Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PANA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 256 pentru PANA.
Ion Luca Caragiale - Inițiativa...
... dv. de publiciști imparțiali, dacă sunteți adevărat la înălțimea misiunii dv. atât de frumoase; căci, să nu uitați, v-a dat Dumnezeu o pană care este o armă; prin urmare, trebuie să aveți un ideal pentru țara asta care aminteri se prăpădește... Și, dacă m-asculți pe mine, aici ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid cap d-operă ieșit din fecunda pană a celebrului maestru G. Donizetti, se arătă pe orizonul lumei muzicale la 1835 și se reprezentă pentru prima oară pe scena cea mare ...
Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... ce stau închise în dosul geamurilor, cum sunt ale mele sărmanele, pe care, de frica răcelii nopților, nu va să le scoată din închisoarea lor. Pană atunci grădina mea e goală, și de voiesc a vedea flori trebui să mă duc în florărie. Acum însă am buchetul d-tale ... și care înflorește o dată la finitul lui mai; ea este însă cea mai frumoasă și cea mai odorantă. Roza la noi se numea rujă pană ce au venit grecii și i-au zis trandafir t??a?t?f????? (cu treizeci de foi), voind a corecta pe ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun... O cronică de Crăciun... de Ion Luca Caragiale Într-o urâtă dimineață, pe la sfârșitul lui noiemvrie — ploaie, ninsoare, vifor, să nu scoți un câne afară din bordei — chem pe cel mai încercat colaborator al Revoltei naționale și-i zic: — Stimate domnule Caracudi, dumneata, care de atâta timp ne-ai dat ca reporter dovezi de strălucită imaginație, ești designat să faci ziarului nostru un important serviciu. — Care, domnule director? — Scoatem de Crăciun un număr „literar, științific și artistic". Avem în sertare destulă materie; vom face o frumoasă selecțiune. Ne lipsește numai cronica specială pentru sărbătoarea nașterii... Ce zici? — Cu plăcere... — Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi face semne: i-e foame — ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... cel puțin a demonstra că n-au silit pe abonați a plăti banii abonamentului pe șase luni înainte etc., dumnealui, prin pană străină și fără nume, ne turnă un răspuns ce seamănă ieșit din fabrica celebrului Robert Macaire . Printr-acest pamflet, celebrul scriitor fără nume să silește ...
Nicolae Filimon - Impresiuni de la opera Favorita de Donizetti
... lui Bellini, Teatrul operei cei mari din Paris se văzu silit a se mărgini în repertoriul său cel vechi. Nici o operă de pană italiană nu venea să ridice de asupră-i acel văl de monotonie! Nici un compozitor nu cuteza să scrie pentru acel teatru care servise de ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...
Ștefan Octavian Iosif - Nimfele
Ştefan Octavian Iosif - Nimfele Nimfele de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Floare-albastră , 10 ianuarie 1899 Bat valuri plescăind în țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare... Pe dună zace cavalerul Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi, a treia Îi trage spada sclipicioasă: Proptită-n spadă mi-l privește Și-i rîde-n față, drăgăstoasă. A patra drăgălaș s-alintă Pe lîngă el, șoptindu-i glume: — O, de-aș putea să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut de lună Se lasă răsfățat de
Alecu Donici - Țăranul și oaia
Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...
Alecu Donici - Adevărul sau cucoșul de la moară
Alecu Donici - Adevărul sau cucoşul de la moară Adevărul sau cucoșul de la moară de Alecu Donici Cucoșul, știți prea bine, că are însușire De a ne da de știre Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări. El, făr-a se supune La reguli și cercări, Când adevărul spune, E ca un fabulist; Iar când arată timpul e cam naturalist. Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare Morarului da veste la vreme de mâncare. Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind, Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime Izbea din înălțime În aer spumegând, Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară, În pene se umfla, Din gât se încorda, Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită, Era neauzită. Morarul trist se duse în moară, așteptând S-audă mai degrabă cucoșul său cântând. Așteaptă, măi morare, C-așa-i și-n lumea mare: Când relele năravuri vuiesc neîncetat, Atuncea adevărul nu este