Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE MAI SFÂRȘI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 583 pentru NU SE MAI SFÂRȘI.
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
... și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ... intereselor și viitorului Târgului de Munte, ale cărei lucrări trebuiau să înceapă îndată după deschiderea Camerelor, fiindcă, până la votarea creditului necesar la acea lucrare, nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile. Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii ... înainteze, prin reprezentanții lor către Camerele Legiuitoare o petițiune, rugându-le ca din inițiativa parlamentară să vină cu un proiect de lege prin care statul se va obliga a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, construind lina ferată, dacă nu cu gara pe malul stâng, măcar pe malul drept. Pe când se
Ion Luca Caragiale - Un incident la cameră
... nu citește numele d-lui N. Gane la litera respectivă, iar din contră, mai la vale, citește numele d-lui Morțun. D. Nicu Gane, care se află față și care are la mână certificatul de ales al col. I de Suceava, cere cuvântul spre a protesta. Guvernamentalii, cari, să ... a spune în treacăt, se află toți prezenți, încep să facă zgomot strigând din răsputeri, că nu se poate acorda cuvântul nimănui până ce nu se vor trage la sorți secțiunile și adunarea nu va fi constituită. D, Maiorescu cere cuvântul în cestiune de regulament. Larma guvernamentalilor crește; între strigători se disting mai ales dd. col. Lecca și Buescu. În mijlocul huetului, în picioare pe banca din fața celei ministeriale, se vede d. Sihleanu, alesul dela Putna, clipind din ochi, gesticulând academicește și mișcându-și repede buzele; pare că ține un discurs; din nenorocire însă, d ... Sihleanu se paote vedea numai, de auzit nici că-i vorbă; dar aceasta nu descurajează pe orator, care, cu talentul său cunoscut, își urmează discursul mai departe. D. Maiorescu cere necontenit cuvântul în cestiune de regulament, ceea ce în sfârșit i se
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile principale ale artistului Maniu: pitoresc pur interpretare (parantez deschis în infinit) analogie umoristică (prin vrană se uită cineva). Și aceasta: Peștii sărind pe apă în amurg Bobârnace melancoliei. Aci ingeniozitatea devine profunzime; ceea ce se poate verifica divers în opera lui. Critica nemțească - și, din ea, mai departe zice de un poet sau artist oarecare, că e geistreich, și prin aceasta rostește o condamnare numaidecât. Se observă, în aplicările acestui paragraf penal literar, că cenzorii poeziei nu iartă artiștilor să fie geistreich, decât prin idei nesărate. Cu procedarea aceasta a fost strivit, până deunăzi, Heine. Cuminte, Clatină urechile învechite, Ca ... îndesați și întrecuți peste munți. Uite doruri blestemate, păreri de rău, nenoroc, zădărnicii și semne de moarte. Răspântia rătăcirilor fără scăpare... și singurătăți ce tot nu aduc liniște până la urmă. Un stol mic de corbi poate că se mai răsucește deasupra unei spânzurători așa e scris! altceva ce să fie?... Și nimic nu se ...
... dulce. - Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută. - Lasă-l încolo! că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată. - Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam' mare. Dar mamița adaogă: - Da' pe mamițica n-o pupi? - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor. - Așa? zice mamița. Lasă!... și-și acopere ochii cu mâinile și se face că plânge. - Las' că știu eu că te prefaci! zice Goe. - Ți-ai găsit pe cine să-nșeli! zice mam' mare. Mamița începe să ... l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam' mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă. - Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam' mare. Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s ...
Ion Luca Caragiale - Inițiativa...
