Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PLUG

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 114 pentru PLUG.

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2)

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2) Dorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde mărăcine, Nimic se prinde de mine! De când dorul m-a lovit Mințile mi-au rătăcit; De când dorul m-a cuprins, Sufletul mi s-a aprins! Sui în deal, cobor în vale Și-mi pierd ziua tot pe cale; Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. Puiculiță, floare-n gură! Când te văd în bătătură Îmi uit plugu-n arătură Sapa-nfiptă-n curătură, Și las boii ca să pască, Plugul să se ruginească Și sapa să putrezească. Alei! puico, dac-ai vrea, Patru pluguri aș dura, Țara-ntreagă aș ara. Graiul dulce de muiere Varsă-n suflet mângâiere Și dă omului putere Ca să facă tot pe vrere. Dar nu vrei, sărman de eu! Și eu mor de dorul

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și ...

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri ()  n. 21 iulie 1821 , Bacău  d. 22 august 1890 , Mircești  Poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Doine 1.2 Lăcrimioare 1.3 Suvenire 1.4 Mărgăritărele 1.5 Pasteluri 1.6 Varia 1.7 Legende 1.8 Ostașii noștri 1.9 Din periodice 1.10 Postume 2 Teatru 2.1 Canțonete comice 2.2 Scenete 2.3 Operete 2.4 Vodeviluri 2.5 Comedii 2.6 Drame 3 Poezii populare ale românilor (1866) 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora Ardealului Frații Jderi Căpitanul Romano Românca de la Grivița O noapte la țară Vântul Încununarea steagului Doine Doina Baba Cloanța Sora și hoțul Crai-nou Maghiara Altarul mănăstirii Putna Andrii-Popa Groza Ursiții Strigoiul Ceasul rău Strunga ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele

Ştefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele Pîinea noastră cea de toate zilele de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 23 martie 1908 După un vechi cîntec german — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Mi-e foame, și să știi că am să mor ! — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne iese plugul în ogor. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? De-amar de vreme tot m-ai amînat... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne vom ieși la semănat... — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? N-ți este teamă, oare, c-oi muri? — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că grîul pînă mîni va răsări... — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Vezi, inima mea bate tot mai rar... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că grîul nostru este la morar. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Ah, tare mi-e teamă c-o să mor... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne scoatem pînea din cuptor... Dar cînd crescu mirosul pînii copate, Odorul mamii, galben ca un spic, Își închinase fruntea peste noapte, ...

 

Alecu Donici - Musca

... Alecu Donici - Musca Musca de Alecu Donici De la arat un plug Venea încet spre casă Și, la un bou pe jug, O muscă se-așezase. Iar ei, spre-ntâmpinare, O altă muscă-n zbor Îi face ...

 

Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia

Alexandru Macedonski - Nebunul din Golia Nebunul din Golia de Alexandru Macedonski Închis într-o chilie sub bolți mai depărtate, Cu urletele sale lăsate-n libertate, Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani; Părea un cal sălbatic cu nările umflate Ce știe că-ntre oameni se află-ntre dușmani! Din cap până-n picioare făcut pentru iubire, În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire... Părea tot într-o vreme un înger ș-un demon... Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron! Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte, Și părul, în inele căzându-i pe grumaz, Punea negreți albastre pe straniul obraz! În cap purta cu apă un coif de gumelastic... Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic, Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!... -- Abia puteau să-l ție doi oameni deodată, Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată, Brăzdat era de plugul delirului de-

 

Alexandru Macedonski - Stepa

Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase,     O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă,     Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...

 

Alexandru Macedonski - Vânt de stepe

... stepe Vânt de stepe de Alexandru Macedonski Cântec al slavului de sud Spre locuri unde nu se află societăți organizate, Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate, Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți, Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți, Cu ...

 

Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev

Alexei Mateevici - Expoziţia din Kiev Expoziția din Kiev de Alexei Mateevici (Mai—octombrie 1913) Expoziția (vâstavka) din Kiev, care a avut loc în vara aceasta, prin bogăția lucrurilor scoase la vedere a înfățișat o priveliște măreață. După planul, ce s-a avut în vedere la început, ea a fost să fie numai o expoziție a țărilor de miază-zi a Rusiei, dar mai pe urmă acest plan a fost lărgit, și expoziția a primit numirea de „Expoziția fabricilor, gospodăriei sătești, negustoriei, științei și meșteșugurilor din toată Rusia“. Expoziția din Kiev a prins o bucată de loc destul de însemnată: toată toloacă numită Troițkaia în partea târgului, ce poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a expoziției a fost foarte frumoasă. De la poarta cea mare de intrat se începe o toloacă lungă, ...

 

Alexei Mateevici - Un sfat

... mormânt. Atunci c-un zâmbet fericit Vei trece prin această viață, Și chiar și moartea, liniștit, Putea-vei s-o privești în față. Atunci — plug, seceră și sapă Vor fi ușoare-n mâna ta, Și lângă un ulcior de apă Tu vecinic vesel vei cânta. Iar când muri-vei, cu ...

 

Cezar Bolliac - Sila

Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește     Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare     Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —     Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină     Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase     Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită     De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește,     Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină :     Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică,     Eram mai fericiți ; ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>