Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PERSOANA SLABA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 99 pentru PERSOANA SLABA.

Ion Luca Caragiale - O conferință

Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ...

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

Paul Zarifopol - Creaţie şi analiză Creație și analiză de Paul Zarifopol Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori. Pentru a da o idee despre varietatea exemplelor cercetate, aleg câteva nume: Gide, Ionel Teodoreanu, Dostoievski, Marcel Prevost, Brătescu-Voinești, Proust, Spiridon Popescu, La Rochefoucauld, Agârbiceanu, Tolstoi... În fața vieții literare, dl Ibrăileanu a avut totdeauna o cumințenie senină de biolog. De aceea, tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărul nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine ca dânsul. Odihna aceasta e salutară; ea dă ocazie spiritului științific să tempereze subiectivismul literar. Nu-i vorba să reabilităm de mult trecuta critică științifică cu rigiditățile el naive, ci numai de obligația neînlăturabilă de a ne clarifica impresiile, și a ne completa înțelegerea prin comunicare cu sensibilitatea și fantezia altora. Cultivarea impresiei în ea însăși, fără a căuta să o determinăm cu ajutorul unor elemente intelectuale, nu-i decât o treaptă pregătitoare în teoria literară; iar negarea radicală ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite pe Cărășel. În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... mele, mă făcea de alergam în dreapta și în stânga, spre a pofti la joc toate bătrânețile ce nu jucau, mă socoteam o persoană de mare importenție înaintea damelor și uitam foarte degrabă neplăcerile de la școala Trisfetitelor sau a dascălului Gheorghi. Ah! Acum mă duc la ... tinere de șaizeci de ani, îmbrăcată în rochie de atlaz albă, cu cordele pempe, cercetez și privesc. Iartă-mi vro câteva portreturi. Dintâi acea tânără persoană a căreia cap este încărcat cu un braț de flori și de spicuri poleite, ca zeița Ceres ; fată mare cu pielița palidă și ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... locuitorii poștii, care n-auziseră niciodată vorbind de daci sau de romani, îmi spuseră că acele arcuri s-au făcut de curând pentru o onor. persoană ministru de Interne, care în adevăr n-a triumfat în contra nimului, dar a bătut pe mulți surugii, trecând pe acolo ... totuna după părerea lor. Înșelați în iluziile noastre, căutarăm un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne flatam cu speranța că sub un asemenea acoperiș ne vom odihni mai bine decât am merita; dar aci încă o ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

Ion Luca Caragiale - Cronici literare Cronici literare de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Voiți cronică literară?... 2 Cronică literară [Desigur, știți ce va să zică...] 3 Cronică literară [jurasem că nu voi mai lua...] 4 Cronica [își pune gazeta sub teasc...] 5 Cronică?... 6 Note Voiți cronică literară?... Ați cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile? L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie. - Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni cârcotașe și neîncrezătoare - Bucureștii era patria acestui Homer al satyrei? - Da, amabili descendinți ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florenţa Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 Note I De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!" Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... lege-i putința cu sâlă, Voia lui e poftă desfrânată, Iar' porunca crudă, neîndurată. [3] Puind el tot dreptul în putere, Face pe cel mai slab să-i slujască Despoindu-l cu sâla de-avere, Apoi cu îndrăzneală tâlhărească Robește țări, arde orașe, sate, Și pe unde merge strică toate. Fii ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII Către cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi Când văd pre unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l-a mea râvnă el mânios răspunde: Nu-i treaba ta, băiete, să dai bătrâne sfaturi! Și bine zice omul; eu încă n-am ajuns A iernii înturnare să văd de treizeci ori, Și nici un păr din capu-mi nu și-a schimbat colorul, Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe ... Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, pentru că sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană. De asemenea și ,,lume impersonală" , ,,inspirare nepersonală a ficțiunilor" ar fi trebuit mai bine lăsate nemților, cărora le plac atât de mult vorbe ... atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează în ,,lumea impersonală". Să analizăm mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>