc) încetând și un „ah! de n-ar veni bărbatu-meu!" pe urmă niște pupături și șoptituri; da' nu ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

... pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă sacrileje și să-l dărîme la pămînt pentru a-și clădi un altul. Ca să clădești trebuie ... necesară și toată lumea era mulțumită. Noi, în norodul acesta de postumi care au murit de două ori, ridicăm azi un monument unui om ce nu avea nevoie să se ridice pe înălțimea unui soclu pentru a putea privi peste vremuri. A-i face onoarea aceasta înseamnă a-l pune în rîndul celorlalți, și pînă ce edilii noștri nu vor decreta hecatomba, pînă ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut, — cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l-ați așezat. Noi cei care am dibuit pe urmele ... aci va naște frumusețea, inutila și trista frumusețe, care pentru cei mai mulți ce stau poate de față astăzi la dezvălirea bustului marelui nostru poet nu e nimic ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o ... pulbere fină și impalpabilă care se ridică și joacă atunci cînd intră în sulul de raze al biruitorului soare pe ferestre pe dînsa o înnebunea... Nimic nu era destul de strălucitor, nimic destul de curat, și odăile parcă nu erau făcute pentru hodină și reculegere, divanurile nu erau inventate pentru a te putea întinde lenevos pe ele și visa, fotoliile din jurul meselor, pentru altceva lăsate decît pentru a ... tot ce se poate aciuia în ele. De dimineață zgomotul începea. Parchetele deveneau lucii ca oglinda, oglinzile — ca fața apelor bătute de lună, și nu era lucru să nu fie întors, bătut, sucit, șlefuit ca și cînd ar fi trecut vreo molimă prin casă sau s-ar fi așezat moartea o clipă la căpătîiul ... ...

 

Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului

... de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se ... paie în harman, — învață și cuvintele și versul cu toată osârdia și sârguința, care o pot pune în acest lucru, ca de Crăciun să nu se deie de sminteală și să le cânte toate frumos și cumsecade. Și, cu cât mai multe colinde știe un flăcău, cu atât mai bine ... cu jale, Pentru ale lui Adam greșale! Iar Adam, când a greșit, Domnul din rai l-a lipsit. Raiule, grădină dulce, Nu mă îndur a mă mai duce, De hodina ta cea dulce, De dulceața pomilor, De mirozna florilor, De scursurile apelor, De sunetul frunzelor ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

... Apoi, se înțelege, Concluzie. INTRODUCȚIE Înainte de a intra în materie, cerem voie cititorilor penrru câteva mici lămuriri introductive. Mai întâi două întrebări: nu e așa că decât să ai o mie de cititori mediocri e mai bine să ai o mie și unu de scriitori buni? nu e așa că decât o sută de amatori e mai bine să ai două sute de artiști și tot atâția critici? Ei bine! la noi ... cu preoții Temidei legate la ochi, n-a admirat totuși acel mirific monument de pe splaiul râului „cu apă dulce, cine bea nu se mai duce", pe care îl numim Palatul Pașilor Pierduți, fericiți când nu ne pierdem acolo decât pașii? Cine e acela care nu așteaptă cu nerăbdare atât marea frescă a Ateneului Român, cât și marele Palat al Domeniilor de pe bulevard, cu capricioasele și fantasticele sale ... oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

... ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor. Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta ... deci orbește și fără alegere ura contra străinului, fără a se ține în seamă multe alte elemente înconjurătoare, este a se face naționalism exagerat sau șovinism, iar nu naționalism cumpătat și înțelept, folositor neamului ce trebue întărit. Este evident că elementele străine trebuesc combătute și pe cât se poate eliminate cât timp ele ... accent străin foarte pronunțat. Putem susține că Evreii în România, cari să vorbească limba română, sunt numai foarte rari excepțiÄ›. Și ei nu numai că nu știu, dar nici nu vor să vorbească și să scrie bine românește, căci nu numai că nu întrebuințează această limbă, dar nici nu vor s’o întrebuințeze. AșĂ  lucru caracteristic: biletele de invitare la nunțile evreiești din România sunt scrise nemțește. Apoi Evreii nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

... cea mai grozavă vină; a râde, cel mai negru păcat. Nici odată gândirea n'are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i este vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul. Sdrobitoarea opresiune a acelei stupide tiranii trebuia neapărat să dea naștere la încercări de revoltă. S ... și vor să-l arunce cu violență. El ridică ochii de pe hârtie și zice liniștit: Mă rog stați încă o lecuță... Eu sunt președinte; nu pot pleca până nu-mi termin procesul-verbal al ședinței . Și președintele Camerei, Lascar Catargiu, apărătorul libertății parlamentare contra unei lovituri de stat, și-a terminat procesul ... Să împiedicăm publicarea... - Da de unde? răspunde cu liniștea-i obicinuită conul Lascar. Să vedem întâiu dacă le-a dat d-sa... Dacă nu le-a dat d-sa, să nu se puie; dar dacă le-a dat d-sa, să se puie . Într'o noapte memorabilă, Lascar Catargiu a făcut un ... succes. Și iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat contra tiraniei vorbei, contra legendei liberale, s'au năpustit atâta bârfeală și atâta ură. Dar nimic ...

 

Ioan Slavici - Propaganda semitică

... tot ceea ce constitue temeliile viețuiriÄ­ noastre împreună. Prin o firească reacțiune s’a produs dar în noi îndemnul de a face tot ceea ce ne stă prin putință, ca să scoatem pe EvreÄ­ din viața noastră culturală, iar aceasta nu din urăm, ci ca mÄ•sură de apărare nețională. NoÄ­, care atâta timp am stat sub înrîurirea bizantină, ne-am jertfit existența națională, dacă nâ ... care se simt mîngâiați mîngâindu-se unul pe altul, ci soțÄ­ de exploatare, care împreună-șÄ­ fac mai ușor treburile, și omul pe urma căruia nu poate să tragă nicÄ­ un folos, pentru Semit nu prețuiește nimic cum nu prețuește nimic darul firesc, prin care nu poate să câștige nimic. E fără îndoială și Evreul e în stare să facă bine și să ajute pe alțiÄ­, nu însă numai pentru-ca să aibă mulțumirea de a fi alinat suferințe, la care nu ia parte, ci în vederea unuÄ­ folos positiv, tot-deauna cu ostentațiune, fie spre a se insinua, fie spre a-șÄ ... a viețiÄ­ noastre comune; fiind însă puținÄ­, eÄ­ aÅ­ fost orÄ­ sunt nevoițÄ­ a-șÄ­ călca pe inimă și a le ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>