Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PROGRES ETC.

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 54 pentru PROGRES ETC..

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

... acelei mișcări un avânt - dacă nu destul de general, dar cel puțin destul de puternic pentru a ne face să simțim un adevărat progres în anul prezent, comparat cu anul 1872. Alecsandri ne-a înavuțit poezia cu Ostașii noștri și cu drame, îndeosebi cu Fântâna Blanduziei; Eminescu ... puternic al direcției adevărate. Poeziile lui Eminescu, Pastelurile și Ostașii lui Alecsandri vor curăți de la sine atmosfera estetică vițiată de Macedonski, Aricescu, Aron Densușanu etc., etc. Cuvintele din bătrâni ale d-lui Hasdeu sunt de la sine lovitura de moarte a dicționarului Laurian-Massim și a rătăcirilor ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... să scrie Amintiri și Moș Nichifor Coțcariul și de unde ar fi știut cum se scrie o bucată literară, cum se compune, cum se "dialoghează" etc.? Și nu mai insistăm asupra faptului că, pentru ca să existe "Creangă", trebuia să existe "Junimea" și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine ... au făcut scriitori pe Conachi și pe Văcărești. Acest început de literatură și romantismul francez au determinat literatura epocii următoare, opera lui Cârlova, Alexandrescu, Alecsandri etc. Imitația aceasta a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de ... de la învățător la ucenic; influențele, în cazul acesta, aduc numai fermenți care înviorează literaturile, le procură puncte noi de vedere a lumii etc.) Prima propoziție se probează prin faptele din trecutul literaturii noastre: Poezia franceză pseudoclasică din veacul al XVIII-lea, cu formalismul ei, cu retorismul ei, cu ... de atunci, care a inspirat-o (vezi ideile lui C. A. Rosetti din proza lui "din exiliu"; filozofia istoriei lui Bălcescu etc.), așadar, poezia lui Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... universală, unde a rămas pănă la 1854, când iarăși, printr-o intrigă mitropolitană, condusă de preasfințitul Suhopan, fu nevoit a demisiona" etc. Cel mai mic defect al acestei narațiuni este neadevărul. Întrebarea cea mare este dacă e iertat a trata asemenea lucruri într-o carte ... antice", a publicat-o asupra gramaticelor prezentate în anul trecut la concurs. Lucrarea premiată a fost cea cu deviza si consuetudo vicerit etc., ce s-a văzut apoi a fi a dlui Cipariu. Academia începe lauda acestei scrieri în următorul mod: "La ...

 

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

... în proporție se-nțelege cu numărul locuitorilor respectivi, și care va primi de la comună și de la stat câte o subvenție suficientă pentru bunul progres al artei și literaturii dramatice române. Societatea va fi condusă de un director numit de minister, și de un comitet compus din cinci membri, și ... alăptării... Ce facem cu cetățenii, cu soldații de mâne?... Până când din partea statului această indiferență condamnabilă, această criminală incurie?... Până când copilul român... laptele... etc

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... tot vorbește de o știință a sufletului, rezultatul este până acum o desăvârșită neștiință în cele sufletești. Una din cauzele acestei lipse de progres într-o materie așa de capitală este tocmai acea curioasă alergare după întrebările cele mai complicate înainte de a se fi asigurat răspunsul ... Dascălii și-au bătut capul cu probleme excentrice despre „nemurirea“ sufletului, despre relațiile „între Dumnezeu și om“, despre „facultăți“ etc. și au lăsat la o parte conștiincioasa constatare a acelor elemente simple care sunt de cel dintâi folos pentru cunoașterea sufletului omenesc și ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mişcării literare şi ştiinţifice Asupra mișcării literare și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Seceta literară și științifică, sărăcia mișcării noastre literare contemporane e în afară de orice îndoială și, desigur, puțini se vor găsi care să nege acest fapt pe cât de trist, pe atât de adevărat. Nu-i vorbă, în privința mișcării științifice propriu-zise se vor găsi unii care nu ne vor da dreptate. Numărul școlilor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tineri ne vin din străinătate înarmați cu toată știința europeană; n-ar fi deci nedrept de a vorbi de lipsa unei mișcări științifice la noi? Neîndoielnic că cei ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noi — cam încet, nu e vorbă, dar totuși se întinde — nu mai încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova Nicolae Bălcescu în Moldova de Vasile Alecsandri Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti" pe izbucnitorul Philippide Hurul! ..." Așa da, se mai explică articolul d-sale. Dacă e izbucnitor, n ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... timpul lui Attila? Sau cu Voltaire, care începe istoria de caracter filozofic în vârstă de 6 ani? Sau cu Cimabue, care devine celebru în arhitectură? etc., etc., etc. Cum rămâne cu aceste fenomenale... scăpări din vedere, aceste... mici erori strecurate într-o câtățime cam mare în primele două numere, numerele de recomandație, ale ... este greșit în aserțiunea mea când, citând pe Salustiu, am scris că la romani încă istoria începe cu poezia, cu cântecele (soliti sunt primis temporibus etc.)?“ De această aserțiune a d-sale nu e vorba în critica noastră. „De acest obicei ne vorbește și Nonniu (II ... žEra oare permis filozofului, literatorului din Iași a nu ști cine fură barzii la gali (vezi Lucan, I, v. 27), scaldi la scandinavi etc.?... Citit-a eruditul dl Maiorescu pe Tacit? Apoi nu spune el cum se cânta la barbari pe timpul lui (Canitur adhuc barbaras apud ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)

... să se silească cel puțin a demonstra că n-au silit pe abonați a plăti banii abonamentului pe șase luni înainte etc., dumnealui, prin pană străină și fără nume, ne turnă un răspuns ce seamănă ieșit din fabrica celebrului Robert Macaire . Printr-acest pamflet, celebrul scriitor fără ... în frumosul roman Dama cu camelii. Doamna Carolina Gherdini, primadona contralto (veche cunoștință a publicului nostru teatral), deși a făcut oarecare progres în voce, dar și în anul acesta, ca și în cel trecut, scoate o mulțime de tonuri false și țipă, iar nu cîntă. Domnișoara Gaggiotti ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>