Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PAGINI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 181 pentru PAGINI.
Dorin Ștef - Istoria folcloristicii maramureșene
Dorin Ştef - Istoria folcloristicii maramureşene Istoria folcloristicii maramureșene de Dorin Ștef Notă asupra ediției → Editura Ethnologica, Baia Mare (2006), ISBN 973-87117-9-7 Notă asupra ediției I. Primele atestări documentare Secolul al XVII-lea. Codicele Petrovay (1672) / Secolul al XVIII-lea. Cronicarii moldavi și Școala Ardeleană. II. Epoca veche (1800-1900) Copiști maramureșeni: Uibardi, Botezat Lupu, Dumitru Țicală, Ioan Koman / 1869. Orientul. Ioniță Bădescu; S. Botezanu. Familia / Primii culegători maramureșeni: 1871.Teodor Michnea, A.P. Alexi; 1878. Grigore Balint, Ilie Pop; 1879. T. Mărgineanu; 1884. Colecție lăpușeană în manuscris; 1886 /1887. Florian Danciu; 1887/1888. Gavril Timiș, Ioana Bonațiu, Simion Sabo, Emil Bran; 1889. Ioan P. Coman, Gutinul; 1891/1892. Sieoanul; 1894. Petre Dulfu; 1897. Colecție anonimă. III. Epoca clasică (1900-1950) 1903-1904. Vasile Goja / 1906. Alexandru Țiplea / 1908. Tit Bud / 1909. Ion Bârlea / 1910-1913. T. Brediceanu, B. BartĂ³k, I. Bârlea / 1923. BĂ©la BartĂ³k, Pompei Hossu-Longin / 1924. Ion Bârlea / 1925. Tache Papahagi / 1931. Andrei Grobei / 1938. Petre Lenghel Izanu / 1945. Gheorghe Dăncuș IV. Epoca modernă (1950 – 2005) Urgia comunistă / Folclorul de tip nou / 1956. Centrul Creației Populare / 1957. Tiberiu Brediceanu / 1962. Folclor din Transilvania (culegere colectivă): N.I. Dumitrașcu, Petre Lenghel Izanu, ...
Duiliu Zamfirescu - Luceafăr Luceafăr de Duiliu Zamfirescu "Luceafăr ce vii de departe Și vremuri străbați peste vremuri, Ca-n lumile noastre deșarte Luminile blânde să-ți tremuri, Ce patimi te poartă pe cale, Ce doruri te mână prin haos, De nărui luminile tale Pe lanuri de negru repaos?" Așa parcă zice poetul Când noaptea privește la stele Și intră încetul cu-ncetul În sufletul candid din ele. "De viu, și tot viu, și tot scapăr Din razele mele curate, Eu fug și încerc să mă apăr De groaza de singurătate. Tu nu știi ce crudă menire E dată luminii supreme: A merge pe nemărginire În curgere goală de vreme. Pe când tu c-un deget în pagini Stai pacinic la umbra pădurii Și mintea ți-o porți în imagini De zmei, de povești și lemurii Tu poți mângâia din privire Sclipirea luminilor mele Și când eu mă sting, prin gândire Tu poți zămisli alte stele. Tu ai o putere în tine Ce rumpe izvodul a toate, La toți voitoare de bine Și dulce cât nu se mai poate. Deci lasă-ți deprinsul de-a geme Și dorul de bolta cerească, Că nu e ...
Gelu Vlaşin - Depresie trei Depresie trei de Gelu Vlașin am visul raspîndit și telefonul închis am gesturi trezindu-ți instincte mai privești undeva un motan adormit despre care-mi vorbești cu silabe stridente și zîmbești cînd melcul trece stingher și paginile fug printre degetele tale cu miros de nopți nedormite și gîndul lipindu-se de mușchii abdomenului tău
George Coșbuc - Ștrengarul văilor
George Coşbuc - Ştrengarul văilor Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor , manualul de stil , paginile de ajutor . Ștrengarul văilor de George Coșbuc Văzui din văi al verii dulce vânt Ștrengar frumos cum toți pribegii sânt - Târa mantaua-n urma-i pe pământ Plecând vreo creangă-n drum o săruta, Cânta o doină-ncet, și-ncet cânta Culcatul câmp de iarbă sub
George Coșbuc - Pastel (Coșbuc)
George Coşbuc - Pastel (Coşbuc) Pastel de George Coșbuc Publicată în Pagini literare , 1899, nr. 10 (19 dec.) Prin vișini vântul în grădină Cătând culcuș mai bate-abia Din aripi, și-n curând s-alină, Iar roșul mac închide floarea, Din ochi clipește-ncet cicoarea Și-adoarme-apoi și ea. Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Și tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea Și-i umbră peste sat. Peste culmi încet amurgul moare Și-ntors cu fața cătr-apus Dă semne nopții din ponoare. Ea-mbracă haine-ntunecate Și liniștit din aripi bate Plutind tăcută-n sus. Tăciunii-n vatră dau lumină; Pe drumul de drumeți sărac Mai vezi fugind câte-o vecină Să ceară cu-mprumut jaratec; Grăbit, dă roate, singuratec, Tăcutul liliac. Și tot mai noapte-apoi se face, Păduri și ape-adorm acum; Dun cer scoboar-adânca pace. Ici-colo vrun zăvor mai sună - Începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum. Copiii dorm, visându-și jocul. Mai toarce mama. În curând, Pe vatră ea-nvălește focul, Încuie ușile la tindă, Se culc-apoi. Iar ...
George Topîrceanu - Călimara Călimara de George Topîrceanu Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte - Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete; Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie; O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, Pe care nu- ...
George Topîrceanu - Doamnei Ermosa Aftalion
George Topîrceanu - Doamnei Ermosa Aftalion Doamnei Ermosa Aftalion de George Topîrceanu O amintire, doamna mea, E ca un vag parfum de floare. Cu cât te depărtezi de ea, Cu-atât se-ntunecă și moare. Pe când imaginile vii Rămân frumoase după moarte, Ca niște fluturi argintii Fixați cu acul într-o carte. Primește dar acest album În care-am aruncat pe pagini Tristețea zilelor de-acum Topită-n vesele
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...
George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu) Scrisoare de George Topîrceanu 1922. Aluziile lui Topîrceanu vizează pe criticii M. Dragomirescu și Eugen Lovinescu Răspuns. ...Ba mata ești tip ridicol ! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care Pare Că-mi faci treizeci de aluzii... Criticul pe care-aici Îl ataci în versuri mici Nu-i, desigur, măscărici, Colibri sau licurici... Însă nici Bou sau vacă, precum zici. E profesor (onorabil), Autor (interminabil), Om politic (execrabil), Critic (foarte vulnerabil, Dar pasabil), Președinte (incurabil). Când își laudă ciracii, Îi compară cu toți dracii. Fără spirit diplomatic, Cu-ale lui precepte Drepte, Are cioc, dar e simpatic. Cel pe care-n adevăr L-am luat cândva-n răspăr E un tip mai fistichiu. Când îl iei în pripă, Țipă... Lasă-mă să ți-l descriu. Are-o mutră anodină De frizer cu mandolină, O privire clandestină, Nas de parafină Fină, Și la gură vaselină. Braț rotund și crupă plină, Organism de gelatină, Cu structură androgină, — Iar la-nfățișare Pare O statuie de slănină. Și mai are... Ce mai are? Când se duce la culcare E de genul feminin, Dar când scrie proză Roză, Iscălește masculin. În al Criticii domeniu ...
Gheorghe Asachi - Datine naționale
Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...