... s-atac chestiunea, iată că mă-ntâlnesc cu un eminent artist dramatic, un om plin de încredere-n sine, așa de plin că alta nimic nu mai poate-ncăpea. — Teatrul nostru național și literatura noastră dramatică au ajuns într-o stare proastă, domnule, foarte proastă... Statul nu vrea să se gândească serios! Nu e nici o încurajare; ba, chiar putem zice că este o persecuțiune... și, permite-mi să-ți spun, e trist, nu numai pentru noi — căci artistul nu poate niciodată merge pân-acolo cu egoismul — deși suntem, orice s-ar zice, prea din cale-afară desconsiderați, cu toate că se declamă și se cântă pe toate tonurile că fără cultură o țară nu poate-nsemna nimica; și este foarte adevărat: numai cu cereale și cu zarzavaturi, și chiar cu petrol, nu se poate pune o țară față cu cultura europeană, care merge cu pași gigantici — îi mai trebuie să-și manifesteze și mentalitatea; și mi se pare că arta și literatura sunt cele mai înalte manifestațiuni ale mentalității unei națiuni; căci, în definitiv, nu se prezintă cineva în lume cu pântecele și cu organele inferioare, ci cu fruntea, cu acel aparat al gândirii sublime, care ...
... este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și numără averea pe boi, ci pe juguri. Așa judecă satul și, dacă e vorba să spunem drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scoși din sat. Prea se simțeau străini în același sat și le plăcea să se mângâie cu nădejdea de înrudire. Marta și Toader? Ei s-au trezit încă de mici în gura satului, și nici că-și mai dădeau bine seamă despre cele ce se vorbeau zi de zi. Ar fi trebuit să vie cineva și să le spuie că nu-i așa, pentru ca să-i puie pe gânduri și să-i facă a se întreba cum adică este. Cineva! Dar cine? Dintre toți unul singur era care ar fi dorit să se puie împotriva gurii satului, dar acesta era tăcut și gânditor. În toate duminicile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra ... și singură Marta
... încremeni de groază. Nici nu se-mplinise anul de la moartea celuilalt. Când auziră oamenii de întâmplarea aceasta, își făcură cu tot dinadinsul cruce și nu îndrăzniră să se apropie de odaia în care dânsul se sfârșise. Seara, la rateș, oamenii nu mai conteniră să se întrebe unii pe alții. Fiecare iscodea câte ceva. — Că vezi dumneata, șoptea un moșneag rezemat de tejgheaua crâșmarului, lucrul nu-i curat. Nu mor doi oameni, așa, unul după altul, în același loc. Or fi avut și ei păcate de ispășit. Cu noi, dă, se purtau bine, dar cu alții, mai știi! Cine poate ști! Ai Vădanei n-au murit tot așa, tatăl și băiatul, unul după altul, în Leordeni? Vezi că-i blestemase biata Anița ... Cruce de aur în casă! Moșneagul se închină și, trăgându-și cojocul pe umăr, vroi să iasă, dar un altul, care prinsese cu urechea, îl mai opri și-i spuse tare: — Nu, moș Dumitre, locul îi blestemat, locul pe care e casa. — Mai știi, răspunse bătrânul, și ieși pe ușă, îngânând cuvinte fără înțeles. Pe conul Nicu îl duseră la groapă, ținându-se cu toții mai ...
