Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLOUAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 147 pentru PLOUAT.
Alexandru Vlahuță - Sămănătorul
Alexandru Vlahuţă - Sămănătorul Sămănătorul de Alexandru Vlahuță Pășește-n țarină sămănătorul Și-n brazda neagră, umedă de rouă, Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, Pe care va lega-o viitorul. Sunând, grăunțele pe bulgări plouă: Speranța, dragostea lui sfântă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le samănă cu mâinile-amândouă. Trudește, făcătorule de bine, Veni-vor, roiuri, alții după tine, Și vor culege rodul bogăția. Tu fii ostașul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sângele tău cald stropește
Alexandru Vlahuță - Vis de-o clipă
Alexandru Vlahuţă - Vis de-o clipă Vis de-o clipă de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an II, nr. 32, 3 decembrie 1895 S-a întunecat și plouă. Dus pe gînduri, în tăcere, Migălesc o formă nouă Pentru vechea mea durere. Tu tiptil vii pe la spate, Nici te simt, de lin ce-aluneci, Cu mîni moi și parfumate Dulce ochii mi-i întuneci. A ținut o clipă doară Și în veci n-o sa mai vie... Unde ești, sfîntă comoară De noroc și
Alexei Mateevici - Căutarea lui Dumnezeu
Alexei Mateevici - Căutarea lui Dumnezeu Căutarea lui Dumnezeu de Alexei Mateevici (A treia carte a Împăraților, 19, 11-13) Eu am văzut îmtunecime În cer — și surd gemea pământul. Furtuni, a ceților desime, Urlând, ducea cu sine vântul Păduri voinici, ca-n secerare, Și munți în ape au căzut... Spre cer strigat-am cu glas tare, Dar în furtuni și tulburare, Pe Dumnezeu nu L-am văzut... Și iată: — Văi nemărginite Și dealuri-nalte, depărtate, Cu stânci de munte-acoperite Și zori, ca-n fum înfășurate, Deodată ochiul mi-a zărit; Și tresărind cu frică mare Spre cer am îndreptat chemare, Dar urma sfintelor picioare Eu nici aicea n-am găsit. Și iarăși văd minune nouă: Roș-sângeratic cerul arde Dintr-însul ploi de fulger plouă, Ducându-se-n vârtej departe. Și toate ard, de foc aprinse, Și sufletu-mi înspăimântează, Dar focuri și săgeți nestinse, Pe Domnul nu-L înfățoșează. Dar iată — liniște cerească; Sunt plin de sfinte presimțiri -- La răsărit încep să crească Lumini de aur, străluciri. Dorința tainică mă face Acolo sufletul să-mi zboare: În raze vii, strălucitoare, În sfântă liniște și pace, Eu, ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci Cele trei năluci de Cincinat Pavelescu Amurguri, toamne, patimi îngropate Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat Și-n haine lungi năluci într-aripate Trec prin oglinzi și-n geamuri parcă bat. Una ieșind din colțu-i de-ntuneric Cu glasul ei de umbră cuvânta: Nu mă cunoști, sunt visul tău himeric! Ce, m-ai uitat? Am fost nădejdea ta! O alta blând s-apropie de mine Pe când coboară-n sufletu-mi căința. A fulgerat! În zări văd doar ruine... Te recunosc, nălucă, ești credința! Și cea din urmă, albă ca o moartă, Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea; Sunt singur. Plouă. Vântul geme-n poartă. Nălucă-ai fost și tu, iubirea
Cincinat Pavelescu - Marelui pianist Boskoff
Cincinat Pavelescu - Marelui pianist Boskoff Marelui pianist Boskoff de Cincinat Pavelescu după ce-a cântat magistral Funeraliile de Liszt Când peste coarde mâna-ți plouă Bemolii grei și-atâți diezi, Lui Liszt îi dai o viață nouă; Dar pianul îl
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...
Cincinat Pavelescu - Răspuns (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Răspuns (Pavelescu) Răspuns de Cincinat Pavelescu în ultima șezătoare de la Timișoara, unor tineri scriitori care se decretaseră ei singuri cocoși: Nu știți să rămâneți senini Când ironia mea vă mușcă; Eu nu-s cocoș pentru găini Plouate, sunt cocoș de
Cincinat Pavelescu - Săracul și stelele
Cincinat Pavelescu - Săracul şi stelele Săracul și stelele de Cincinat Pavelescu Un sărac privea la stele Cum te uiți la un tezaur Și zicea: Oh, ce de aur Doarme-n ele! Și, pe când murim de foame, Goi, nemernici și uitați, Voi zăceți cu ochiul numai La bogați. D-aia strig, pe frigul ăsta, Hai! Ciocniți-vă-ntre voi! Să mai plouă nițel aur Și pe
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
Constantin Negruzzi - Potârnichea şi rândunica Potârnichea și rândunica de Constantin Negruzzi Păsările stând la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se pare că-l cunosc și că-l știu cu mult mai bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică! De nime altul n-am frică Decât de motanul casei, pe care când îl zăresc Tremur și frigure a patra pe loc mă și năpădesc. — Of, cât ești de bucuroasă, potârnichea i-a răspuns. Dar dacă i-ar veni gust să mănânce la ospăț Rândunele ostropăț, Ți s-ar muia limbușoara, Sau dacă vreodată vara, După ce vii din voiaj e te-ai ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...