Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POSOMORÎ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 161 pentru POSOMORÎ.
George Topîrceanu - Balada corbilor
George Topîrceanu - Balada corbilor Balada corbilor de George Topîrceanu Posomorâți, cu gheara lungă, Cu pliscuri negre de oțel, Ne-am înfruptat cât să ne-ajungă Din prânzul marelui Măcel. Cu patrioții la paradă, Amestecați printre eroi, De-a valma coborâm în stradă, — Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia, Când stau întorși spre bolta cruntă Cei logodiți cu veșnicia Sub ploaia rece și măruntă; Când moartea seceră flămândă Făcând mormane de eroi, — În dosul frontului, la pândă, Noi nu ne ducem la război! Târziu, cu penele mânjite De sânge negru — și sătui, În cuiburi calde și ferite Ne-mperechem și scoatem pui Ce s-or hrăni ca și părinții Din hoituri slabe de eroi, — Căci, soli voioși ai suferinții, Noi nu ne ducem la război! Alteță, zvonul crește iarăși, Adună-ți ceata de eroi... Cu moartea suntem buni tovarăși, Dar nu ne ducem la
George Topîrceanu - Cioara Cioara de George Topîrceanu Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară... Sus pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară, Nemișcată-n vârf de par Ca o acvilă pe-un soclu, Oacheșă ca un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir ...
George Topîrceanu - Pruncul Pruncul de George Topîrceanu Un văl de ceață albă și subțire, Ca un lințoliu străveziu de mort, Înconjura biserica bătrână. Și-n dimineața zilei de aprile Simțeai plutind în aer, pretundindeni, Fiori, adânci fiori de fericire, — Prinosul larg al firii, când pământul În mii de forme dăruie luminii Belșugul lui puternic de viață... Pluteau spre cer miresme-ngemănate Căci liliacul tânăr înflorise Și crengi plecate ascundeau în umbră Mănunchiuri de sfioase viorele. Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Meditaţie Meditație de Gheorghe Asachi Dacă soarele acufundă în ochean a sa făclie, Pe munte m-așez, la umbra învechitului stejar, Și duioasa a me privală o preumbl pe-astă câmpie Din a căria felurime mii de zugrăveli răsar. Râul dincoace răsună cu spumoase unde înalbite, Ce-ntre maluri înfloriți șărpind fuge împregiur, Lacul dincolo întinde a sale ape adormite Sau al sării ste răsare din a ceriului azur. De păduri posomorâte acea culm-încununată S-aurează încă de raze ce lucesc din a lor tron, Ș-amu carul cel de abur din umră întunecată Să ridică ș-înalbează geana a lui horizon. De-altă parte acea tăcere și văzduhul să dispică De sunet melanholiii călăuz lui călător, Ș-amorțitul clopot iarăș din zidire acea gotică Sara al său conțert adauge spre uietul muritor. Dar acestor zugrăvele în inima me împietrită Toate haruri și plăcere au încheiet a mele sorți. Privesc lume ce o asamăn cu o umbră rătăcită, Căci a viețuirei soare nu încălzește pe-acei morți. În zădar din munte în munte eu preumbl a ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Heinrich Heine - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea ...
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...