... de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu se dădu însă învins, știind să umble foarte ușor cu portativele și, ajutat de aripele puternice ale inspirației lui de compozitor, el se înălță tot mai sus, bravând elementele naturii. în sfârșit, ajunse plouat în Olymp. Aphirodita îl primi ca pe un erou. Ea îl îmbrățișa, îl sărută cu patimă și ... putea să mai aștepte mult. Auzise el cândva, undeva, că: „în dragoste, spre deosebire de muzică, totul sfârșește printr-o uvertură". Ei bine, Fuchs nu o găsea, nu... o auzea nicăieri... Deodată îi veni o idee. Își zise că, precum Uvertura, ca muzică, nu se poate raporta decât numai la ureche, și cum urechea este cea mai nobilă Uvertură a corpului (din cele pe cari le cunoștea Fuchs) - organul muzicii divine și prin care el, apărând pe lume, văzuse întâia ... fi trebuit să iasă în Olymp din amorul lui cu Venus. Fuchs începuse tocmai săvârșirea osândei, când Palas Athena interveni (pe neașteptate) pentru dânsul... I se admise să cadă tot pe pământ, însă cu o singură cond țiune: este acolo atâta progenitură inutilă, artistică și neartisticâ încât nu
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... putere m-a oprit! Eu aseamăn a mea stare cu a unui călător Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, Se oprește pe-o câmpie și, cu totul întristat, Drumul vede, dar nu știe care e adevărat. Pleacă, se întoarce-ndată, se pornește iar pe loc, Pierde vremea prețioasă și aleargă-ntr-un noroc. Astfel sunt și eu; ca dânsul totdeauna rătăcit. Ca să nu-l pierd, lăsând drumul, poate când l-am nimerit. Apoi nu ajunge-atâta, ci și chiar când mă pornesc A lucra cu hotărâre, pe un plan ce îmi croiesc, Nu pot păzi cuviința, nici c-un umblet măsurat La sfârșit s-ajung de-a dreptul, fără să mă mai abat. Dacă descriu o pădure, suma de copaci îi las Și la un stejar mai mare trec cu un repede pas. Dacă sunt într-o grădină, pe la flori de rând nu merg, Ci la trandafir îndată și apoi la crin alerg. Depărtarea cea mai mare, și ocolul cel mai lung Un ceas nu mă zăbovește, fac trei pasuri și ajung. Mărunțișurile-mi scapă, și ideile ce-mi vin, Dacă-ncep cu o zâmbire, se sfârșesc cu un ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... statornic. Duminecă seara multe scene s-au jucat așa încât părea că un actor vorbește din pimniță și altul din podul casei; iar când vorbeau mai mulți era și mai ciudat. La o întrebare șoptită, un actor poate răspunde într-un glas cât vrea de tare, însă nu într-un glas mai înalt sau mai adânc decât glasul căruia-i răspunde. Apoi ar mai fi de dorit ca figuranții, coriștii și rolele de a doua și a treia mână să se arate ca făcând parte vie din comedia ce se înfățișează pe scenă; adică, la moartea vreunui erou, jalnici să fie, iar la nuntă, cheflii; și daca s-ar putea să nu mai stea drepți și la rând, soldățește, că doar disciplina dramatică se deosebește de cea de la cazarmă. Un erou zelos asudă în fața scenei în agonia ceasurilor din urmă; iar tovarășii lui de luptă, chip și ... și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limba frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mângâicios. Despre Iulian și Mateescu nu vom vorbi. Oricine îi știa mai ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... deasupra lui curge, Izvor ne-ncetat; Ale lui palaturi, de mult aur pline, Și răsfăț domnesc, Iar la a lui masă vinațe străine Nu se mai sfârșesc. În câșligi și posturi ospețe frumoase, Joc necontenit, Casnicii, străinii au la dânsul masă, Pahar nesfârșit. Toate dobândește, orișice să vază; I se supun toți, Îi bici boierimii, țăranilor groază, Ca un aprig hoț; Douăsprezece fete se răpesc de dânsul De pe la părinți, Și nici vrea să știe de scârbă și plânsul Acestor mâhniți; Deci într-un an ele douăsprezece fiice ... Să scape de iad. Își cheamă copiii, gândind că ei poate Vor fi ascultați. “...Vai mie! le zice, fiici făr’ de păcate, Piei! nu mă lăsați!â€� Deci ele se roagă... și Domnul aude Tristul lor suspin. Dar iată deodată... un somn le cuprinde, Adorm toate lin... O tăcere mare atunci se făcură Ca într-un mormânt; Se auzea numai că un corb cârcniră Și câinii urlând... Iată că răsună ora miezei nopții, Și vânt se stârni, Ce tulbură râul, zbuciumă pereții, Și colbul porni. Iată și menuntul cel de-apoi sosește, Sunând întristat... Clocotul stâmpește, din pământ zbucnește Drac înfricoșat ... ...